Pedeapsa la colț, o soluție pentru copiii „bătăuși”?

Copil pedepsit la colt cu fata la perete

Copiii foarte mici nu pot comunica întotdeauna prin cuvinte, iar părinții înțeleg acest lucru. Mulţi micuți recurg la alte mijloace pentru a-şi satisface nevoile/pentru a obțune ce-și doresc. Printre acestea mijloace se numără plânsul, accesul de furie și chiar lovirea. Deşi te-ai putea aștepta la o parte din aceste comportamente de la un copil, ce faci atunci când lovirea devine un obicei? Află ce ne sfătuiesc specialiștii de la childdevelopmentinfo.com să facem în această situație și spune-ne, printr-un comentariu la acest articol, dacă tu ai aplicat aceste sfaturi, dar și la ce alte” soluții magice” a răspuns pozitiv copilul tău.

[crp limit=”2″]

Este foarte adevărat că, până când micuțul învață să vorbească și să-și exprime dorințele/nevoile, acesta va folosi orice modalitate de exprimare. Unii copii vor lovi atunci când li se spune nu, de exemplu. Chiar dacă acest comportament este comun, probabil că nu vrei ca micuţul tău să continue să lovească. Te va pune în situații jenante sau chiar se poate întâmpla ca alți părinți să nu-și mai lase copii să se joace cu el.

Furia, o emoție normală.

Poate cel mai bun sfat în această situație este să fii un bun model pentru copil! Subiectul legat de bătaie este volatil, dacă putem spune astfel. Unii părinți încă mai folosesc această metodă ca pe o formă de disciplină. În cazul în care copilul face ceva ce nu-ți place și îl loveşti, el ar putea crede că a lovi este în regulă. În niciun caz nu vei reuși să-ți dezveți micuțul de acest obicei prin bătaie.

Explică-i copilului că nu ar trebui să lovească din furie. Acest lucru nu înseamnă că nu se poate înfuria, pentru că furia este o emoție; înseamnă pur și simplu că nu are voie să lovească pe altcineva în timp ce este supărat. Spune-i că nu este frumos și că atunci când cineva este nervos, poate lovi mai tare decât crede. Atacul poate provoca leziuni grave, poate neintenţionat. Desigur, va trebui să alegi cuvintele potrivite în încercarea de a-i explica acest lucru, pentru a te asigura că va înțelege.

„M-am supărat” sau „vreau”

Recunoaște sentimentele copilului! Ajută-l să-și exprime furia în cuvinte simple, cum ar fi „m-am supărat” sau „vreau”. Chiar dacă foloseşte doar unul sau două cuvinte pentru a se exprima la un moment dat, ajută-l să realizeze că, apelând la cuvinte în loc de a lovi, vă va permite să găsiţi o soluție.

Pedeapsa la colț poate fi o altă opțiune în cazul în care copilul loveşte. Spune-i că nu vei accepta să fii lovit și dacă face asta, va trebui să se așeze, să se gândească la ceea ce a făcut și nu i se va permite să se joace sau să se uite la televizor. Pune un scaun într-un colț al camerei, cu fața la perete şi aşează copilul, dacă tu sau oricine altcineva este lovit. Spune-i că are voie să se ridice atunci când îşi cere scuze sincere.

„Time-out!”

De asemenea, copiii pot spune singuri „time-out!”, îndepărtându-se atunci când sunt supăraţi. În cazul în care simt că sunt furioşi, în loc să lovească, ei pot pleca de lângă tine până când se liniştesc. Chiar dacă după aceea vin înapoi și vorbesc cu tine, să ştii că au fost supărați.

Prima dată când te loveşte, ține-i mâinile, astfel încât să nu poată lovi din nou. Poţi, de asemenea, să îi încrucişezi mâinile în faţă şi să îl iei în brațe. Explică-i că nu este frumos să lovească și asigură-l că îl iubeşti foarte mult, dar nu îţi place atunci când tu sau oricine altcineva este lovit.

Nimeni nu vrea să vadă cum copilul lui loveşte. Fiecare părinte se teme că acesta va deveni un bătăuș. Arătându-i însă copilului cum să-și exprime furia într-un mod nonviolent, acesta va fi capabil de a-şi exprima sentimentele, fără ca el sau oricine altcineva să fie rănit.