Note proaste

Note proaste la școală

Una dintre problemele adolescenței este și chiulul strâns legat de notele proaste. Da, le-am experimentat și pe acestea, era normal, de altfel. Absențele de la ore ne-au provocat întotdeauna nesiguranță și temeri, pentru că primul gând este legat de copilul nesupravegheat: cine știe pe unde o fi și, mai ales, cu cine își petrece timpul. Evident, faptul că după absențe urmau notele proaste crea o stare de frustrare și supărare care ne făcea să ne pierdem calmul de fiecare dată. Nu era îndeajuns că lipsește, mai ia și note proaste? Da, normal! Dar pentru noi nu era normal deloc!

Evident, notele proaste de la școală erau departe de a avea vreo legătură cu capacitatea intelectuală a fiicei noastre, ele fiind doar consecința lipsei de la anumite ore. Cum erau alese acele ore? Păi ori nu ne place materia, ori credem că nu contează, ori ne va da test și mai bine lipsim. Cam asta este în mintea unui adolescent care abia așteaptă să își ia liber vreo câteva ore și să hoinărească.

Ce am făcut? În primul rând am încercat o relaționare mai bună cu școala. Nu s-a putut de fiecare dată. Profesorii și diriginții sunt sătui de discuțiile cu zeci de părinți, mai ales că, aproape de fiecare dată, concluzia era că părinții dau vina pe școală, iar școala pe părinți. Dacă nu se reușește să se facă front comun cu profesorii, copilul adolescent va reuși să dezbine și să stăpânească. Adolescenții sunt foarte imaginativi, inteligenți și motivați să nu fie făcuți răspunzători pentru comportamentul lor. Așa că o astfel de situație, în care fiecare dă vina pe celălalt, este numai bună pentru ei.

Dacă vom considera școala un colaborator, oricare ar fi situația, lucrurile se vor îmbunătăți. Profesorii nu au foarte mult timp la dispoziție, așa că este necesar să ajungem foarte repede la esența problemei ori de câte ori avem ceva de discutat cu ei. Cele mai neproductive situații sunt cele în care profesorul citește notele, adolescentul lasă ochii în pământ, dacă este de față, iar tu, ca părinte al unui copil cu note dezastruoase și ore lipsă, îți vine să intri în pământ de rușine. Ca toate acestea să nu se întâmple este necesar să îți găsești un profesor, dacă nu se poate să fie chiar dirigintele, cu care să ai o relație bună și cu care să împărtășești regulile făcute în legătură cu absențele și notele. Asta pentru că, mai nou, scutirile zboară prin buzunarele elevilor mai ceva ca niște copiuțe.

Am avut o perioadă în care pedepsele pentru notele proaste și absențe au fost banii săptămânali mai puțini și consemnarea în casă. Au rezolvat prea puțin și pe termen scurt…

Și totuși, cel mai bine au funcționat, evident, laudele și recunoașterea pozitivă. În momentul în care nu am mai pus accent pe note și pe absențe, ci pe prezență, aceea câtă era, lucrurile au început să se schimbe. Știu, adolescenții nu se comportă ca și cum ar avea nevoie de vreo laudă, însă toți tânjesc după recunoașterea pozitivă, mai ales când vine vorba de situația lor școlară.

Au fost două abordări pe care le-am folosit:

–       Prima s-a referit la faptul că am recunoscut că am folosit doar critici și ne-am concentrat doar pe lucrurile care nu funcționau, însă acum vrem să ne concentrăm pe lucrurile pozitive. Ce își dorește sau ce se așteaptă să facem noi pentru a o încuraja și aprecia, mai ales în privința activității școlare?

–       A doua s-a referit la faptul că am recunoscut că am fost critici și severi. Ei unde i s-a parut că am exagerat? I-am spus că ne dorim câteva exemple tocmai pentru a ne da seama unde am greșit și a evita pe viitor astfel de vorbe sau gesturi.

Da, a fost foarte greu, dar și foarte frumos! A fost greu pentru că nu mi-am imaginat niciodată că voi avea un astfel de adolescent în casă! Și a fost frumos pentru că am văzut-o înflorind sub ochii mei, și trecând prin tot ceea ce este normal, în aceste vremuri, să treacă un adolescent. Au viața lor, trăirile lor, iar nouă nu ne rămâne decât să îi iubim și să le arătăm continuu că le suntem alături orice ar fi.