Unghiile încarnate se rezolvă fără operație

Unghiile încarnate se rezolvă fără operație

Deși este destul de capricioasă, vremea se tot încălzește. Hainele devin din ce în ce mai subțiri iar încălțările din ce în ce mai decupate și aerisite. Sandalele, păstrate prin cutii întreaga iarnă, își ocupă locul de cinste – în dulapul de încălțăminte și în picioarele noastre.

Pentru plajă și costumul de baie din două piese, ne pregătim intens corpul. Pentru sandalele decupate, ne pregătim unghiile.

Unghiile încarnate reprezintă o adevărată provocare. Mai ales când sezonul cald le scoate la iveală. Deși majoritatea medicilor recomandă operație, există o metodă prin care putem rezolva această problemă fără intervenția bisturiului – Sistemul 3TO Spange.

Sistemul 3TO Spange reprezintă o metoda inovatoare pentru corectarea unghiilor deformate sau încarnate. Ajută la creșterea naturală și sănătoasă a unghiei și este potrivit pentru orice formă de unghie, indiferent de grosime sau lățime. Montura este compusă din 3 părți: 2 sârmulițe care se prind pe pereții unghiei, stânga și dreapta și încă una  pe suprafața unghiei, care are rolul de a trage ușor de celelalte două pentru a corecta direcția de creștere a unghiei.

Prinderea exercită o presiune cu ajutorul căreia pereți unghiei sunt trași și se îndreaptă, fără a crea niciun fel de disconfort la purtarea pantofilor. Aplicarea sistemului durează doar câteva minute, fără durere sau operație. Efectul asupra unghiei este de durata si previne creșterea incorecta a acesteia.

Compoziția sistemului este oțel inoxidabil iar estetic arată ca o bijuterie, nu ca un sistem medical. Montura poate fi aplicată chiar dacă există o inflamație sau o hipergranulație în jurul unghiei. Sistemul 3TO Spange este folosit și de către medici, în țări precum Germania, aceștia renunțând complet la operații de scoatere a unghiilor.

Avantajele pe care Sistemul 3TO Spange le prezintă sunt multiple: montajul sistemului este foarte simplu, intervenția nu este dureroasă, este potrivit oricărui tip de unghie, nu rănește unghia sau pielea, montura nu deranjează la purtarea pantofilor și nu este necesar repaosul la pat.

Tensiunea susținută de 3TO Spange asupra unghiei este benefică și în cazul micozelor, pentru că în acest fel tratamentul antimicotic cu medicamente tip unguente pătrund mai bine în zona afectată. În funcție de gravitatea problemei, întreținerea sistemului se face la 2-4 săptămâni si se recomanda pana la 6 luni de purtare a sistemului.

Informațiile ne-au fost oferite de către Mirela Apostol – specialist în montarea și întreținerea Sistemului 3TO Spange la Salon D’Hairapy Beauty Bar.