Ai încredere în alegerile copilului tău!

joaca copil

Când eram eu copil, programul de după grădiniță arăta așa: joacă, joacă și iar joacă. Afară, în fața blocului, cu toți copiii vecinilor, din scara în care locuiam dar și scările apropiate. Îmi amintesc și acum că aveam și noi un teren destul de mare în zona de dintre blocuri, unde era parcare, și lângă această parcare era un teren de fotbal. Ne jucam tot felul de jocuri, alergam, ne ascundeam chiar și printre mașini, fugeam în spatele blocului ca să fim mai greu de găsit când era timpul pentru de-a v-ați ascunselea, până noaptea târziu, când eram strigați de părinți că ar trebui să ne retragem totuși în casă, că oricum nu ne mai identificam în întuneric.

Astăzi, programul de după grădiniță al copiilor este plin de alt gen de activități – cursuri de înot, cursuri de dans, arte marțiale, pian și câte și mai câte. Sunt foarte puțini acei copii care nu fac nimic. Deși acest nu fac nimic nu este corect exprimat, pentru că ei nu fac acest tip de activități structurate, dar nu înseamnă că nu fac chiar nimic, ei se exprimă liber, în timpul lor liber.

Dacă întrebați oricare dintre părinții care își duc copiii la diferite activități, veți primi două categorii mari de răspunsuri: fie că trebuie să le ocupe timpul copiilor cu ceva, fie că trebuie să le descopere talentul.

O să o iau puțin invers. Ce înseamnă de fapt un copil talentat? Și de ce plecăm de la premisa că un copil trebuie musai să fie talentat la ceva? Și ce ne facem să credem că dacă îi plimbăm de colo-colo, de la o sală de activități la alta vom descoperi talentul copilului?

Chiar dacă aceste activități susțin dezvoltarea copilului, inclusiv a imaginației și liberii exprimării acestuia, în realitate, orice activitate de acest tip – oricât de ”liberă” se vrea – este totuși o activitate structurată. Copiii sunt îndrumați într-o anumită direcție, există o anumită măsură de control. Până la urmă, într-un cadru organizat al unei astfel de activități, oricât de creativă ar fi ea, îi spune copilului ce și cum să facă, iar acesta nu își exprimă liber talentul, ci se exprimă cât de bine poate într-un context dat.

Cred că un copil are mai multe șanse să se exprime liber, dar mai ales să se descopere pe sine, să descopere ce îi place și, astfel, să transmită și părintelui tipul de activități care l-ar atrage, dacă nu ar avea nimic de făcut. Dacă ar trebui să găsească, să descopere singur ceva de făcut. Ați observat, cu siguranță, că atunci când copiii sunt lăsați să se joace singuri, chiar dacă poate la început doar se joacă, încet joaca lor capătă nuanțe – vorbesc în locul jucăriilor, ceea ce ar putea trăda o încântare în zona artistică, de teatru, spre exemplu; sau cântă tot timpul – ceea ce denotă o anumită plăcere muzicală; sau totul se construiește, se analizează, mai că zici că face formule – și poate că un curs de aeronautică i s-ar potrivit mai bine decât unul de dans.

Chiar și în aceste mici semne de-acasă există multe nuanțe. O fetiță căreia îi place să danseze și să facă piruete nu trebuie neapărat să devină balerină. Am văzut părinți forțându-și la propriu fetița în sala de balet, în ciuda împotrivirilor și lacrimilor acesteia, pentru că erau convinși că țopăiala de acasă este egală cu talentul unei viitoare balerine. Baletul nu e doar un dans, baletul e mai mult ca un sport. Iar o piruetă exprimată liber într-un mediu fără constrângeri, nu echivalează cu exercițiile intense și efortul ridicat de la cursul de balet.

Este foarte adevărat că sunt copii care chiar și-au descoperit un talent la care poate nu se gândeau nici ei, nici părinții lor, dar asta nu înseamnă că este universal valabil pentru toți copiii.

Știu copii care după 4, 5 sau chiar mai mulți ani de pian, spre exemplu, au renunțat. Decizia a fost greu acceptată de părinți, dar peste un timp de pauză s-a dovedit că înclinațiile copilului erau într-adevăr în arie muzicală, dar nu pian. Peste ani, copiii și-au conturat o carieră în canto sau chitară.

Ideea e că, dacă într-adevăr un anumit domeniu este potrivit pentru copil și dacă acesta a fost făcut pentru asta – cum se spune, copilul se va întoarce singur la acel univers chiar dacă nu exprimându-se așa cum am crezut noi, părinții, la început. Așa se poate întâmpla ca o fetiță pe care mama o vede viitoare mare balerină să își găsească singură succesul prin dans contemporan, dacă lumea aceasta este cu adevărat lumea potrivită pentru ea.

Oricât de greu v-ar fi, încercați să ascultați refuzurile sau cererile copiilor. Aveți încredere în alegerile lor! Chiar și atunci când acestea înseamnă o pauză, o pauză de la orice fel de activitate extrașcolară. Și copiii au nevoie de o pauză pentru a se regăsi pe sine, pentru a descoperi ce le place cu adevărat.

Și mă întorc la ideea de a le ocupa timpul cu ceva. Nu vă faceți griji! Copiii își găsesc singuri ceva cu care să își ocupe timpul! Și dacă au și părinții alături, simțindu-se astfel ascultați și văzuți cu adevărat, le va fi și mai ușor să se exprime – cu dorințe și temeri – și vă vor arăta singuri ce le place și ce li se potrivește. Timpul nestructurat, acel timp în care aparent nu au nimic de făcut, poate fi mai valoros pentru descoperirea copilului, de sine și de cei din jur, decât orice activitate impusă.

Am citit o carte, care nu este nici de parenting, nici motivațională, ci doar un roman, care transmite însă un mesaj foarte puternic. Nu există oameni banali.  Toți oamenii sunt speciali în felul lor. Toți au povești extraordinare, de care de multe ori nici nu sunt conștienți. La fel și copiii. Toți copiii sunt speciali în felul lor, chiar dacă nu sunt super-mega-extra talentați. Și cel mai important talentul pe care trebuie să îl cultivăm în copiii noștri este fericirea.