Lipsa de respect

Lipsa de respect

Cred că nu există părinte de adolescent care să nu-și dorească măcar puțin respect! Recunosc, a fost o vreme când aceasta era, într-un final, și plângerea mea: orice s-ar fi întâmplat totul ar fi avut o rezolvare dacă fiica noastră ne-ar fi tratat cu respect. Ne scotea din sărite bombănitul, refuzul de a asculta, datul ochilor peste cap și câte și mai câte. Lipsa de respect nestăvilită poate duce către grave deviații de comportament: în cazul copiilor să ridice mâna (sau chiar pumnul) împotriva părinților, iar în cazul părinților să ducă la a-și pierde cumpătul. Din păcate părinții sunt primii care spun că dacă lipsa de respect nu încetează, atunci ei nu vor mai face niciun gest de înțelegere către copii. La fel am gândit și eu până când am realizat că schimbarea trebuie să pornească de la mine.

Una dintre greșelile făcute era că nu definisem foarte clar ce înseamnă lipsa de respect. Ceea ce poate însemna obrăznicie pentru mine (sau pentru noi ca familie) poate însemna normalitate în altă parte. Cea mai funny propoziție era de fiecare dată „înceteaza cu obrăzniciile”… Care obrăznicii de fapt? Pentru că ei nu i se părea deloc obrăznicie să refuze să facă ceva, era ceva absolut normal, sau chiar să își dea ochii peste cap. Era modul ei de a spune că suntem „depășiți”. Am învățat în timp că, deși definisem destul de clar ce înseamnă lipsa de respect, adolescenții sunt extrem de inventivi și, cam o dată la două săptămâni reînnoiam lista cu alte definiții ale lipsei de respect… Noroc că adolescența nu ține decât câțiva ani!

O a doua greșeală a fost că voiam să câștigăm toate bătăliile. Imposibil cu un adolescent. Vă spun cu mâna pe inimă și din tot sufletul: este imposibil. Studiile au arătat că părinții le cer copiilor să îndeplinească anumite sarcini cam de 50 de ori pe zi, ceea ce înseamnă de 350 de ori pe săptămână. Este extraordinar de mult chiar și pentru un om normal, darămite pentru un adolescent aflat în perioada de descoperire. Dacă din 350 de cazuri primim răspuns negativ de 300 de ori, este normal să ajungem să credem că adolescentul nostru este lipsit de respect, însă… este doar copleșit și este dreptul lui de a se apăra în acest fel.

Este necesar să fim extrem de atenți ce bătălii vrem de fapt să câștigăm, care sunt cele mai importante pentru noi, să alegem câteva dintre ele – vreo 2-3 – și să ne concentrăm pe acestea. Bătăliile la care țineam neapărat să avem ultimul cuvânt au fost cele legate de anturaj și de școală.

O altă greșeală este cea de care vorbeam la început: să iei hotărârea să nu te mai apropii de el până nu își schimbă atitudinea. Din contra, laudele și aprecierea, mai ales când nu se așteaptă, fac adevărate minuni. Dacă nu li se dă suficientă atenție pozitivă, adolescenții caută să se facă remarcați de multe ori tocmai prin acest comportament lipsit de respect. Adevărul este că oricine, nu numai adolescenții, își doresc atenție și aprecieri din partea celorlalți, iar toate aceste lucruri îi ajută să evolueze. Aici lucrurile au funcționat foarte bine încă de la primele laude și aprecieri, neașteptându-se la așa ceva lăsa garda jos măcar câteva minute până ne regrupam noi, părinții.

Era un joc continuu, de atenție și cedare și preluare de putere, dar a meritat! Acum pot spune, și o s-o spun de fiecare dată, că adolescenta noastră și-a găsit, daca nu calea, măcar primii pași spre maturitate. Și cu siguranță sunt exact pașii pe care își dorește să îi parcurgă. Iar noi o susținem necondiționat!