Cum să fii un părinte de nota 10. În 16 paşi simpli.

Cum să fii un părinte de nota 10. În 16 paşi simpli.

Nimic nu mi se părea mai banal, înainte să am un copil, decât atunci când auzeam pe cineva spunând că e foarte greu să fii părinte! Mie nu mi se părea nimic mai uşor! Şi gândisem chiar şi o reţetă pentru atunci când urma să am un copil, o reţetă care să mă ajute să fiu o mamă de nota 10. Cât e de uşor pe hârtie şi cât e de greu în realitate, o să vedeţi şi singuri în rândurile ce urmează.

1. Nu-ţi bate copilul. Niciodată!

Nu vei şterge niciodată din memoria unui copil, nici măcar când va ajunge adult, aceste gesturi, chiar dacă poate o palmă aplicată nu îl va durea fizic. Dar îi va distruge sufletul. Este poate singurul pas din “miraculoasa reţetă” pe care nu l-am încălcat, deşi recunosc că au fost situaţii când m-am stăpânit cu greu să nu-i dau o “pălmuţă”. Dar am învăţat pe propria piele că şi două palme sunt suficiente ca să te simţi umilit şi să nu le uiţi niciodată. Tatăl meu nu a dat niciodată în mine, iar mama m-a lovit o singură dată, pe vremea când eu eram în clasa a opta. Ai mei erau în divorţ. Nu mai era mult până la capacitate, eu descoperisem MIRC-ul şi am chiulit vreo trei săptămâni de la şcoală, simţeam nevoia să fac ceva care să-mi ocupe gândurile şi să nu mă mai gândesc că nu voi mai avea niciodată doi părinţi în aceaşi casă. Când a aflat mama de chiul, a venit la şcoală şi m-a aşteptat (nu lipseam de la orele cu diriginta). Mi-a dat două palme de faţă cu toată lumea. Era speriată că nu o să iau examenul. Deşi sunt conştientă că a regretat gestul, n-am putut să o iert. Şi acum, când îmi aduc aminte, am un gol un stomac. Palmele nu au durut. Deloc. Dar simţisem că m-a făcut de râs. Totuşi, ca să văd partea plină a paharului, cred că acest episod mă va ajuta ca să nu încalc niciodată acest principiu de a nu-mi lovi fetiţa, indiferent de ce face sau de cât de obosită mă simt.

2. Nu-ţi certa copilul!

Și regula asta am încălcat-o de mai multe ori. Regret de fiecare dată după ce o cert pentru că îmi dau seama că nici măcar nu am avut un motiv atât de întemeiat care să merite să-i fac morală. Culmea e că  după ce o cert (și ea plânge de ţi se rupe inima), îmi oferă şi explicaţii pentru gesturile ei, care de multe ori mă fac să am remuşcări cumplite pentru că am muştruluit-o înainte de a vedea de ce a procedat într-un anumit fel.

3. Învaţă să-ţi cunoşti copilul şi ai încredere în el întotdeauna.

Acest lucru l-a făcut cu mine tot timpul tatăl meu. Când mergea la şcoală şi primea de la vreun profesor reproşuri la adresa mea, întotdeauna mă întreba cum au stat lucrurile în acele situaţii. Iar după ce asculta varianta mea, mergea şi discuta cu dascălii (atunci când era cazul) şi le explica că situaţiile nu au fost chiar aşa cum le-au prezentat ei. Asta m-a determinat să-i spun mereu adevărul, chiar şi atunci când nu mă avantaja. Faptul că niciodată nu m-a pedepsit şi că m-a tratat tot timpul ca pe egalul său şi nu ca pe un copil mic şi fără minte, mi-a şi crescut enorm încrederea în forțele proprii.

4. Nu alege în locul lui!

Ține întotdeauna cont de părerile lui. E greu! Şi mai încerc câteodată să îmi fac copila să-şi schimbe părerea.  Am fost recent la un magazin şi i-au plăcut nişte pantaloni odioşi, cu un model extrem de încărcat. După ce i-am spus că sunt urâţi, ea mi-a explicat că ea îi poartă şi că ei trebuie să-i placă, i-am cumpărat. M-am enervate totuşi pe mine că nu am făcut acest lucru înainte de a-i explica că se face de râs dacă o să-i poarte, pentru că eu îmi amintesc şi acum că mama nu a vrut să îmi cumpere o pereche de pantofi verzi, deşi eu îi adoram. Mi-a luat unii la fel, dar roşii. Mi-a motivat gestul ei prin următoarea frază: nu ţi-i iau verzi, că o să te confunde vaca cu iarba şi o să te mănânce. Deşi stăteam în oraş şi nu prea aveam treabă cu animalele, nici nu am crezut ce mi-a spus şi am rămas și foarte dezamăgită. Îmi amintesc că din primii bani câştigaţi de mine, am fost cu o prietenă la piaţă şi mi-am luat… Exact: o pereche de pantofi verzi. Și lucrurile aparent mărunte pot crea frustrări uriaşe.

Şi îmi mai amintesc că mamei mele nu-i plăcea deloc părul lung, aşa că mă tundea “ca un castron”. Plângeam mult la acele episoade, dar nu aveam scăpare. În rest, mama ţinea cont de opiniile mele. După cum vedeţi, nu ies în evidenţă în sufletul meu sutele de decizii în favoarea mea, îmi aduc aminte acele momente care nu au corespuns cu dorinţele mele. Aşa că, încerc să îmi las fiica să aleagă singură pentru ea.

5. Extinde-i cât de mult poţi orizontul.

Şi aici stau bine. Încă de la un an şi nouă luni (acum are cinci ani şi cinci luni), mergem la diferite activităţi. De la cursuri de dansuri, ju-jitsu, balet ori întot. Sunt mulţi părinţi care-mi spun că îmi chinui copilul. Însă consider că atât timp cât ei îi face plăcere acest gen de activităţi, nu fac nimic rău! Îmi reproşez că nu îmi permite timpul să încercăm cât mai multe lucruri noi. Să aibă un orizont cât mai larg, să ştie cum se fac cât mai multe lucruri. Mă gândesc că, experimentând toate aceste lucruri, atunci când o să termine liceul, nu o se se numere printre acei elevi care aleg o facultate la modă. O să aleagă ceva ce îi place. Că o să ştie până atunci ce vrea să facă pe viitor.

6. Petrece timp cu el.

Nu stau aşa de bine pe cât aş vrea la acest capitol. Am un job care mă solicită destul de mult şi nu mai am puterea să mă joc cu ea atât de mult cât îşi doreşte. Dar, încerc, pe cât pot, să mă implic. Am fost în weekend afară, în părculeţul de lângă casă, şi a văzut nişte studenţi care luau picnicul în parc. Aşa că am fost la magazin, am cumpărat ce şi-a dorit ea, am trecut pe acasă, am luat o păturică şi am făcut şi noi un picnic. Mi se închideau ochii, dar bucuria din ochii ei a făcut să-mi treacă orice urmă de oboseală.

7. Lasă-l să experimenteze.

Nu e mereu plăcut să cureţi făina uscată din vase. Nici să-ţi dai seama că a pus în mâncarea ei tot pliculeţul de boia dulce, zece ouă, ultima porţie de cafea. Nu mi-a picat bine nici când vecinii m-au certat că las copilul să se joace într-o băltoacă din faţa blocului. Am fost avertizată că o să se îmbolnăvească! Însă nu cred că îi putem ţine la distanţă de tablete, telefoane şi televizor, dacă nici nu-i lăsăm să se joace aşa cum noi o făceam pe vremuri.

8. Nu pune presiune pe el.

Notele nu au nicio importanţă, esenţial e să ştie să se descurce în viaţă. Ei bine, acesta-i capitolul unde eu stau cel mai prost. Nu suntem încă la şcoală, dar recunosc că nu mi-ar plăcea să fie ultima din clasă. Chiar dacă ar fi foarte fericită. Pentru că nu cred că te poţi simţi bine atunci când nu ştii ceva, atunci când eşti arătat cu degetul. Asta nu înseamnă că o să fie tragedie dacă o să vină acasă cu un patru. Dar, eu aş vrea ca orice lucru pe care-l face să încerce să-l facă bine, să se implice total. Nu ştiu cum trebuie procedat. Pentru că mi se pare că la şcoală sunt materii multe şi că nu-ţi pot plăcea toate atât de mult încât să ai numai zece decât dacă părintele pune presiune pe tine şi atunci înveţi, pentru că nu vrei să îi superi. La acest capitol, când nu aveam copil, lucrurile erau foarte clare. Credeam că o să fie bine dacă o să înveţe ce vrea, când vrea, la ce vrea. Mai cred asta! Dar ce fac dacă o materie nu o să îi placă, o să aibă note mici, dar o să o frustreze acest lucru? Poate mă ajutaţi voi cu sfaturi.

9. Spune-i că-l iubeşti măcar o dată pe zi.

Ambii părinţi mi-au spus foarte des că mă iubesc. Îmi place acest lucru şi acum să îl aud. Mă face să mă simt protejată. Să ştiu că cineva e acolo, lângă mine, dacă o să dau greş. Dacă o să am vreo problemă. Şi eu îi spun fiicei mele de câteva ori pe zi că o iubesc. Nu mi se pare niciodată prea mult pentru acest lucru.

10. Laudă-l cât mai des!

Tata mă lăuda aproape zilnic când eram mică. Mereu scotea în evidenţă ceea ce reuşeam să realizez. Începea mereu cu ce era bine şi lăsa la final ce nu era aşa strălucit. Încerc şi eu să fac asta pentru că m-a ajutat acest tip de comportament al părintelui meu. Şi ştiu cât de rău mă simţeam că mama făcea fix invers, iar laudele din partea ei au fost foarte puţine (ca nu cumva asta să mi se urce la cap).

11. Învaţă-l să gândească în stil mare.

E importantă această lecţie. Dacă îi spui că nu are nicio şansă să ajungă pe lună, asta se va răsfrânge, cu siguranţă, în viaţa de adult. Mereu va considera alegerile bune cele care nu îl scot din zona de confort şi va renunţa cu uşurinţă la vise pentru că i se vor părea imposibil de împlinit. Aşa că, îi încurajez multe “nebunii” fiicei mele.

12. Implică-l în alegerile familiei.

Lasă-l să decidă unde mergeţi în concediu sau ce faceţi în weekend. Are şi el dreptul să aleagă! Chiar dacă ţi se pare că ai variante mai bune ca el, măcar din când în când, alege să mergi acolo unde decide copilul tău. Astfel o să înţeleagă că nu trebuie mereu să facă ce îţi doresc alţii, că are dreptul la o opinie.

13. Responsabilizează-l!

Să spele o farfurie, să taie un morcov, să împăturească haine, să strângă o cutie de jucării, nu e chiar un capăt de lume. Astfel o să înţeleagă că e important să fie un om responsabil şi ordonat.

14. Alimentaţie sănătoasă.

Este foarte importantă. Trebuie aplicată încă de când copilul îşi formează gusturile şi ai nevoie de mult tact. Îmi aduc şi aminte acum cât de mult mi-am criticat sora, care avea pe atunci o fetiţă de trei ani, că nu ştie să îşi facă copilul să mănânce ceea ce trebuie şi că asta îi va afecta sănătatea. Eram total nemulţumită de alimentaţia nepoatei. Mi se părea că mănâncă mult prea puţin şi nesănătos. Sora mea m-a rugat într-o zi să am grijă de cea mică. Şi m-am gândit că este momentul ideal să-i arăt, eu, care nici măcar nu aveam copil pe atunci, cum ar trebui să procedeze. Aşa că am făcut supă cremă de legume şi conopidă cu piept de curcan la cuptor. Am aşezat copilul la masă şi i-am explicat că doar asta avem de mâncat, că sunt oameni care ar face orice să aibă pe masă o bucată de pâine şi că nu e cazul ca noi să facem mofturi. Nimic din toate cele spuse de mine nu au impresionat-o. Nu a vrut nici măcar să guste. Atunci mi-am spus că e foarte greu să-i schimb gusturile unui copil şi că eu o să am grijă să-mi învăţ copilul cât mai devreme cu toate legumele, fructele şi cu tot ce e sănătos.

Când a venit sora mea, i-am explicat nervoasă că nu e posibil ca fetiţa ei să nu mănânce sănătos, că-i distruge stomacul. În loc să se enerveze, ea i-a spus fetiţei că supa gătită de mine se numeşte “Doamna şi Vagabondul”, aşa cum se numeau desenele ei preferate. Şi că ar trebui doar să o guste. Surpriză! Micuţa nu numai că a gustat, ci a mâncat și absolut tot. Mi-am dat seama atunci că ai nevoie, ca mamă, de multă răbdare şi, de multe ori, trebuie să dai dovadă de creativitate. Că autoritatea nu te poate ajuta prea mult în relaţia cu micuţul. Şi că ai nevoie mai mereu de un plan B.

Nici fetiţa mea nu mănâncă atât de sănătos pe cât mi-aş dori. Dar am înţeles că, dacă nu abuzează, poate să guste din orice. Fără să fie în vreun pericol.

15. Explică-i orice! De oricâte ori e nevoie.

De ce stelele sunt pe cer? De ce soarele e doar unul? Ce înseamnă ce înseamnă? 100 de astfel de întrebări te pot scoate din sărite. Şi pe mine m-au scos. Dar adevărul este că la această vârstă copilul asimilează cea mai mare parte din informaţii şi că ar trebui să fim bucuroşi că există întrebări ce ni se pare nouă, adulţilor, “idioate”. Acest gând mă ajută să-i răspund la întrebări, chiar dacă mai sunt situaţii când o trimit la tati.

16. Problema unui copil e imensă pentru el, chiar dacă pentru tine e un mizilic.

Faptul că nu ai bani de rate, că ai un şef nasol sau că nu ştii dacă o să îţi primeşti salariul luna asta ţi se par probleme serioase. Şi te enervezi cumplit dacă cumva copilul e supărat că şi-a rupt o păpuşică. Însă, pentru el, acest “mizilic” poate fi o tragedie. Nu ai niciun drept să decizi în locul lui ce e important şi ce nu e, ce reprezintă o problemă reală şi ce nu.

Aştept să îmi povestiţi şi voi ce reuşiţi şi ce nu reuşiţi în relaţia cu micuţul vostru!