„Faţa blocului”, pe cale de dispariţie

Felicia Niculae

– Mă duc până în „faţă!”
– Bine, dar nu pleci departe de bloc!
– Nu, doar aici, în faţă, stau cu copiii de la bloc, pe bancă.
– Bine, te strig când e gata masa.

Cam aşa decurgea, acum trei decenii, discuţia dintre o mamă şi un copil, fie el chiar şi de cinci ani. Astăzi, cel puţin în oraşele mari, ieşitul afară nu mai este ca odinioară.
„Faţa blocului” dispare încet-încet. Există doar trotuar – de unde se ajunge într-un pas în stradă, între zecile de maşini conduse de şoferi mai mult sau mai puţini nervoşi, agresivi, neatenţi. Iar „spatele blocului” (acolo unde altădată se bătea mingea, de exemplu, spre disperarea celor care lucrau schimbul trei) s-a transformat în parcări presărate uneori cu ghene de gunoi.
Da. O să spuneţi că mai sunt şi scări de bloc îngrădite, cu floricele, cu băncuţe, cu pensionare ieşite la aer. E adevărat, mai sunt. Însă doar în oraşele mai mici, acolo unde pensionarei care a ieşit la aer îi pasă de copilul de pe bancă de lângă ea, acolo unde vecina de la parter îl cunoaşte bine pe băieţelul de la etajul doi, acolo unde copiii de la bloc formează o adevărată gaşcă de prieteni şi nu se ştiu doar de pe Facebook.

Astăzi, cel puţin în Bucureşti, a-ţi lăsa copilul singur în faţa blocului mi se pare riscant. Ca să nu zic periculos. Daţi o căutare pe google la „dispărut din faţa blocului” şi o să găsiţi 50.600 de rezultate. Suficiente, nu?
Prin urmare, discuţia dintre părinte şi copil, de acum trei decenii, a suferit schimbări radicale:

Teatrul Dubee Doo

– Azi nu ieşim?!
– Stai să termin de gătit, apoi mâncăm şi mergem!
– Dar mergem în parc, da?
– Da.
– Cu tramvaiul?
– Da.
– Bine, atunci mă duc să mă mai joc puţin la calculator.