Înainte de școală, lăsați copilul să meargă la grădiniță

gradinita scoala

Mi-am dus copilul la grădiniță înainte de 3 ani pentru că și-a dorit și pentru că așa a fost conjunctura. N-am luat niciodată în calcul posibilitatea de a ține copilul acasă, deși avea cu cine sta, pentru că din perspectiva mea rolul includerii copilului într-o colectivitate este esențial în dezvoltarea sa. Și pentru că, de pe la 2 ani și jumătate, întreba aproape zilnic cand merge și el la grădiniță, și pentru că, atunci când am mers să ne interesăm care este procedura, am fost invitați să venim chiar din ziua următoare, i-am îndeplinit copilului dorința și așa a mers la grădiniță înainte de a împlini 3 ani.

Fericirea copilului a dispărut după vreo două zile, pentru că din perspectiva doamnei tranziția de acasă la grădiniță era un fel de tăietură cu foarfeca. Și când plânsului copilului meu i s-a răspuns de un alt părinte cu ”al meu a plâns șapte luni”, mi-am zis că așa nu, că trebuie făcut ceva. Din fericire, părerea mea a contat și tranziția a fost făcută cu mai mult calm și înțelegere, cu prietenie și distragerea atenției de la tranziție la bucuria descoperirii de oameni și lucruri noi. În a doua săptămână eram din nou la etapa de bucurie și iubire de grădiniță.

Ca o paranteză, pentru cei care se întreabă cât timp plânge copilul la grădiniță, depinde de cât timp îl lași, zic eu.

Revenind la importanța includerii unui copil în colectivitate. Am realizat cu adevărat valoarea acestui aspect, abia zilele acestea, după ce în clasa copilului meu, acum la grupa mare, a venit un nou coleg. De aceeași vârstă cu majoritatea copiilor din grupă, care vor merge la clasa pregătitoare în toamnă, dar care nu a mai fost niciodată la grădiniță.

Comportamentul noului coleg l-a făcut pe copilul meu să fie convins că acel copil minte când spune că are șase ani și că o să meargă la școală. De ce?, am întrebat și eu. Pentru că strică tot, pentru că împinge, țipă, plânge și când i se aduce mâncarea și așa mai departe.

A trebuit să îi explic că vârsta poate fi reală, dar comportamentul este cauzat de faptul că acel copil nu a mai fost niciodată la grădiniță. Și că e nevoie de timp și răbdare pentru a fi integrat. Pentru că, nefiind obișnuit cu acel mediu, trebuie să i se explice regulile, ca la orice joc. Și că ei, ca și colegi, trebuie să îi ofere sprijin, ca el să treacă peste teama provocată de un mediu nou și să reușească astfel să își facă prieteni sau, cel puțin, să se comporte potrivit mediului respectiv. I-am explicat că acel copil nu are nicio vină, doar că îi este greu să se adapteze dintr-o dată la un mediu cu oameni noi, cu mulți oameni noi, care se cunosc bine între ei, care au jocurile și glumele lor. Că tuturor copiilor le este greu să se adapteze, dar că el și colegii lui mai vechi au avut într-un fel norocul că erau mai mici, nimeni nu se cunoștea cu nimeni, erau la vârsta la care nu aveau caiete de activități, ci doar timp de joacă și, astfel, adaptarea lor s-a făcut treptat, în voie.

Mi-am amintit de perioada în care a fost introdusă pentru prima dată grupa pregătitoare la grădiniță și obligativitatea înscrierii la această grupă, înainte de înscrierea la școală, indiferent că un copil fusese sau nu la grădiniță până atunci. Mi-am amintit că și atunci, în practică fiind, am văzut copii de 6 ani care păreau total sălbatici, care puneau la grea încercare nervii cadrelor didactice și chiar pe ai colegilor de grupă.

Acum este obligatorie clasa pregătitoare, dar la școală, acolo unde timpul de joacă este mult limitat, comparativ cu grădinița, unde – în cele mai multe dintre școli – nu există nici urmă de jucării, unde libertatea de mișcare aproape că lipsește cu desăvârșire. Nu m-ar mira să existe copii care să fie înscriși direct la clasa pregătitoare, fără să fi mers măcar jumătate de an la grădiniță. Și nu m-ar mira ca unor dintre aceștia să le fie aproape imposibil să se adapteze. Trecerea de la libertatea de acasă la îngrădirea din școală poate fi pentru unii un real șoc.

Vă recomand, dragi părinți, care vă gândiți să vă țineți copiii acasă, că e bine pentru sănătatea lor și ce alte argumente mai aveți, că omul este un animal social, că – mai devreme sau mai târziu – copiii voștri vor intra într-un grup, nu vor crește izolați, și trebuie să se adapteze. Chiar dacă nu aveți aproape de casă cea mai bună grădiniță din cartier și nici nu puteți acoperi costurile unei grădinițe care s-ar potrivi mai bine cu așteptările voastre de la o instituție preșcolară, vă rog să vă gândiți că, înainte de activitățile educaționale, importante pentru dezvoltarea copilului sunt interacțiunile umane, adaptarea la un colectiv și specificul acestuia. Și cred că sunteți de acord că adaptarea la lumea socială e mult mai ușoară când aceasta este dominată de joc și joacă, decât stând nemișcat într-o bancă, schimbând cărți, caiete și teme.