Nu primim un manual de instrucțiuni odată cu nașterea copilului

manual pentru cresterea copiilor

Familia înseamnă foarte mult pentru mine. În momentul în care am decis să investesc mai mult în viața mea personală, m-am oprit din ceea ce făceam înainte și am luat-o pe un drum diferit, din punct de vedere profesional. Acela a fost și momentul în care mi-am întrerupt cariera în resurse umane și am descoperit că domeniul coaching-ului este cel care mi se potrivește pe termen lung.

Înainte să iau această decizie, credeam că lucrurile pot merge de la sine și pot avea și împlinirea personală, dar și cariera pe care mi-o doream, fără să fie nevoie să fac un efort în plus. În momentul în care am decis să îmi lărgesc familia, mi-am dat seama că este necesar să îmi construiesc altfel prioritățile și să aloc mai mult timp copiilor mei.

Când mă refer la timpul petrecut alături de copii, mă refer nu la timpul pe care noi, ca adulți, avem tendința să îl petrecem mai degrabă pentru a-i supraveghea pe cei mici sau a face lucruri planificate de noi, ci la un timp de calitate, în care lăsăm lucrurile să se plieze pe nevoile și dorințele copilului. Cred că este vorba despre o gratuitate a prezenței noastre alături de ei, despre joacă, despre împărtășire, despre așezarea la aceeași masă cu cei mici și intrarea în lumea lor mai degrabă decât încercarea de a-i aduce pe ei în lumea noastră. Un copil nu are nevoie să desenăm noi în locul lui, ci să desenăm împreună.

Foarte mulți părinți se întreabă care este modalitatea prin care ar putea să aibă un echilibru între viața profesională foarte solicitantă și timpul dedicat familiei și, implicit, copiilor. Există momente în care e necesar să alegem. De exemplu, eu am fost pusă la un moment dat în situația de a mă ocupa de un proiect internațional, o oportunitate foarte bună pentru cariera mea; însă, nu am reușit să mă implic în el, pentru că am ales să fiu mai aproape de familia mea. Poate că unii ar numi acest gest sacrificiu profesional; eu o văd ca pe o alegere. Cred că întotdeauna alegem pentru noi ceea ce e mai bine și mai important la un moment dat.

În ceea ce privește relația cu copiii mei, sunt câteva lucruri în care cred foarte mult și pe care îmi doresc să le transmit mai departe: cred că un om este mai mult decât comportamentul lui și decât gândirea lui; cred în respectul față de fiecare persoană, indiferent de vârstă, indiferent dacă persoana respectivă este sau nu de acord cu mine. De asemenea, cred că fiecare dintre noi poate alege și decide ce este mai bine pentru el.

De aceea, în tot ceea ce fac, caut să îmi las copiii să fie liberi, să facă propriile alegeri și să afle ce li se potrivește. Bineînțeles, sunt conștientă că toate aceste lucruri vin la pachet și cu posibilitatea de a greși, însă o alegere nepotrivită înseamnă, pentru ei, experiență. Am încredere că, pe viitor, vor înțelege mai bine acțiunile lor, pentru că le vor înțelege mult mai clar și consecințele. Am grijă să intervin atunci când este vorba despre o alegere pe care o consider periculoasa sau o decizie care i-ar putea răni pe termen lung, însă prefer să le fiu alături în deciziile proprii.

În educația copiilor mei, nu cred în jumătăți de măsură. Pot fi un părinte autoritar și pot căuta să îmi impun voința sau pot fi un partener, un suport și un prieten. În primul caz, aș crea dependență de decizia mea și de direcția pe care copiii mei ar aștepta mereu să le-o indic, în al doilea cred că aș dezvolta independența și încrederea în sine. În educarea copiilor mei, o aleg pe cea de-a doua.

Ca mamă care are și o carieră în același timp, cred că femeile pot împăca foarte bine cele două roluri. E nevoie, uneori, de un efort dublu, însă nu este imposibil. Câteodată îmi închid telefonul, alteori rămân cu mailurile necitite pentru mai mult timp, însă întotdeauna îmi asum fiecare decizie pe care o iau. Indiferent dacă aleg să fiu într-un loc sau în altul, dau tot ceea ce am mai bun în mine în interacțiunea sau momentul în care mă aflu.

În experiența mea profesională, am lucrat cu mulți executivi care nu știau cum să se comporte în relația cu copiii lor, care nu se mai înțelegeau cu aceștia sau care se îndepărtaseră foarte mult de ei. Am întâlnit părinți care nu își mai cunoșteau copiii, însă am ajuns la o concluzie valoroasă pentru mine: e important să le lăsăm copiilor noștri spațiul lor personal și să le dăm șansa să își dezvolte singuri personalitatea; să nu cerem de la ei să fie copia noastră fidelă sau să ajungă ceea ce noi nu am reușit să fim. E necesar să nu proiectăm asupra copiilor noștri, pentru a avea o relație sănătoasă cu ei.

Cred că cea mai mare provocare prin care trecem acum este aceea de a descoperi și altceva în afară de cerințele – create artificial în sistemul educațional – de ,,a fi bun, a învăța mai mult și mai bine”. Dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri ține și de alte aspecte ale vieții lor: dezvoltarea emoțională, fizică, spirituală etc. De asemenea, cred că e important să învățăm cum să ne comportăm cu cei mici. Nu primim un manual de instrucțiuni odată cu nașterea copilului. Dar putem descoperi în timp ce li se potrivește și cum să ne raportăm la ei. Asta fac și eu în fiecare zi, alături de copiii mei.