Stai un pic, să-i fac o poză ăstuia mic!

luiza neacsu

“Stai un pic, să-i fac o poză ăstuia mic!” – e doar o frază ce se face auzită destul de des în parcuri, la locurile de joacă, la petreceri, în vacanțe, oriunde părinții își însoțesc copiii și vor să aibă o amintire. Una pe care să o țină în telefon, să le-o arate prietenilor, să o pună pe rețele de socializare, ori pur și simplu să o țină într-un album foto, acasă. Click și gata-i colorata, ce atâta filozofie!
Așa ajung extrem de mulți părinți să aibă în computere sau în telefoane mii de poze, însă doar câteva (uneori chiar niciuna) demne de colecție.

Pentru că o fotografie reușită, spun experții, trebuie să respecte niște reguli. Nu toată lumea care are un telefon performant poate face poze bune.
“Eu am înțeles asta cu greu, după ce la ziua de naștere a fetiței mele nu am vrut să angajez un fotograf prosionist. Am spus că fac eu poze – «ce mare lucru?». Și am făcut. Mi-a fost foarte greu, pentru că trebuia să fiu și gazdă – să vorbesc cu musafirii, să fie toată lumea fericită… Dar cel mai greu mi-a fost când am realizat că nu mă puteam bucura de diverse momente pentru că exact atunci trebuia să surprind emoția de pe chipul fetei. Așa că am ratat, de exemplu, bucuria de a savura momentul tortului, când Ilinca a suflat în lumânări”, ne-a povestit Maria Dinulescu, o mămică în vârstă de 39 de ani. În plus, la final a realizat că nici pozele nu erau grozave. “Aproape nereușite”, apreciază ea.

Următoarea petrecere a prins-o însă bine pregătită: “Așa cum am plătit pentru animator, am fost dispusă să plătesc și pentru fotografiile de la evenimentul din viața micuței mele. Acum, când mă uit la setul primit de la fotograful profesionist, pot să mă bucur”.

În ultimii ani, tot mai multe familii apelează la fotografi specializați, fie că este vorba despre o ședință specială, fie despre un eveniment. “E foarte important pentru noi să marcam astfel de clipe. Avem chiar o tradiție, să facem anual poze într-un cadru natural, cu familia. Ne place foarte mult să facem și cadou fotografii rudelor noastre apropiate”, spune și Elena Paraschiv, mamă a trei copii, din Piatra Neamț.

Luiza Neacșu, fotograf din București, subliniază: “Acesta este rolul fotografului – de a imortaliza el momentele importante, pentru că știe cum trebuie să o facă. Fotografiile oricărui copil trebuie să rămână o amintire plăcută peste ani. Sfatul meu ar fi să se facă fotografii cât mai spontane, în cadre specifice pasiunilor copilului. Mie îmi plac foarte mult și copiii, motiv pentru care sesiunile foto cu aceștia sunt foarte antrenante. Copiii au mereu energie și reușesc să te țină în priză, ei fiind mereu frumoși și fotogenici”.

Cât durează o ședință foto

Dacă este vorba despre un eveniment, ar fi bine ca fotograful la care apelați să stea pe toată durata acestuia, astfel încât să aibă cât mai multe ocazii pentru a surprinde instantanee de neuitat.
În cazul unei ședințe programate, cu copii, aceasta durează, în medie, cam două ore. “Este foarte importantă acomodarea copiilor cu fotograful. Este esențial să se simtă în largul lor”, explică Luiza Neacșu.

Decorul, foarte important

Într-un studio, părinții pot aduce ce elemente de decor își doresc. “Din punctul meu de vedere contează enorm – 50% – locația unde se fac fotografiile, decorul. Culorile hainelor au și ele un rol deosebit în fotografie. Mie personal îmi plac contrastele. Dacă ești undeva într-o pădure, parc spre exemplu, modelul nu trebuie să fie îmbrăcat tot în verde, pentru că se pierd detaliile și se distrage atenția de la subiectul principal”, argumentează Luiza Neacșu.

Atenție la bugetul alocat!

Mulți nu realizează cam ce muncă face un fotograf. Un profesionist însă lucrează mult și după terminarea ședinței foto – zeci de ore de studiu, analiză, prelucrare, așa că bugetul alocat fotografului nu are cum să fie unul redus.
Cu bani puțini (de exemplu 2-300 de lei), categoric, veți avea parte de un fotograf cu un aparat entry-level, care s-ar ridica greu la înălțimea așteptărilor. Și chiar dacă fotograful are un aparat ultraperformant, acesta nu-i va putea înlocui stângăcia.

“Atunci când își propun o sesiune foto pentru copiii lor, părinții trebuie să aibă în vedere că tariful diferă în funcție de experiența fotografului și de aparatura de care dispune acesta. Trebuie luate în calcul locația și recuzita – dacă există studio sau sesiune are loc în aer liber, într-un alt loc preferat de client”, mai spune Luiza Neacșu, care consideră că aparatura și talentul cântăresc la fel în balanța unei fotografii reușite.

Sursa foto: Luiza Neacșu