De ce să liniștești întotdeauna un copil care plânge?

linisteste copilul

Se pare că există o percepție destul de adânc împământenită conform căreia, luatul celui mic în brațe este mai degrabă o recompensă. Cred că nu există mamă care să își fi luat copilul în brațe într-o criză de plâns și cineva să nu îi fi spus că încurajează un comportament nedorit, că o să crească un copil răsfățat care o să îi creeze probleme mai târziu când va crește. Dragostea, suportul și îmbrățișările nu sunt o recompensă, ci o nevoie a copilului.

Fiind responsivă la plânsetele copilului, îi vei transmite mesajul că este în regulă să fie vulnerabil, sa aibă încredere în tine și mai târziu în oameni, să conteze pe tine când întâmpină o situație neplăcută și să se conecteze cu familia, pentru că va primi suport. Copilul este mai mult decât un comportament, iar starea lui de bine, siguranța și nevoia de apartenență trebuie să primeze.
Niciodată prea multă afecțiune nu poate dăuna copilului, dar trebuie să ai în vedere că, oferi afecțiune doar atunci când ea îți este cerută, urmând să stai lângă copil atâta timp cât are nevoie de prezența ta și să te retragi până la următoarea cerere. Sufocarea apare când copilul nu cere atenție, iar tu îl copleșești cu prezența ta. Nu întotdeauna copilul are disponibilitatea de a fi îmbrățișat și are nevoie de timp și spațiu pentru el.

Uită ”regula” și mergi în întâmpinarea nevoilor copilului tău când are o criză de plâns. Întrebă-l dacă îl poți ajuta, cunoaște-i sentimentele și empatizează cu el. Alinarea copilului nu înseamnă încurajarea unui comportament rău, ci doar satisfacerea unei nevoi. Sentimentele copilului, indiferent de cât de enervante sau zgomotoase sunt, trebuie tratate cu seriozitate. Este bine să fie liniștit de toate persoanele de referință din viața lui (părinți, bunici, alte persoane cu care petrec timp).

Fie că este un plâns fals, fie că are o criză de furie sau îi rănește pe ceilalți, fie că face o criză în public, copilul nu vrea altceva decât să îți atragă atenția asupra unei situații care îi creează disconfort. Chiar și noi, ca adulți, avem momente în care suntem copleșiți de emoții și pentru ca nu știm să ne exprimăm, avem o criză sănătoasă de plâns. De ce nu ar face același lucru și copiii noștri? A-i spune copilului să nu plângă este ca și cum nu i-ar fi permise și acceptate emoțiile. Permite-i să plângă, permite-i să elibereze tensiunile interioare, permite-i să își comunice sentimentele și să înțeleagă că sunt normale și necesare procesului de maturizare emoțională.

Psiholog Aura Bogdan poate fi gasita AICI.