Părinţii pot primi zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Părinţii pot primi zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Guvernul a aprobat astăzi, 15 iulie, normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinţilor zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor. Normele prevăd, printre altele, că zilele libere se obţin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic.

Părintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declaraţie pe propria raspundere, conform căreia celălalt parinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, şi nici nu o va solicita.
„Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât şi în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligaţia să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigaţiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverinţă, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situaţia în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului şcolar, iar copilul frecventează o formă de învăţământ preuniversitar, medicul de familie are obligaţia de a elibera pentru acesta o scutire medicală”, se specifică în normele metodologice ale legii.

[crp limit =”2″]

Prin Legea 91/2014, se acordă părinţilor/tutorilor asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat o zi sau două zile lucrătoare libere, în funcţie de numărul copiilor pentru a verifica anual starea de sănătate a copilului/copiilor.

Familiile sau persoane care au în îngrijire unul sau doi copii au dreptul la o zi lucrătoare liberă, iar ce care au trei sau mai mulţi copii vor beneficia de două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.

De asemenea, pentru această zi liberă, angajatorul nu are obligaţia să plătească părinţilor drepturile salariale aferente unei zile de lucru.