Universul părinților pe planeta copiilor într-o lume a perfecțiunii

Universul părinților pe planeta copiilor într-o lume a perfecțiunii

Nu există cu-adevărat rețete, general valabile, despre cum să fim părinți grozavi, buni și în acord cu vremurile și cu societatea în care trăim. Oricâte cărți am citi, oricâte cursuri de parenting am asculta, oricâte informații de gen am absorbi, tot vom avea îndoieli. Din clipa în care copilul intră în casele și în sufletele noastre, totul se schimbă: programul, somnul, mâncarea pe care o preparăm, planurile, gândurile, iubirea, sentimentele, casa (cu schimbările aferente în mutarea și aranjarea mobilierului), programele TV, chiar și socializarea capătă alte valențe.

Cei mai mulți dintre noi idealizăm încă de la început orice gând referitor la creșterea micuților noștri. Ne trezim, șoptind, fie chiar și în gând, că nu vom face aia sau cealaltă, că nu vom țipa, că vom avea răbdare, că venirea micuțului pe lume nu va însemna „stand-by” în alt plan, că nu ne vom neglija, că vom reuși și una și cealaltă, că va fi mereu o adevărată bucurie în tot și în toate. Mulți dintre noi reușesc să împace și capra și varza, alții încearcă, unii se simt copleșiți, dar cu toții recunoaștem că un copil ne schimbă viața de la un capăt la altul.

Mai mult, televizorul, radioul, internetul, magazinele, reclamele, toate ne spun ce trebuie să facem pentru a avea o viață plină de frumos, de produse de calitate 100%, de ideal, de viață împlinită. Ceea ce privim, ascultăm sau citim nu se potrivește întotdeauna cu interiorul nostru, al caselor, al familiilor, al copiilor. „Sab-Simplex”-ul din reclamă nu dă întotdeauna rezultate uimitoare când bebe are colici, iar noi visăm degeaba la (măcar) 4 ore de somn neîntrerupt, „Vitamax”-ul nu ne energizează la fel ca la televizor atunci când suntem prea obosiți să mergem cu copilul la tenis, dans sau plimbare, site-urile motivaționale își pierd din conținut când stresul ratelor și al facturilor aduce și câte un țipăt adresat copilului, frumusețea jocului din parc nu mai este aceeași când alergăm după copil cu scobitori înfipte în bucăți de fructe pentru că nu le mănâncă altfel.

Este imposibil să te descurci perfect cu casa, copiii, cariera, sănatatea, căsnicia, prieteniile, condiția fizică și toate în același timp. Vrem să ne iasă totul bine, să excelăm în toate. Totul din jurul nostru ne îndeamnă și ne îndrumă cum să fim buni la toate, iar aspectele fericirii, perfecțiunii ne sunt prezentate ca pe niște țeluri tangibile. Mesajul clar este perfecționarea în fiecare colț și unghi al vieții noastre. Cum să ai o sarcină perfectă, cum să îți alăptezi perfect copilul, cum să îți crești ușor și perfect copiii, cum să ai o căsnicie perfectă, cum să ai o relație perfectă cu fostul soț, cum să faci prăjituri perfecte, cum să înlături perfect petele, cum să ai o greutate perfectă, cum să arăți perfect.

Nivelul așteptărilor s-a ridicat incredibil de mult. Dacă pentru părinții sau bunicii noștri îndatoririle erau clare și frumoase, pentru noi, părinții de astăzi, trebuie să fie perfecte. Dacă tot avem informație pe tavă, dacă putem alege una sau altă variantă, dacă toți putem lucra în afara casei, dacă ambii părinți contribuie financiar la bunăstarea familiei, dacă amândoi își împart sarcinile și îndatoririle, dacă așteptările rămân la fel de ridicate și în interiorul căminului, fiecare lucru din tot ceea ce facem trebuie făcut bine, desăvârșit. Eventual perfect. Nimeni nu poate fi perfect în sens absolut. A crede că poți face toate lucrurile perfect e un fel de „goană după vânt”.

Realitatea este că puțini reușesc să fie cu adevărat „cei mai buni”, iar când cineva ajunge „cel mai bun” nu este nevoie decât de puțin timp pentru ca altcineva să-l întreacă. Într-o lume a perfecționiștilor, orice greșeală este taxată dur, iar acceptarea unei înfrângeri sau capitulări în goana după ideal este din ce în ce mai grea. Alergând după perfecțiune cheltuim din ce în ce mai mult. Mâncarea cea mai hrănitoare, cel mai bun educator, cea mai bună școală, doctorul de elită, cea mai bună mașină, cea mai în trend haină, cel mai râvnit job și multe altele. Blazați de perfecționism, părinții înțelepți reușesc să facă slalomuri spectaculoase, uneori chiar amuzante, între guma lipită pe pereți, podeaua cleioasă, cursurile de pian, jobul avantajos și alimentația organică. Chiar dacă competiția este aproape palpapilă și totul pare a se întrece în standarde, chiar dacă reușim să jonglăm admirabil cu profesia și familia, nivelul așteptărilor actuale este, oarecum, imposibil de dus.

Părinții care arată mereu ca „scoși din cutie” , care se pot ocupa în liniște de cele 8 – 10 ore de program, care au grijă de propria afacere, de fondul clasei, de cursurile de engleză, care au casa mereu curată și prăjiturile abia scoase din cuptor pentru petrecerea copiilor, sunt părinți frumoși, dar în primul rând sunt părinți epuizați. Fie au ajutoare, fie sunt pe cale să cedeze. Reducerea vitezei la jonglarea treburilor zilnice este binevenită și benefică pentru oricine. Viteza cu care trăim, responsabilitățile care apasă, zilnic, pe umerii noștri, ne pot face să ne pierdem în probleme și, uneori, să nu găsim soluții.

Recunoaștem sau nu, timpul acordat copilului este cea mai solidă investiție. Uneori poate fi extenuant. Pentru a ne recăpăta vitalitatea, nu neapărat pierdută, poate doar rătăcită, metodele sunt simple, atât doar că, la cât de ocupați suntem, nu mai avem timp să le vedem. Clasamentul părinților în topul copiilor se reduce, cred, la foarte puține lucruri. Și puțini dintre noi o dau în bară dacă își cunosc suficient de bine copilul, familia și învață să aibă încredere. Dacă ne dorim să fim cei mai buni părinți, cei mai buni angajați, cei mai buni parteneri, cele mai bune gospodine, s-ar putea să exagerăm. Să fim campioni la toate probele este deja prea mult. Intuiția ne va spune de fiecare dată ce este mai bine pentru noi, pentru copilul nostru. Ne putem înșela în multe privințe, dar este mai greu să ne înșelăm în privința propriului copil, a propriei bunăstări. Este esențial să învățăm să ne iubim și să ne acceptăm exact așa cum suntem. Și să nu mai alergăm după perfecțiune.