V-am văzut cu copilul, altfel nu vă luam!

V-am văzut cu copilul, altfel nu vă luam!

Era marţi, un pic după ora şase seara. Cu copila de mână, în interescţie la Crângaşi. Ce bine, ia te uită câte taxiuri – îmi zic eu, veşnic provincială. Şi de la firme diferite. Vreo 9. Să tot ajung acasă!
Şi mă îndrept către primul, hotărâtă. Dar nu, nu e chiar cum vreau eu.
– Unde mergeţi?
– În Rahova.
– Nu merg.
– ?!
Şi plec, necertăreaţă, fără scandal. La următorul taxi.
– Liber?
– Unde mergeţi?
– În Rahova.
– Nu, nu-s liber.
Şi plec din nou, la al treilea. Uşor temătoare chiar, mă aplec către zeul din maşină, cu copila mofturoasă, de patru ani (vreo 15 kile) în braţe:
– Mergeţi în Rahova?
– Nu.
Scenariul s-a repetat până la a şaptea maşină parcată în aşteptarea clienţilor.
– Liber?
– Da, doamnă! (fără alte întrebări, şi chiar cu zâmbet comercial).
Şi urc, bucuroasă, cu copila.
– Bună ziua!
– Bună ziua!
– Rahovei, colţ cu Buzoieni.
– Vai de mine! Ce mi-aţi făcut! Dacă ştiam, nu vă luam! Da’ v-am văzut cu copilul!
– Dar care e problema? De ce nu merge nimeni în Rahova?
– Păi e aglomerat!
– Păi unde nu e?!
Şi de aici a început o întreagă explicaţie de vreo 45 de minute, cum se „gâtuieşte” traficul, cum „autorităţile e de vină!”, toate presărate cu claxoane adresate şoferilor „molâi” şi care „nu ştiu şoferie”, cu manevre bruşte de volan şi chiar cu deschiderea portierei, pentru a urla „Dă-te băă, un pic mai încolo!”.
Şi de la atâta vorbă, a uitat să dea şi drumul la aparatul de taxat. „Vai de mine, altă dandana, doamnă dragă! Dacă mă prinde ăştia? Bine că mi-aţi zis!”.
Ciudat (sau poate nu), copila a adormit chiar într-un aşa context.
– Ia uite, a adormit băiatu!, spune el, privindu-mi fetiţa cum doarme.
Şi apoi pune mâna pe telefon. Şi vorbeşte cu fii-su. Nu mult, vreo cinci minute. Şi încheie drăguţ:
– Te las, că am un bebe mic în spate! Doarme aşa frumos! De la Crângaşi!
Activ, în alte două intersecţii citeşte „Libertatea”. Pune ziarul pe volan şi aşteaptă să se facă verde. Şi apoi comentează: „Nu e bune de nimic ziarele astea! Nici nu ştiu de ce mai cumpăr! Şi dacă divorţează Stelea ce??”.
Iar eu, din locul meu, de pe bancheta din spate, de lângă copilă, nu mai ştiu ce să fac. Să-i ţin isonul, să mă supăr pe el pentru că mă enervează, să mă bucur pentru că da, el „m-a luat”? Aşa că tac. Şi nu zic nimic. Nu prea-s interesantă. Şi în ritmul ăsta ajungem pe Rahovei. Colţ cu Buzoieni.
Îi plătesc, nu face mult, vreo 15 lei, îi las şi 2 lei. Îmi deschide portiera, îmi ia şi rucsacul, să pot să iau copila adormită în braţe.
– Săru’ mâna, doamnă! Ia te uite cum doarme băiatu’! Mare noroc aţi avut cu el, altfel nu vă luam de la Crângaşi…

Un gust amărui mă săcăie, un zâmbet fals mi se întipăreşte pe buze şi o vorbă-n gând nu-mi dă pace: „Bucureşti, să trăieşti!”.