Școala altfel, nu doar într-o săptămână pe an

scoala altfel

Mai este o lună până la Săptămâna ”Școala altfel” și îmi imaginez că în școli e forfotă mare. Sau eu asta mi-aș dori – ca în școli să fi început deja planurile de organizare ale activităților din această săptămână. Pentru că necesită timp să pui la punct toate detaliile unor activități în afara școlii.

Personal, cred că această săptămână este o idee extraordinară, pentru că mi se pare că îi obligă pe învățători, dar și pe părinți, să iasă din tiparul confortabil al școlii unde toate lucrurile se întâmplă în clasă, sub atentă supraveghere.

Îmi amintesc că în copilăria mea, în orășelul meu de provincie, deși nu erau nicio săptămână altfel impusă de sistem, am avut parte de câteva ieșiri altfel, pe care mi le amintesc și acum. Vizita la filatură sau la șantierul naval nu m-au impresionat, dar asta doar pentru că părinții mei lucrau acolo și cunoșteam locul ca pe propria-mi casă. În realitate, era o lume fantastică. Mai ales șantierul unde se construiau vapoarele alea imense, în comparație cu noi.

Teatrul Dubee Doo

Îmi amintesc însă, de parcă ar fi fost ieri, vizita la fabrica de pâine. Cu malaxoarele și cuptoarele uriașe. Dar mai ales mirosul. Mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor. Mmmmm, mi se face poftă. Cine spune că pâinea nu e bună pentru organism, n-a fost într-o fabrică de pâine. Eu nu refuz niciodată pâine caldă, abia scoasă din cuptor.

Am fost la fabrica de zahăr, la fabrica de conserve. Ce de bunătăți! Din păcate toate sunt o amintire, nu doar pentru mine, ci și în realitate. Nu mai există nimic, din păcate, și copiii din orașul meu nu mai pot avea șansa descoperirii lumii, așa cum se naște ea, până la produsul finit pe care îl vedem noi în magazine.

Într-o tabără, am ajuns la fabrica Coca-Cola din județul Bihor. Acum este închisă. Dar îmi amintesc că pe atunci mi s-a părut foarte interesant să văd liniile acelea cu sticle în șir, care sunt spălate, uscate, dezinfectate automat. Și cât de fantastic mi s-a părut atunci să văd cum sunt umplute automat și cum sunt puse capacele pac-pac-pac, unul după altul, totul automat cu un singur om la supravegherea mașinii. Și ce curat era.

Mai târziu, în timpul studenției, când deja lucram la ziar, am fost la fabrica Tuborg din Pantelimon. Lucrurile îmi aminteau de vizita din Bihor și asta m-a încântat cel mai mult.

Iar acum câțiva ani am ajuns într-o fabrică de radiatoare din Polonia. Să mă fi văzut! Eram ca un copil. Cum prindeau formă rolele alea de tablă, cum ajungeau în baia de vopsea. Foarte tare! Scuzați-mi limbajul franc, dar chiar mi s-a părut foarte interesant.

Am avut ocazia să văd și cum prind formă obiectele din sticlă, cum sunt suflate. Absolut fascinant!

Imaginați-vă cum ar fi pentru un copil din ziua de azi. Mai ales pentru cel ai cărui părinți lucrează într-un birou.

Știu că nu este ușor să organizez astfel de ieșiri cu o clasă de copii fără stare, mai ales că – cel puțin când vine vorba de București, nu e ca în copilăria mea, că noi puteam să mergem pe jos, în rând, doi câte doi. În București e nevoie de transport, ceea ce implică rezervare din timp, închiriere, plată etc. Dar cred că – dacă tot există ”Școala altfel”, ar merita puțin efort.

Eu visez la multe excursii pentru copilul meu. La o fabrică de lapte. La o fabrică de sucuri, chiar și de bere – important e procesul. La o fabrică de pâine și la o fabrică de ciocolată sau într-un laborator de cofetărie, eventual să și facă ceva cu mânuțele lui acolo, având echipamentul potrivit bineînțeles. La o fabrică de mașini. Într-un depozit frigorific. La o fabrică de sticlă sau o fabrică de jucării.

Mi-ar plăcea ca cei mici să meargă într-o tipografie, într-un studio de animație și de dublare filme de animație – să înțeleagă cum apare desenele animat la televizor și cum se întâmplă de vorbesc toți limba română. Mi-ar plăcea și puțină istorie a desenelor animate. Mi-ar plăcea să îi văd într-o sală de teatru, dar la repetiții, sau prin culise. Pe un platou de filmare –fie că e pentru o emisiune tv, film artistic sau spot publicitar. Într-un studio de radio sau redacție de știri. Să simtă freamătul lumii care îi înconjoară.

În ”Noaptea muzeelor”, mi-ar plăcea o ieșire cu toată clasa. La Muzeul Aviației. La Foișorul de Foc, la Muzeul Național al Pompierilor. La Banca Națională. La Arhivele Naționale.

N-aș rata Muzeul Satului sau Muzeul Antipa, dar pe acelea le-aș lăsa pentru o zi ca oricare alta. Și aș vâna o noapte senină, să mergem la Observatorul Astronomic.

Mi-ar plăcea măcar o oră de istorie pe semestru în Muzeul de Istorie sau o oră de pictură la Muzeul de Artă. O vizită la Muzeul Cotroceni sau la Palatul Parlamentului. Mi-ar plăcea o oră de română în Casa Memorială George Bacovia sau Tudor Arghezi.

Mi-ar plăcea ca, de Ziua Națională, în loc sau pe lângă poeziile și cântecele tematice, puse sau nu într-o mini-serbare, copiii să meargă la un spectacol al ”Cenaclului Flacăra” reînviat, cu Andrei Păunescu. Când zeci de voci, de toate vârstele, vibrează la unison pe aceleași versuri patriotice.

Pentru toate acestea, știu însă că e nevoie și de un cadru didactic deschis, dar și o grupă de părinți care să îl susțină. Că degeaba vrea învățătorul, dacă părintele are alte viziuni. Se trezește ca o prietenă de-a mea, care la grupa mare la grădiniță a vrut să meargă cu copiii la muzeu și a ajuns doar cu mai puțin de jumătate dintre copii, pentru că ”ce să caute, doamnă, la muzeu la 5 ani jumate, că nu înțelege nimic”.