Mamelor, să fiţi regine!

Eglantina Becheru

De un an le predau pictura unor copii care continuă să mă uimească săptămânal. Unii dintre ei provin din familii bogate, alţii din familii mai puţin înstărite. De aici şi problemele, nu ale lor, ci ale tuturor. Copiii văd, copiii simt, copiii ştiu. Dascălii ajung să tolereze comportamente inadecvate doar pentru că mama plăteşte o căruţă de bani şi nu vor să piardă clientul, părinţii vor să audă cât de geniale şi lipsite de defecte sunt odraslele lor, îndepărtându-se de realitate, iar cei mici tânjesc fiecare, la ce are celălalt. Atenţie versus jucării alese.

Timpul liber prost plătit

„Să aibă el ce n-am avut eu” e o prostie. O ştie şi cel care o spune, însă nu se poate opri din a-i oferi copilului tot ce doreşte, pentru că astfel, îşi cumpără un strop de linişte. Muncim 10 ore pe zi, ne certăm la telefon cu 12.000 de oameni, ne stresează ratele bancare şi termenul limită de plată a facturilor. Ajungem acasă obosiţi, nici foame nu ne mai este, dar ne amintim că avem o familie, un copil care nu are nevoie de un ou în tigaie. De luni de zile ne propunem să citim ultima care a lui Djuvara, dar nu apucăm niciodată. Copilul ne cere lucruri. Refuzăm iniţial, după care îi oferim ce doreşte. Felicitări, tocmai ai câştigat câteva minute de linişte! Te simţi bine, i-ai oferit ce n-ai avut tu. Ai plătit tot timpul pe care nu l-ai petrecut cu el, ci la job. Într-o zi, copilul tău va avea un telefon mai deştept decât cel al şefului tău şi îl va folosi pentru a fotografia tabla pe care profesoara a umplut-o de ecuaţii.

Dar din dar se face rai

Am remarcat, de-a lungul timpului, că atunci când îţi doreşti ceva şi nu îl poţi obţine, improvizezi. Nu e de mirare că exact acei copii care nu îşi permit cele mai bune pensule, cele mai bune acuarele şi un anumit caiet de schiţe, sunt mult mai inventivi şi creativi. Combină culorile, pregătesc hârtia, citesc mai mult, fură tehnică de la cei mai mari, lucrează în echipă, îşi împart puţinul pentru că înţeleg ce înseamnă nevoia. Pe de altă parte, copilul care vine cu un băgăjel select de instrumente, aduce cu el şi un bagaj considerabil de cunoştinţe, având acces la informaţie, la cărţi foarte bune şi la cataloage de artă. Rar oferă ceva, pentru că îi place prea mult ceea ce are şi nu vrea să împartă. Nu are nevoie să lucreze în echipă, are tot ce îi trebuie la dispoziţie, dar îşi doreşte să fie iubit. Involuntar, ajunge lider, pentru că este o sursă de inspiraţie pentru cei din prima categorie.  Dar la finalul atelierului, cele mai bune lucrări le aparţin celor inventivi. Generozitatea este una dintre primele lecţii pe care trebuie să le învăţăm!

Verticală, nu orizontală

Se spune că tratând persoana de lângă tine ca pe o prinţesă, arăţi că ai fost crescut de o regină. Şi tare mult mă încântă să observ acest lucru în cazul elevilor mei. „Stai liniştită, îţi aduc eu un scaun, îţi aduc eu apă, ai nevoie de ceva?”. Da, aşa vorbeşte un băieţel de şase ani cu ale sale colege. Un băieţel care a văzut mai multe ţări decât patronii unor agenţii de turism, care împarte tot ce are fără să se pună pe primul loc, un băieţel care nu vorbeşte niciodată despre lucruri. Când este luat de la afterschool, îţi dai seama de ce. Pentru că este crescut pe verticală, nu pe orizontală. A fi, nu a avea. Mamelor, să fiţi regine!