„Nu sunt de acord cu scoaterea totală a pedepselor și recompenselor din educația celor mici”

Iuliana Roca MiniME

„Nu sunt de acord cu scoaterea totală a pedepselor și recompenselor din educația celor mici”  Iuliana Roca este mămica unui băiețel și este managerul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci. Iuliana a absolvit Liceul Pedagogic și pentru o scurtă perioadă de timp a fost învățătoare. Apoi, încă din timpul facultății, a lucrat ca jurnalist de presă scrisă la Evenimentul Zilei. După patru ani, a trecut de cealaltă parte a baricadei în PR. A pornit de la analiza de imagine, în special media, la comunicare cu mass-media, la strategie de comunicare, organizare de evenimente… Cam din acea perioadă a început să lucreze și cu Nadia Comăneci. Asta s-a întâmplat cu mult timp înainte de a exista fundația care îi poartă numele. Practic, a contribuit la înființarea fundației și de mai bine de șapte ani a rămas fidelă acesteia. Iar din 2012, a preluat frâiele Centrului MiniMe. Astfel, s-a întors la prima ei dragoste – formarea copiilor.

Am stat de vorbă cu Iuliana despre un subiect arzător printre părinți – activitățile copiilor – când sunt prea multe, când sunt prea puține, despre cum este să fii mamă de băiat. Am abordat și alte subiecte interesante pe care le veți descoperi citind în întregime interviul.

Mirabela Stoica: Există o întreagă polemică când vine vorba despre activitățile copiilor. Aș vrea să ne spui când sunt prea multe și când numărul lor este insuficient?

Iuliana Roca: Adevărul este că, dacă aș face o comparație cu perioada copilăriei noastre, în mod evident copiii din ziua de astăzi au foarte multe activități. Singura noastră grijă când venea de la grădiniță era să ne jucăm. Astăzi, copiii sunt luați de la grădiniță și duși direct la cel puțin o activitate pe zi – înot, engleză, dans, arte marțiale… Și nici când ajung seara acasă nu li se termină programul – ba au de învățat o poezie sau un cântec pentru grădiniță, ba mai repetă cu părinții niște expresii la engleză…

Am discutat cu mai mulți părinți care au copii mai mici, în primele grupe de vârsta la grădiniță, dar și copii puțin mai mari, în clasele primare. Toți recunosc că își chinuie puțin copiii, dar o fac în beneficiul celor mici, zic ei. Cât sunt mici, există foarte mulți stimuli nu tocmai buni pentru dezvoltarea copiilor și-atunci părinții aleg să-și îndrume copiii spre diferite activități. Decât să stea în fața televizorului, cu o tabletă sau un smartphone în mână, le oferă diferite alternative. Ceea ce este extraordinar. Am întâlnit mai multe situații în care doi copii, de aceeași vârstă, colegi de clasă, stau unul lângă celălalt butonând la câte un telefon, fără să schimbe două vorbe unul cu celălalt.

Îi admir pe acei părinți care au înțeles că acesta nu este un tablou promițător pentru viitor. Și depun efortul, pentru că acesta este un efort, să alerge după programul de muncă, să își ia copilul de la grădiniță, de acasă, de la bunici, și să îl ducă la diferite activități. Iar dacă celui mic îi plac activitățile respective, nu va resimți oboseala. Cred că părinții vor fi cei care se vor simți mai obosiți, pentru că în timpul în care își așteaptă copiii să iasă de la activitățile respective ar fi putut să fie la cumpărături sau acasă, făcând diferite treburi necesare în orice casă, sau pur și simplu s-ar fi odihnit, lucruri pe care nu le mai poate face decât mult mai târziu, după ce copilul își termină toate activitățile. Iar un adult nu are aceeași energie ca un copil și nici organismul obosit nu se mai reface la fel de repede.

„Totul  se obține treptat”

Care este vârsta ideală  la care un copil ar trebui dus la activități? De asemenea, spune-ne și ce activități recomanzi tu pentru micuți?

Referitor la vârstă sau tip de activități, nu cred că există o rețetă universal valabilă. Cred că e bine ca un părinte să se gândească la astfel de activități, să le spunem extrașcolare, cat mai de timpuriu. Și să nu renunțe. Este foarte posibil ca primele încercări, la 1 -2 ani, să nu se bucure de prea mult succes – cel mic să plângă, să nu fie atent, să alerge haotic… E normal. Important e ca părintele să înțeleagă că totul se obține treptat. Ca și mersul în picioare. Nu știu încă un copil care să se fi ridicat din șezut la 7 luni și să o fi luat direct la fugă prin casă. Cu răbdare, cu pauze și încercări noi, fără forțare, se poate ajunge la rezultatul dorit. Și mai este un lucru la fel de important. Părinții trebuie să înțeleagă că la 2 ani nu poate fi vorba de performanță. Oricât de mult și-ar dori un părinte să își vadă copilul mare sportiv, întâi de toate trebuie să se asigure că cel mic vine la sala cu drag. Cred că acesta ar trebui să fie principalul motiv pentru care un copil ar trebui să ajungă într-o sală de sport, de dans, de arte marțiale, spre exemplu, chiar și de la 2 -3 ani. Să descopere cât de frumos este să faci mișcare. Să vină și să revină cu drag în sala de sport. Și să își dorească el să continue, eventual să facă performanță.

La ce trebuie să fie atent un părinte atunci când își înscrie copilul la dansuri sau la Ju-Jitsu? Să spunem că e decis pentru una dintre cele două activități, dar nu știe încă la ce centru să-l ducă?

În primul rând la ce pare că îi place copilului. Și doar copilului. Abilitățile în dans, spre exemplu, sau lipsa acestora, ale părintelui nu ar trebui să constituie un criteriu pentru alegerea unei activități pentru copii. Cu atât mai puțin visele din copilărie – de cele mai multe ori neîmplinite – ale părintelui. Cred că cel mai bine ar fi ca părintele să își observe cât mai bine copilul. Dacă este energic, dacă încearcă singur, acasă, să imite diferiți sportivi sau dansatori pe care îi vede la televizor, e clar că aceasta este zona de exploatat pentru el. Sau, dacă i se pare că cel mic nu are niciun fel de înclinație sau talent, se mai poate întâmpla și așa, sau dacă cel mic pare mai mult timid, nu foarte sociabil, să încerce să îl aducă măcar la o activitate, oricare. Să îl aducă o ședință – două la un curs. Apoi la un altul. Să îi ofere șansa să socializeze și să își descopere personalitatea și activitățile care îi plac. Și să rămână la acel curs de la care copilul iese cu cel mai larg zâmbet pe față și cel mai hotărât „da” la întrebarea: mai venim?

„Nu răspundem la lecție doar pentru bulina roșie”

Ce părere ai despre pedepse și recompense?

Nu sunt întru totul de acord cu cei care susțin scoaterea totală a acestora din educația celor mici. Aș zice mai degrabă că trebuie puțin adaptate la urmări și repercusiuni. Cred că celor mici trebuie să li se explice că orice faptă are o urmare, așa cum orice sunet într-o peșteră are ecou. Faptele bune atrag fapte bune, așa cum faptele rele atrag fapte rele. Dar nu în sensul că dacă face o prostioară este pedepsit, ci că dacă împinge un copil pe acel copil îl doare sau, dimpotrivă, acel copil poate reacționa și atunci o să îl doară pe el. Cumva trebuie să îi facem să înțeleagă că nu toate faptele au aceeași valoare și aceleași urmări.

Când este vorba de grupuri mai mari de copii, cum sunt grupele de grădinița, spre exemplu, unde sunt și peste 40 de copii, fiecare cu alt temperament, cu altă educație de acasă, lucrurile cred că se mai schimbă puțin. O doză de recompensă și pedeapsă – nu bătaie sau ținut o zi întreagă nemâncat, la colț sau ce alte povesti înfricoșătoare am mai auzit – cred că ar putea exista, atâta timp cât nu devin singura metodă sau singurul țel în educație. Nu răspundem la lecție doar pentru bulina roșie și nici nu stăm cu mâinile la spate că altfel primim o palmă peste cap. Corecțiile la acest nivel, în sensul de îndreptare și îmbunătățire, depind însă foarte mult și de relația educator  – părinte.

Mașinuțele sunt doar pentru băieți este doar un stereotip

Cum e să fii mama de băiat? Cât de greu și de ușor este? Ce le recomanzi mămicilor de băieți? Ce hobby-uri ai? Ce studii ai? Ce activități frecventează băiatul tău în afara grădiniței?

Fără clame și fundițe. Nu știu cum e să fii mamă de fată, deci nu cred că pot să spun cum e să fii mamă de băiat. Ca orice mamă, cred. E greu. E frumos. Cu momente în care te simți total depășită de situație. Cu momente în care nu-ți vine nici ție să crezi că ești capabilă de o așa iubire. Cu momente în care te amuzi de stângăciile lui sau, dimpotrivă, te miri de cum se poate bucura din orice.

Le doresc tuturor mamelor să depășească stereotipurile din copilăria noastră că mașinuțele sunt doar pentru băieți, iar bucătărioarele de jucărie doar pentru fete și altele pe aceeași direcție. Personal nu înțeleg replicile adresate băieților mici “tu ești bărbat, trebuie să fii așa … și așa…”. Mă întreb dacă acelui părinte care își încurajează băiatul să fie “bărbat”, adică să fie dur, rece etc, ar fi la fel de încântat dacă ar avea o fată care și-ar uni destinele mai târziu cu acest gen de “bărbat”.

Am absolvit un liceu pedagogic, o facultate de jurnalism și doua programe de master în relații publice și științele comunicării. În timpul liber, pe care nu prea îl mai pot numi timpul meu liber, îmi place să citesc, să merg la teatru, la film și la concerte. E drept că, în ultimii ani, toate aceste bucurii s-au transformat în citit povești pentru copii, mers la teatru pentru copii, mers la filme animate pentru copii. Doar concertele au mai rămas “pentru oameni mari”. Mă bucur însă că la cel mai recent concert la care am fost, la Voltaj, am fost și împreuna cu băiatul nostru. Băiatul nostru merge la înot și cred că a încercat toate cursurile MiniMe – dans, arte marțiale, balet, muzică, teatru. Culmea, îi plac toate. De fiecare data abia așteaptă să ajungă “la mami, la serviciu” și, de fiecare dată, chiar și după doua ore de curs – pentru că se întâmplă ca în unele zile să vină de la înot la MiniMe sau să aibă doua cursuri MiniMe diferite în aceeași zi – este plin de energie și foarte pozitiv.

„Nu sunt de acord cu scoaterea totală a pedepselor și recompenselor din educația celor mici”

„Aveți încredere în voi! Și în copiii voștri!”

Ne poți oferi câteva sfaturi de educație pentru mămicile care ne citesc?

Personal nu cred în sfaturi. Mai degrabă în experiențe. Fiecare copil este diferit. Fiecare părinte este diferit. Fiecare relație părinte – copil este diferită. Și atunci și fiecare experiență de „parenting” sau „educație” este diferită. Cred că ne putem împărtăși experiențe, din care fiecare poate încerca să aplice metode similare sau adaptate, dar nu cred în rețete universale. Dacă ar fi totuși să mă aventurez și să dau sfaturi, singurele pe care le-as putea spune cu toata convingerea sunt: Dragi mămici, aveți încredere în voi! Și în copiii voștri! Și în relația unica pe care o aveți cu aceștia!

Cum a luat naștere Centrul Mini-Me?

În primul rând, Centrul MiniMe a fost creat tocmai pe fondul tot mai multor studii care arata că sportul, mișcarea fizică în general, nu mai face parte din programul zilnic al copiilor, că tot mai mulți copii au tendința de obezitate și că sportul de masă, în general, la toate nivelurile de vârsta, aproape că lipsea total în urmă cu ceva ani. Uitați-vă cu câtă admirație îi privim pe cei care aleargă în parcuri sau pe cei care își duc copiii la diferite activități în aer liber, de parcă ar fi un lucru ieșit din comun. E drept, cam e. În ultimii ani totuși s-au mai îndreptat lucrurile. Sunt și crosuri pentru copii. Există o speranță.

Centrul MiniMe își propune tocmai ce povesteam mai devreme – să îi încurajeze pe copii să intre și să revină cu drag în sala de sport, în sala de dans sau arte marțiale. De la acest lucru a pornit totul. De la dorința ca acești copii, atunci când vor fi adulți, să aibă o viață din care sportul, mișcarea fizică în general, să nu lipsească. Având o cultura a sportului tu, ca părinte, îi poți deschide altfel calea propriului copil spre performanță în sport. Și poate atunci ne vom întoarce iar la a fi în vârful performanțelor sportive la nivel internațional.

Spectacol de Crăciun al Centrului MiniMe

Ce cursuri aveți, cine se poate înscrie la ele, care este programul și ce prețuri au activitățile de la Centrul MiniMe?

În prezent, în cadrul Centrului MiniMe se desfășoară diferite cursuri de mișcare – cursuri de sport, arte marțiale Ju-Jitsu, dans modern, balet, pentru copii cu vârste cuprinse intre 1 și 12 ani, pe grupe de vârste, potrivite activității, dar și cursuri de dezvoltare a personalității prin muzică și teatru, spre exemplu. Cursurile sunt structurate pe module de 4, 6 sau 8 ședințe, cu prețuri pornind de la 150 de lei, pana la cel mult 200 de lei, în funcție de activitate, care se desfășoară în zilele lucrătoare, după-amiaza, după ora 17.30, sau sâmbătă, în prima parte a zilei. Există și posibilitatea de plată la ședință, pentru a le oferi copiilor șansa de a descoperi mai întâi dacă le place o anumită activitate și dacă se adaptează la program. Știm foarte bine că una este ca cel mic să țopăie toată ziua prin casă, după cum poftește, și alta este să se încadreze într-o anumita rutină de exerciții, să păstreze o anumită formație, să lucreze cu ceilalți copii.

Avem norocul de niște profesori foarte buni. Foști sportivi de performanță, profesori cu experiență, buni pedagogi care reușesc să mențină și acel nivel de exigență necesară pentru progres, dar și acea apropiere și coborâre la nivelul copilului pentru a se face plăcut și a-l convinge pe copil să aștepte cu nerăbdare următoarea ședință a cursului respectiv.

Știu că aveți surprize pentru cei mici, în aceasta iarnă. Povestește-ne despre ce este vorba

Ne dorim foarte mult să urcăm pe scenă cu cât mai mulți copii care frecventează cursurile MiniMe. Încercăm să organizăm un spectacol de Crăciun în cadrul căruia să fie reprezentate toate activitățile de la Centrul MiniMe.

În vara acestui an, am organizat primul spectacol MiniMe în afara centrului. „Feeria dansului” a fost un spectacol cu și pentru copiii de la cursurile de dans și balet. Un spectacol foarte frumos, care s-a bucurat de mare succes în rândul părinților și nu numai, și care ne dă nouă curaj acum să încercăm un al doilea eveniment măcar la fel de special.