Proiect: părinții care nu-și vaccinează copiii vor fi amendați

vaccinare obligatorie scoala

Părinții care vor refuza vaccinarea copiilor riscă amenzi de până la 10.000 de lei, potrivit proiectului legii vacinării, obținut de TVR. Pentru prima abatere, inspectorii sanitari dau avertisment. Apoi, amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Dacă legea este încălcată de mai multe ori, amenzile ajung până la 10.000 de lei.

Proiectul prevede ca, la intrarea în colectivitate, copiii să aibă făcute vaccinurile împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului sau hepatitei B.

Astfel, la înscrierea copiilor la creșă, grădiniță, școală, vor trebui aduse adeverințe din care să rezulte faptul că au fost sau nu făcute vaccinurile.

În situația în care unui copil îi este contraindicat un vaccin, este necesară o scutire emisă de Comisia Județeană de Vaccinare. Totodată, dacă unui copil nu i s-a putut face vaccinul la timp (de exemplu pentru că a fost bolnav în perioada în care trebuia să fie vaccinat), părinții trebuie să aducă un calendar de recuperare.

Conducerile instituțiilor de învățământ vor sesiza Comisia Județeană de Vaccinare în cazul părinților care nu aduc adeverințe. Din Comisie vor face parte medici specialiști, psihologi, reprezentanti ai DSP și ai Inspectoratului Școlar. El vor avea obligația să consilieze cel puțin o dată la trei luni părinții, pentru ca aceștia să accepte vaccinarea.

De asemenea, medicii de familie trebuie să le spună părinţilor care sunt beneficiile imunizării, dar şi posibilele reacţii adverse în caz de vaccinare.

Dacă în termen de 18 luni de la înscrierea în colectivitate părinții nu au început imunizarea copilului, va fi sesizată Protecția Copilului.
Totodată, Ministerul Sănătății va fi obligat să asigure toate vaccinurile și un stoc de rezervă. Copiii care nu sunt imunizaţi nu vor mai merge la şcoală când sunt epidemii.

Legea vaccinării, care ar urma să intre în vigoare în 2019, prevede sancțiuni și pentru medici și instituțiile statului.