Secretele unei vacanţe perfecte cu copilul

Ana Aurelia Băianu

La rândul din faţa ghişeului de check-in sunt aliniate zeci de familii care mai de care mai frumoase şi mai cu dichis. Valize asortate, copii îmbrăcaţi la fel cu părintele de acelaşi sex, bijuterii, paşapoarte şi parfumuri fine. Până aici, aproape că ne invidiaţi, pe mine şi pe fiica mea, pentru că am avut şansa de a fi într-o astfel de adunare. Doar că în secunda 45 se dă startul vacarmului de voci, urlete şi plânsete îngrozitoare. Copiii se zbat în prinsoarea braţelor puternice de tată, mamele împart cu titlu de gratuitate apelative precum nesimţit, enervantă şi obraznicatură rea, iar bărbaţii se înroşesc la faţă privind către femei, reproşându-le că au vrut să ia şi plozii în vacanţă.

Mă uit în faţa mea şi în spatele meu şi peste tot se împânzeşte molima cumplită a vacanţei petrecute în familie. E un singur copil relaxat şi bucuros în toată mulţimea de călători şi acela este, bineînţeles, al meu. Copil de psiholog, veţi spune, iar eu am să vă dau dreptate. Când văd diferenţele nu fac decât să mă întristez ştiind cât de simplu este totul în vacanţă şi gândindu-mă cât de tare aş vrea să ştie toate familiile secretul!

În primul rând, copiii şi partenerii noştri rezonează precum corzile unui instrument muzical la atingerile noastre. Dacă eu am aşteptat cu atâta fericire călătoria şi sunt convinsă din inimă că o merit şi că am ales exact ceea ce mi se potriveşte mie şi copilului meu, atunci fiica mea va trăi aceeaşi bucurie, căci are încredere în mine. Nu am absolut nicio frământare legată de locul de muncă, pentru că le-am rezolvat pe toate înainte de plecare. Nu am roaming şi nu mă voi putea reconecta cu munca.

În al doilea rând, am ales o vacanţă potrivită pentru vârsta copilului meu preşcolar. Asta înseamnă că nu vom face circuite şi nici nu vom merge prin muzee, că vom sta într-un singur loc şi vom avea mâncarea cu bufet suedez, un aspect esenţial pentru prevenirea ulcerului gastric ce poate apărea la părinţii care mănâncă a la carte.

În al treilea rând, mi-am lăsat copilul să participe la pregătirea bagajului şi i-am explicat în amănunt ce înseamnă vacanţa şi de ce avem nevoie de ea. I-am promis şi mi-am promis că nu vom avea niciun moment educativ sau coercitiv. Şi eu şi ea suntem libere să fim noi însene şi să ne bucurăm de libertatea de a fi!

Ce se întampla la rândul din aeroport e o firească urmare a faptului că taţii vor neapărat să fie autoritari şi să îi disciplineze pe copii. Cum ar fi să aveţi o cameră de luat vederi în permanenţă asupra dumneavoastră, cu scopul evaluării la final de vacanţă? V-aţi relaxa? Aţi fi natural în mişcări?

Ca într-o cascadă de efecte, mamele se înfurie atunci când bărbaţii au relaţii tensionate cu micutii şi, evitând confruntarea directă (că, deh, e vacanţă şi nu mă cert cu bărbatul chiar acu’) se îndreaptă tot asupra copilului în speranţa că vor diminua din persecutări. Bărbaţii au ştiut de la început că nu vor ieşirea aceasta şi, ca într-o profeţie care se autoîmplineşte, acum au dovada concretă ce vine în sprijinul lăsării copilului acasă.

În încheiere, vă amintesc faptul că e firesc pentru copii să fuga printre valize, să mănânce dulciuri întruna (nici voi nu aţi bea bere la 10 dimineaţa într-o zi de lucru, dar în vacanţă o faceţi fără reţineri), să ţipe de bucurie sau să fie extrem de obosiţi. Relaxaţi-vă. Amuzaţi-vă şi, vă rog, lăsaţi copiii să fugă şi să strige, căci asta e treaba lor cea mai importantă!

Educaţia o reîncepem la 15 septembrie cu forţe proaspete şi minţi odihnite.