Mami, pe mine m-ai cumpărat de la magazin?

Mami m-ai cumpărat de la magazin?

Avea 5 ani băiatul meu. Seara, înainte de culcare, după o zi plină de joacă şi distracţie, m-a întrebat:
– Mami, pe mine m-ai cumpărat de la magazin?
– Nuu! Nu sunt copii de vânzare la magazin!
– Da’ cum am apărut eu?
Uf, grea întrebare! Nici nu ştiu ce să-i zic, aşa, pe nepregătite.
– Cum? – insistă el.
– Păi, mi-am dorit mult de tot un copil. Şi când vrei ceva neapărat, până la urmă reuşeşti. Totul e să vrei!
– Şi de unde am venit?!
– Din burta mea.
– Am încăput?? (cască ochii mari şi pune mâna pe burta mea).
– Daaaa, erai mic, mic de tot. Şi ai stat acolo şapte luni. În general copiii stau nouă, dar tu ai vrut să te naşti mai devreme. Aşa că, după şapte luni, ai bătut tare-tare cu picioruşele în burtică să se deschidă.
– Eii! Şi s-a deschis??
– Nu singură. Am mers la doctor şi m-a operat.
– Vai, te-a durut!
– Nu, că îţi face anestezie, nu simţi nimic. E ca la stomatolog, când îţi face injecţie.
– Şi n-ai plâns deloc?
– Doar de bucurie, la final, când te-am văzut. Te iubeam mai mult decât orice, încă dinainte să te naşti. De când erai doar în burtică!
După o clipă de gândire, tirul întrebărilor revine:
– Şi tati tot la tine în burtă a stat?
– Nu. El a stat la buni.
– Păi ea e bătrână!
– Păi când era ea tânără!
– Şi zici că dacă îmi doresc mult de tot, o să am şi eu un copil?
– Categoric, dar când o să fii mai mare!
Astăzi, la trei ani după discuţia asta, subiectul a revenit în casa noastră:
– Când eram mic, ţin eu minte, mi-ai spus că dacă îmi doresc un copil, o să-l am!
– …
– Aşa ai zis! Acum sunt mare, nu?
– Nu prea. Mai mare trebuie.
– Bine, atunci mai fă tu un copil şi dă-mi-l mie! Mi-l dai, da?!
– …
„Cum am venit eu pe lume?” mi s-a părut a fi un subiect extrem de delicat, chiar greu de explicat. M-am străduit să-l gestionez cât mai bine, însă cred că se putea mult mai bine. Voi cum aţi procedat? Sau cum vă propuneţi să procedaţi?