Laudă sau încurajare?

Urania Cremene

Până în anii 50, majoritatea părinților foloseau un stil parental bazat pe control excesiv (autocratic), care era în concordanță cu structura societății și a majorității familiilor. Exista o ierarhie clară de superiori și inferiori. Acasă, tatăl era conducătorul suprem, mama trebuia să i se supună, iar copiii trebuiau să se supună amândurora.

Există încă acest tip de ierarhie în zonele rurale, sau în culturi diferite de cea occidentală. În România, în unele familii încă se vorbește părinților la persoana a treia.

După revoluțiile generate de generația “hippie” a anilor 60, s-a trecut la o structură bazată pe drepturi și valori egale. Drepturile civile, drepturile muncitorilor, drepturile femeii și drepturile copilului au schimbat modul în care familiile funcționau. De la un stil de parenting autoritar, s-a trecut în extrema cealaltă- foarte permisiv.

România nu a trecut nici de această etapă laolaltă cu restul occidentului. La noi, a fost nevoie de anii 90 pentru această schimbare, dar s-a petrecut! Copiii noștri au din ce în ce mai puține limite și sunt lăudați excesiv. Multe metodologii de parenting recomanda lauda, ca si stimulare a încrederii de sine. Dar…

Ce e greșit în a-ți lăuda copilul?

  • Laudele creează „dependeţi de laudă”. Cu trecerea timpului, unii copii fac lucruri doar pentru laudele pe care le primesc, mai degrabă decât pentru valoarea acţiunii sau pentru sentimentele bune de care au parte. Încep să se aştepte la laude şi aprecieri pentru fiecare lucru pe care îl fac. Dacă nu sunt lăudaţi, îşi contestă valoarea și faptul de a fi făcut o treabă bună. Alţii pot simţi că nu au motive de cooperare dacă nu sunt lăudaţi sau dacă nu primesc o recompensă. Se gândesc „Eu ce primesc? Dacă nimeni nu observă ceea ce fac, de ce să mă obosesc?”. Deşi aceşti copii se pot purta frumos, motivaţia lor este aprobarea celorlalţi.
  • Lauda promovează o mândrie nesănătoasă. Lauda mută adesea centrul de interes de la mândria şi plăcerea pe care o simt copiii faţă de realizările lor spre mulţumirea altei persoane. Afirmații ca: „Sunt atât de mândru de tine”pot fi interpretate de copii în moduri diferite: „ faci să arăt bine.”, „Sarcina ta este să faci fericit.” sau „Mă mulţumeşti făcând ceea ce vreau eu.”. Deşi copiii pot fi bucuroşi că au mulţumit pe altcineva, faptul de a-i mulţumi pe ceilalți alterează ceea ce simt ei. Folosește mai degrabă cuvinte care se concentrează asupra a ceea ce simt copiii : „Pun pariu că te simţi grozav primind o notă mare, după ce ai muncit aşa de mult.” sau„E grozav să faci lucruri de unul singur, așa-i ?”
  • Laudele pot să cauzeze încăpățânare. Lauda poate să fie manipulativă, ca de exemplu: „Eşti băiat mare acum. Ar trebui să fii capabil să stai singur pe oliţă!”. Când unii copii realizează motivele ascunse ale părinţilor lor, refuză să coopereze, văzând în cooperare o formă de înfrângere. În loc să fie mai motivaţi, devin încăpățânați şi nemulțumiți.
  • Laudele cresc riscul ca cei mici să urmeze exemplele negative ale celor de vârsta lor. De obicei,dacă cei mici încearcă să ne mulţumească pe noi, părinţii lor, nu ne deranjează. Pe măsură ce copiii se apropie de adolescenţă, însă, acordă o importanţă mai mare părerilor prietenilor lor. Aceasta este o treaptă necesară şi sănătoasă în a deveni adult. Copiii care iau decizii pentru a-i mulţumi pe alţii au o şansă mai mare să încerce să îşi mulţumească prietenii, urmând îndemnul mulţimii. Noi, însă, vrem ca ei să reziste presiunii negative a celor de vârsta lor. Sperăm că ei vor avea curajul să spună: „Nu-mi pasă dacă crezi că nu sunt cool sau că nu vrei să îmi fi prieten, nu voi face aşa ceva!”.

Dacă vrem să evităm aceste capcane şi să dezvoltăm automotivarea copiilor noştri şi a celorlalți, sunt câteva lucuri pe care le putem face. Unul dintre ele, este încurajarea. Iată diferența:

Laudă: „Te-ai descurcat bine la proiect.”
Ce îşi spune copilul: „Ei bine, nu voi şti acest lucru până nu îmi văd nota.”

Încurajarea:

Adresează întrebări:”Dar ție cum ți se pare că a ieșit proiectul? Cum te-ai simțit facându-l? Cum ai decis să folosești culori?”

Apoi: „Îmi dau seama că ai petrecut mult timp la proiectul acesta! Scrisul este frumos şi lizibil şi harta este uşor de urmărit datorită culorilor.”
Ce îşi spune copilul: „Da, am făcut o treabă destul de bună la proiectul acesta! Mă bucur că am hotărât să folosesc culori. Va trebui să reţin acest lucru pe data viitoare.”

Încurajarea se concentrează pe ceea ce simte copilul despre rezultat, proces și dacă i-a plăcut, sau nu, să facă ceea ce a făcut. Este o autoeveluare continuă, care îl va ajuta pe copil să nu depindă mereu de aprecierea celorlalți. În plus, încurajarea nu se concentrează doar pe rezultat, ci mai degrabă pe efort, pe învățare, pe îmbunătățire. Descrie ceea ce a făcut copilul, pentru a ști, data viitoare, ce să păstreze și, eventual, ce să facă diferit.

Înlocuiește laudele goale cu încurajarea! Doar așa copilul tău va dezvolta motivație internă și nu se va simți descurajat dacă nu e confirmat de toată lumea. În plus, pentru a reuși în viață, efortul este necesar. Dacă vei lăuda doar reușita, e posibil să ai un copil blocat în a încerca lucruri noi, de teamă că ar putea să nu-i iasă, deci să nu-și primească recompensa…