”Feeria Crăciunului. Feeria Românașilor”, a patra poveste de iarnă a Fundației Nadia Comăneci

feeria craciunului

Luni, 10 decembrie, a avut loc în Sala Mare a Palatului Național al Copiilor a patra editțe a spectacolului „Feeria Crăciunului”, organizat anual de Fundația Nadia Comăneci.

Anul acesta, spectacolul a avut ca temă „Feeria Românașilor” și a reunit pe aceeași scenă 200 de copii de 3 – 12 ani, participanți la cursurile de dans si balet din cadrul programului MiniMe al Fundației, precum și membri ai corului MiniMe.

Spectacolul a fost deschis de Corul MiniMe, apoi rånd pe rând au urcat pe scenă cinci grupe de balet și patru de dans, care au reprezentat cele nouă regiuni istorice ale României, atât prin costumele stilizate, cât mai ales prin muzică și dans.

Și la această ediție a Feeriei Crăciunului, Moș Crăciun le-a oferit cadouri generoase cu sprijinul partenerilor evenimentului: Napolact, Heidi Chocolate, Boromir, Pladis (cu mărcile Godiva, McVitie’s şi Ulker), Alka, DeSilva (cu mărcile Knoppers, Corny, Mamba şi Smile Gummi Softies), SuperMercato, Eisberg, Apa Devin, Chipita (cu marca 7Days), Dobrogea Grup, Green Cola, Pan Food, Touch Antibacterial, Igienol, Dettol, Editura Integral, Casa de avocatură Bondoc şi Asociaţii, Construcţii Erbaşu, International Alexander Holding, AlboTech Consulting, Printology şi Zaza Boutique.

Un spectacol, două super-femei

După spectacol, am reușit încă o dată să stau de vorbă cu cele două femei din spatele tuturor Feeriilor: Iuliana Roca, Project Manager în cadrul Fundației Nadia Comăneci, și Viviana German-Potlog, coregrafulor Feeriilor.

– Felicitări! Încă o poveste foarte emoționantă. Cum reușiți de fiecare dată să vă reinventați, să aduceți ceva nou?

Iuliana: Prin muncă și prin implicare. Dacă îți place ceea ce faci și îți dorești cu adevărat să faci ceva bine și frumos, găsești soluții. Pe partea coregrafică, este meritul Vivianei!

Viviana: Copiii mă inspiră, de fiecare dată! Și multe dintre coregrafii le construim, într-un fel, împreună. Chiar dacă, poate, eu am o idee în minte, ea suferă modificări în momentul repetițiilor, modificări care vin de la copiii.

– Anul acesta ați avut și mai mulți copii pe scenă și ați fost și într-o sală nouă. Cum v-ați simțit?

Iuliana: Adevărul este că ne-am dorit de mult să urcăm pe scena mare a Palatului Național al Copiilor. Și ne bucurăm că am fost chiar de Crăciun. Plus că am avut 200 de copii și foarte mulți doritori să fie în sală să îi aplaude. Toate cele 800 de locuri au fost ocupate.

Viviana: Am ajuns la un alt nivel și era oarecum firesc să avem o sală mai mare, o scenă mai mare. Imaginea integrală a spectacolului a arătat cu totul diferit, la un nivel superior.

Mesaj de la Nadia Comăneci

– O nouă premieră la această Feerie. Un mesaj de la Nadia Comăneci.

Iuliana: Da, ai dreptate, cred că la fiecare spectacol am avut o noutate, o surpriză. În vară, am avut pentru prima dată pe scenă Corul MiniMe. Corul a fost prezent și acum, doar că într-o nouă formulă și cu un alt profesor-dirijor, Teodora Smărăndoiu. Dar adevărata surpriză a fost mesajul Nadiei, de la final. Iar Nadia chiar ne-a urmărit live pe Facebook și ne-a trimis print-screen din timpul spectacolului.

Viviana: E o mare bucurie și mândrie pentru noi că Nadia ne este alături. Și copiii, și părinții au fost foarte încântați. Îți dă parcă și mai multă putere să știi că însăși Nadia te susține și te apreciază. Și poate, anul viitor, chiar va fi în sală, cine știe? Noi am avut și alte câteva surprize. Colaje de muzică populară cu muzică modernă sau muzică populară cu muzică clasică și chiar pași de balet pe muzică populară.

– Cât de multă muncă este în spatele unui astfel de spectacol?

Iuliana: Foarte multă! Avem multe nopți nedormite la activ, am stat pana dupa miezul nopții la birou și am venit și sâmbăta… Dar când știi care e scopul muncii tale și ce bucurii vei aduce atâtor copii, toate aceste detalii nu mai contează!

Viviana: Am început repetițiile în septembrie, dar munca de căutare a melodiilor, a ideilor pentru costume, a început încă din vacanța de vară. Dar cum spunea și Iuliana, alergătura la ateliere pentru costume, orele nedormite pentru finalizarea coregrafiilor și colajelor muzicale, toate aceste eforturi parcă nici nu se simt atunci când vezi atâția copii fericiți.

– Felicitări încă o dată! Cred că abia așteptați vacanța!

Iuliana: Mai avem puțin și ajungem și la vacanța, o binemeritată vacanță! Pentru mine, ultimele luni au fost foarte pline. Am avut și în septembrie un eveniment mare, de două zile, în aer liber, la care au participat vreo 2000 de copii – Nadia Sports Experience. Apoi, în noiembrie am avut un alt spectacol cu ocazia Centenarului Marii Uniri – Școala de talente! RO- mândria!. Iar acum, Feeria Crăciunului! Da, cred că e timpul pentru o vacanță!

Viviana: Eu mai am câteva serbări la grădinițele la care mai predau, ca educatoare sau profesoară de dans și balet, și apoi mă voi bucura de vacanță și îmi voi încărca bateriile pentru urmatorul spectacol, din vară.

Nadia Comăneci, mândră de Feeria Crăciunului

„Felicitări, dragi copii! Ați fost minunați! Sunt foarte mândră de voi! Le mulțumesc profesorilor care vă îndrumă cu atâta pricepere și căldură. Mulțumesc, Vivi! Mulțumesc, Teo! Mă bucur că faceți parte din echipa mea! Mulțumesc, dragi părinți că aveți încredere în noi și în copiii voștri și va felicit că îi susțineți în ceea ce le place! Mulțumesc și lui Virgil și Iulianei pentru proiectele minunate de la Fundație! Mulțumesc tuturor partenerilor care au fost alături de noi în această seară! Tuturor vă urez sărbători magice și un an nou mai bun! La mulți ani!”, a răsunat mesajul Nadiei la finalul spectacolului.