Tu cum îți lauzi copilul?

Cum lăudăm copiii

Să-i spui copilului tău că e deștept, grozav, inteligent, sclipitor, talentat, să-l lauzi mereu, că doar așa va avea încredere în el și va avea succes, nu este o rețetă pe care să o aplic cu sfințenie. Am mai căzut în capcane, am mai avut derapaje (și din partea altor adulți cu care venea în contact copilul meu), dar nu am fost scutită de eșecuri. Am înțeles, pe parcurs, cum stă treaba cu laudele. Ele, laudele, trebuie, musai, să fie precise. Și constructive. Dacă nu se axează pe efortul copilului, pe concentrarea și pe modul în care s-a ajuns la rezultat (acel rezultat), sunt „apă de ploaie”. Și pot face mai mult rău, decât bine. Și nu îl vor scuti pe cel mic de eșecuri. De fapt, le vor provoca.

Toți ne dorim să fim apreciați și iubiți. Încurajați. Și, mulți dintre noi, suntem dependenți de laudă. Uneori, după rezolvarea unor sarcini, nu ne putem gândi la valoarea propriilor acțiuni și activități, decât dacă suntem apreciați, lăudați că am făcut o treabă bună. Părințeala, din anii copilăriei noastre, nu are prea multe în comun cu parenting-ul din ziua de azi. De aici și derapajele.

[crp limit=”2″]

Abrutizați de comunism, generația noastră, a părinților de astăzi, a conștientizat, cu stupoare, greșelile părinților noștri. Și nu vrem să le repetăm. Ne-am adaptat din mers și am optat rapid pentru un stil parental bazat pe șanse, oportunități, experiențe noi. Am ales un sistem bine definit de reguli, din care lipsesc țipetele, amenințările, bătăile. Copiii se dezvoltă liber, fără prea multe constrângeri, iar noi le oferim oportunități și provocări dintre cele mai diverse. Citim, ne documentăm și suntem în sensul perfect opus copilăriei noastre. Cu toții știam că, a ne lăuda, aprecia și a ne recompensa, cât mai des, copiii, este cât se poate de bine. În timp însă, s-a dovedit că lauda nu este chiar atât de benefică. Că unele tipuri de laudă pot face mai mult rău, decât bine. Că sunt laude bune și laude nocive. Laude folositoare și nefolositoare. Laude specifice și laude generale. Laude elogioase, nerealiste, laude prin care motivăm un copil (pe termen lung) și laude prin care-l descurajăm, demotivăm.

Cel mai des, folosim laude pentru a le transmite copiilor noștri cât de mult îi apreciem și iubim. În timp, însă, copilul va învăța să facă anumite activități de dragul aprecierii și al laudelor. Încercând mereu să obțină laude de la ceilalți, copilul va avea tendința să ignore micile nereușite, să facă lucruri doar pentru a face pe plac (părinților, bunicilor, educatoarei, învățătoarei). Dacă îl lauzi spunându-i că este minunat, special, cel mai frumos din lume, s-ar putea să te privească mirat și suspicios. Sau, și mai rău, se va simți stingherit.

A spune copiilor că sunt inteligenți sau deștepți poate fi, până la un punct, un lucru bun. Îi va determina, într-o oarecare măsură, să se vadă astfel. Vor fi încântați la început, dar când se vor confrunta cu situații cu un grad mare de dificultate, mesajul va avea efecte inverse. Este important să priceapă că efortul contează, iar greșelile fac parte din învățare. Greșeala, eșecul nu înseamnă sfârșitul lumii. Pentru a-l motiva, lauda trebuie să fie eficientă. Cuvintele de încurajare trebuie să se refere doar la eforturile și realizările copilului. Laudele trebuie legate de progresele obținute. Aprecierile noastre nu vor viza, nicicum, caracterul și personalitatea copilului. A lega încurajarea și lauda de o anumită acțiune sau activitate îl va motiva pe copil. Va ști să aprecieze valoarea efortului său și se va strădui să fie mai bun în deprinderile sale. Satisfacția personală va fi pe termen lung. Iar dacă lauda vine pe neașteptate, surprinde copilul și devine un stimulent tăcut al performanțelor.

Am renunțat și evit, mai mereu, să spun: „Bravo! Ce desen frumos ai făcut!”, „Super! Ești un adevărat pictor!”  dar îl însuflețesc cu un  „Ce bine ai încadrat desenul!”, „Ai progresat în tehnica culorilor”, „Ai muncit mult la acest desen.”. Lauda pe care o ofer are legătură cu progresele obținute, ca și rezultat al efortului, a muncii depuse, al exercițiului. Nu-l laud pentru că știe să-și lege șireturile, pentru că aruncă bine mingea, pentru că merge cu bicicleta, pentru că-și spală dinții, că-și face ghiozdanul, că-și taie unghiile, pentru că știe o carte pe de rost, pentru că joacă bine baschet, că învață să înoate. Îl încurajez în dezvoltarea acestor deprinderi. Toate sunt deprinderi provenite din calitățile naturale ale copilului, din talente și capacități intelectuale, avute sau moștenite. Pentru a motiva un copil să depună efort și să investească timp în dezvoltarea unei deprinderi, el trebuie lăudat, încurajat. Și, totuși, lauda nu trebuie confundată cu încurajarea. Ea trebuie să motiveze și să aducă la suprafață emoțiile pozitive ale copilului.

Cu siguranță, fiecare dintre noi încercăm să ne cunoaștem cât mai bine copiii, să le găsim „punctele tari”, abilitățile, să le arătăm în ce anume sunt „mai buni” , sau în ce anume excelează. Lauda va veni pentru tot ceea ce realizează prin exprimare, efort și prin exersarea acestor abiltăți. Peste toate acestea, de care țin cont, mie personal, cel mai mult îmi place să găsesc modalități prin care să-mi fac copilul să se simtă iubit. Mă surprind privind, de multe ori, lumea prin ochii lui, de la înălțimea lui. Las deoparte televizorul, telefonul, treburile, graba și stăm de vorbă. Ore în șir. Îl îmbrățișez și îi spun „te iubesc”. Citim, jucăm fotbal, tenis, mima, ne plimbăm, râdem, glumim, construim cuvinte (din cele 3 litere, de pe plăcuțele de înmatriculare, ale mașinilor care trec pe stradă) și îl însuflețesc cu un „Știu că o poți face!”, când este descurajat. În timp ne-am contruit o relație puternică și, cred că, am un copil încrezător și motivat. Astfel de zile petrecute împreună îl fac să se simtă special și îi transmit cel mai puternic mesaj: nimic nu este mai important decât a fi cu el.

Voi cum vă lăudați copiii, cum îi motivați?