Mamă de patruzeci și

Felicia Niculae

Mă privește insistent pe mine, apoi de fetiță. Intră în vorbă cu ea, o întreabă, evident, cum o cheamă, câți ani are. Copila răspunde și zâmbește. Interlocutoarea insistă, o chestionează unde merge cu tramvaiul și îi face complimente: “Ești foarte frumoasă, ai ochi superbi!” și apoi se uită fix în ochii mei, ușor contrariată. Mă mai privește o dată, insistent, și apoi cercetează fata. După care pare că-și ia inima-n dinți și mă întreabă: “Da’ e a dumneavoastra?!”. Ce să fac, recunosc, ea e mea.

Și ochii de țigancă frumoasă mă sfredelesc din nou. Cu un zâmbet complet alb și strălucitor, călătoarea din tramvai reia: “Ați făcut-o mai târziu!”. “Da, mai târziu”, o lămuresc eu deplin.
Iar ea, mulțumită, îmi zâmbește complice și se pregătește să coboare la prima. Când se deschid ușile, se întoarce și mi se adresează din nou: “Prima dată am crezut că ești bunica, da’ sunteți ca două picături!”.

Cam asta le așteaptă pe fetele care se decid să devină mame mai târziu în viață, nu chiar la 20-25 de ani, “când e normal”. Dacă la nașterea copilului tău vei avea peste 35 de ani, să zicem (sau chiar mai mult, cum e cazul meu), atunci învață să faci față unor situații de felul acesta. Pentru exemplificare, să vă mai prezint câteva întâmplări, să înțelegeți prin ce veți trece.

Teatrul Dubee Doo

La măcelărie, cu copila în cărucior. Vânzătoarea, amabilă: “Vai, ce frumoasă e! Să vă trăiască nepoțica!”. “E fiica mea”. “Oh, să vă trăiască! Înseamnă că are mulți frați!”. “N-are. E singură la părinți”. “Ooh! Ce spuneați că doriți?”.

La una dintre încercările de a o înscrie la grădiniță. Educatoarea, politicoasă: “Da, nu e problemă cu înscrierea. Să vină unul dintre părinți să vorbească cu mine!”. “Sunt mama!”. “Aaah! Sunteți mama!!”.

În taxi, încercând să liniștesc fetița. Taximetristul, doritor să mă ajute: “Fii cuminte, că se supără mamaie!”. Doar copila a avut replică: “Mamaie e  acasă la ea, dă de mâncare la pui!”.

La doctor, alături de nepoata mea de 23 de ani, și de fetiță. Pediatrul, circumspect: “Cine e mama?”.

La grădiniță, în așteptarea predării copilei, o fetiță negricioasă, de la grupa mare: “Tu ești mamaia lu’ Cameluța?”. O dezamăgesc și pe ea. Nu, nu-s!

La început, mă enervam, mă uitam în oglindă, îmi cercetam ridurile. Și mă încurajam: sunt normală, par chiar mai tânără față de cât scrie în buletin! Apoi am început să înțeleg. Greu, dar am înțeles. În România, mămicile de peste 35 de ani sunt tare rare și par ciudățenii. Așa că, ia să vedem din nou toate situațiile de mai sus. Nu-i așa că-s distractive?

Așadar, zâmbesc și chiar râd și mă gândesc amuzată la mamele “din afară”, care redevin mame, pentru a doua oară, pe la 45 de ani.