Cum aș vrea eu să fie la clinica particulară, cu copilul

Cum aș vrea eu să fie la clinica particulară, cu copilul

Știu, par fițoasă. Niciodată nu-mi convine ceva când merg la doctor cu copilul. Tot timpul plec nemulțumită și, spun prietenii, mereu am ceva de comentat. De regulă, nu de bine.

Să ne înțelegem: nu vorbesc despre sistemul sanitar de stat, ci de cel particular, acolo unde te duci la recepție și plătești niște sume destul de măricele (ultima vizită la un doctor m-a lăsat fără 250 de lei în portofel – 150 consultația și 100 o procedură și o analiză; destul de mult pentru mine). Așadar, mă gândesc că aș fi totuși îndreptățită să am și niște pretenții…

Dorințele mele, cred eu, sunt normale. Dar, ce știu eu, poate sunt pretenții. Iată-le:

1. Fii punctual!

Dacă m-ai chemat la ora 19 cu un copil, atunci nu mă lăsa să aștept pe coridor 35 de minute. Zâmbetul recepționerei nu mă ajută la angoasa provocată copilului.

2. Fă curat altă dată!

Trecând peste faptul că stăm și așteptăm nas în nas cu alți pacienți, care mai de care mai bolnav, mai nervos și mai iritat, să se mai dea și cu mopul (ca să se întindă noroiul, dar să miroasă frumos) printre picioarele mele și ale copilului, parcă nu e prea bine, nu?

3. Încearcă să-mi cucerești copilul!

Copilul nu e o mobilă. E o ființă, chiar dacă e mai mică de statură. Are sentimente, trăiește experiențe noi la medic. Ca doctor, mai ales pediatru, n-ar fi o normalitate să-l bagi în seamă cât de cât? Și cinci minute fac câteodată minuni. Tu, doctor, întreabă-l ceva, fă-l să se simtă confortabil. Poate nu-ți iese de fiecare dată, dar măcar încearcă!

4. Nu traumatiza copilul! Explică-i ce-i faci!

Nu toți copiii sunt familiarizați cu procedurile medicale. Nu poți să vii brusc la un copil de patru ani (sau chiar mai mic) și să îi pui cu forța picături în ochi. Cei mai mulți copii înțeleg. Dar asta doar dacă li se explică pas cu pas ce urmează să li se întâmple: “Aici sunt niște picături, îți voi pune în ochi, o să usture un pic, dar totul e necesar pentru ca doamna doctor să-și dea seama ce problemă ai”. O fi așa de greu?

5. Nu-mi umili copilul!

Încurajările nu strică niciodată. Sunt chiar indicate, cred eu, la doctor. Dar decât să spui: “Hai, că ești băiat mare! O faci pe mami de râs!” sau “David nu a zis nici pâs când i-am luat sânge…” ori “Aoleu! Ce faci? Plângi?! Păi la noi nu plânge nimeni!”, mai bine taci!!

6. Scrie citeț!

Și părintele este emoționat când vine la doctor. Și îngrijorat. Nu poate să țină minte tot ce spui tu, doctor priceput. Așa că scrie-i pe rețetă exact ce trebuie să facă. Dar lizibil, astfel încât să nu stea după aceea un sfert de oră împreună cu farmacista să descifreze ce ai scris tu repede, grăbit.

7. Nu transforma mama în asistentă medicală!

La o policlinică particulară te-ai aștepta să existe asistente. Sau măcar o asistentă. Nu să se transforme mama în asistentă medicală, eventual și într-una pricepută deodată la proceduri: “Țineți mâna pe capul ei, să nu se miște!” sau “Țineți piciorul foarte bine! Dacă se mișcă, mi se rupe acul!” ori, mai rău – “Haideți, doamnă! Nu vedeți ce-ați făcut? V-am zis să o țineți!”.

8. Nu mai vorbi la telefon! 

Când ai pacient în cabinet, fie el și copil, te rog, nu mai vorbi la telefon! Și încă ceva: evită să-ți anunți partenerul, telefonic, să vină să te ia mai repede, pentru că “mai am doar pe cineva, în cinci minute «scap»”. E chiar urât.

9. Nu mă da afară!

Da, știu, ești doctor, ai avut foarte mult de muncă, ești obosit și e seară. Dar știi ce? Și eu, mamă, sunt la fel – vin de la serviciu, iau copilul, merg o oră până la renumita clinică particulară, la „cel mai bun doctor”, sunt stresată și obosită. Cu toate astea, nu aș vrea să aud după cinci minute, “asta-i tot, doamnă!”. Cu alte cuvinte, consultația e gata, te invită să pleci. Moment în care, dacă ești așa, mai emotivă (ca mine, de pildă), uiți ce mai voiai să întrebi. Mă gândesc, poate consultația ar trebui finalizată cu o întrebare de genul: “Este ceva ce n-ați înțeles?” sau “Vreți să mă mai întrebați ceva?”. Doar mă gândesc.

10. Vorbește cu mine! Învață-mă!

Dacă fiecare pacient are alocate 20 de minute, dar consultația propriu-zisă se termină mai repede, nu e mai bine să folosești timpul rămas discutând cu părinții, sfatuindu-i, învățându-i, sau, de ce nu, încercând să legi o relație cu copilul din cabinet, astfel încât acesta să vină cu drag și fără frică data viitoare?

* * *

Așadar, au dreptate prietenii mei? Sunt o fițoasă, nu-i așa?