„Tati, ieri vaca ne-a dat lapte, iar astăzi brânză”

Copii la fermă

Nu avem bunici „la ţară” şi nici rude apropiate. Copilul meu a învăţat animalele domestice din cărţi, imagini şi desene, fie ele şi animate. Iternetul ne-a ajutat în aceeaşi măsură. Dar nimic nu se compară cu realitatea. La 5 ani, impactul „pe viu” cu mica „fermă de la ţară” a unor prieteni a fost năucitor. Echipaţi ca pentru excursie, două familii cu 3 copii de vârste apropiate, am plecat pentru un weekend la 7 km distanţă de oraşul în care locuim. N-am dormit în cort pentru că, prietenii cu ferma, aveau camere frumos amenajate într-o căsuţă cochetă. Şi doi copii frumoşi. Aşa că nu lipseau nici jucăriile din dotare, leagănul din curte şi, spre bucuria tuturor, chiar o căsuţă în copac. Era o cămăruţă, pur şi simplu, dar cei mici erau fascinaţi. Atât de fascinaţi, încât chiuiau de bucurie, urcau şi coborau scara, urcau şi coborau jucării şi nu conteneau să se bucure.

– E-atât de frunzos copacul, tati! Voi nu ne puteţi vedea, repeta Mara, una dintre fetiţe.

– Se spune frunzit, nu frunzos, o corecta Mihai, băiatul gazdelor.

Miracolul căsuţei nu a durat foarte mult timp. Aşa că, cei mici, au pornit în explorarea curţii. S-au dat în leagăn, au cărat nisip cu roaba cea mare, folosită în gospodărie, s-au udat cu pistoalele cu apă şi au alergat desculţi în iarbă. Nu erau pericole, dar gaşca mică de prichindei trebuia permanent supraveghetă. 6 adulţi şi-abia făceam faţă. Acum erau într-un loc şi-acum într-altul. Acum săreau fericiţi şi râdeau pentru ca, la numai un minut distanţă, să se trezească unul dintre ei smiorcăindu-se.

– Mami, Alex mi-a luat stropitoarea.., se auzea de lângă noi. Aproape în acelaşi moment, se auzeau alţii:

– Eu şi cu Mara ne dăm în leagăn acum.

– Ba nu, era rândul nostru.

– Ba nu! Tatiiii, ia-l pe Mihai de-aici…

– Mami, Teo nu-mi dă mingea…

Şi tot aşa. Cine a spus că a fi părinte este greu?  Sau că că este uşor? Poţi avea ambele variante în aceeaşi secundă a unei singure zile. După ore de joacă, copii au fost aşezaţi la masă. Şi aici glasurile lor exprimau diverse. Unul dorea să mănânce mămăligă, altul pâine, celălalt pui,  altul doar cartofi copţi, altul nu dorea să mănânce. Ei, până când Mara a spus că „laptele ăsta este delicios!”. Pe fracţiune de secundă toţi au dorit să-l guste. Răspunsul ne-a mulţumit, în sfârşit, ca părinţi. Erau unanim de acord că „da, laptele este bun!”. Şi, de aici, au venit întrebările:

– De unde este laptele?

– De la care supermarket?

– Ce scrie pe cutie?

Copiii familei la care fuseserăm invitaţi se tăvăleau pe jos de râs.

– Haideţi să vă arătăm supermarket-ul nostru, au spus ei într-un final.

Era vorba despre mica fermă de animale din spatele căsuţei cochete. O vacă, doi cai, două căpriţe, câţiva iepuraşi, găini, cocoşi, puişori, curcani, raţe, doi porci, gâşte, câteva prepeliţe. Copiii nu mai puteau de încântare. Aveau voie să-i atingă, să-i mângâie şi să le vorbească. Aveau voie, împreună cu proprietarii, să le dea să mănânce. Ochii prichindeilor exprimau mai mult decât toate cuvintele. Deja făceau planuri şi negociau în parte cu noi, părinţii, de unde se pot cumpăra şi pe care dintre toate ar putea să le crească la ei în apartament. Alături de mica fermă era cuşca unui superb câine ciobănesc mioritic. Nu lipseau nici pisicile. I-am dus cu greu la culcare. Dar au dormit ne-ntorşi. A doua zi, acelaşi ritual. Singura diferenţă era că, acum, fiecare dintre copii ştia foarte bine unde vrea să se joace şi cu ce. Tehnica „tell-show-do”, folosită cu o zi înainte de noi, părinţii,  adică „spunem-arătăm-aplicăm”, a dat roade şi, cea de-a doua zi a fost mai frumoasă ca cea dintâi. Înainte de plecare, primitoarele gazde ne-au îndesat sacoşe cu fructe, legume şi nişte brânză de vacă. Ochii vigilenţi ai copiilor nu au scăpat acest lucru din vedere. Mara, de doar 4 ani, fetiţa prietenilor noştri, a punctat grozav momentul despărţirii:

– Tati, ieri vaca ne-a dat lapte, iar astăzi brânză…

În hohote de râs ne-am pierdut în explicaţii, iar replica fetiţei a rămas celebră în cercul nostru de prieteni. La câţiva ani distanţă, copiii recunosc, cu drag, că a fost una dintre cele mai plăcute experienţe.