Excesul de supraveghere și miliardele de griji

Părinți care fac temele

Una dintre cele mai mari provocări în viață este să fii tu însuți într-o lume care încearcă să te facă precum toți ceilalți. Și așa, stând strâmb și judecând drept, ne dăm seama că, părinții moderni se confruntă cu o realitate nu tocmai comodă – monitorizarea cvasi-permanentă a copiilor și miliardele de griji.

În cele mai multe cazuri, credem că grijile noastre sunt cel mai greu lucru din lume. Ne îngrijorăm dacă copilul tușește sau dacă are febră. Dacă a mâncat sau nu la grădi. Dacă mâine vrea să meargă la grădi. Dacă va plânge sau nu când îl lăsăm acolo. Alergăm între job și casă îngrijorați dacă și-a făcut temele. Dacă și-a terminat temele. Dacă știe poezia pentru mâine. Dacă și-a terminat eseul și compunerea. Intrăm în panică dacă bona întârzie. Dacă bunica este bolnavă. Cu cine las copilul? Să-mi iau o zi liberă?

Ne facem griji că nu mănâncă suficiente legume. Sau fructe. Sau că nu mănâncă deloc. Sau prea mult. Că stă prea mult la desene. Că poate deveni singuratic pentru că stă prea mult (sau tot timpul) în fața calculatorului. Sau că nu-și mai bate capul cu temele pentru că are internetul la dispoziție și poate copia informația, fără să încerce să o și înțeleagă. Ne îngrijorăm că face prea puțin sport. Că socializează prea puțin. Că nu se înțelege și se ceartă tot timpul cu sora sa, sau cu fratele său. Cu colegii. Că este singur la părinți și că nu prea are prieteni. Sau că nu are deloc. Că nu se poate concentra suficient. Că este prea răsfățat. Sau zgârcit. Sau prea darnic. Că este egoist. Sau timid și ușor antisocial.

Sunt doar câteva griji. În realitate sunt sute, mii și miliarde de griji. Nevoia noastră firească de a ne proteja copiii se transformă, pe zi ce trece, într-o monitorizare continuă. Copiii nu mai sunt sateliți orbitând în jurul părinților. Acum copilul este centrul atenției. Centrul universului familiei. Ne simțim vinovați dacă îl lăsăm singur la desene, așa că lăsăm noi toate treburile baltă și urmărim aventurile din „Patrula cățelușilor”, vedem ce a mai făcut „Pompierul Sam” și ne distrăm educativ la „Clubul lui Mickey Mouse”. Monitorizăm cu atenție zilele de grădi și spionăm activitatea desfășurată acolo. Nici pe perioada școlii nu scăpăm de acest obicei. Ne substituim de multe ori profesorului, urmărim cu atenție autorii studiului și materia predată. Suntem înconjurați de informație și ne-am pierdut încrederea în orice fel de rețete educative. Suntem dominați de griji așa că, monitorizăm orice secundă din viața copiilor noștri.

Suntem dominați de teamă și refuzăm să ne coborâm standardele. Și este normal pentru că trăim într-o societate cu pretenții. Căutăm sensuri mici și mari pentru că viteza cu care trăim ne copleșește. Vedem pe stradă tineri cu zâmbete cât toată fața. Fredonează melodii în timp ce acestea le zbârnâie în căști. Și ne gândim la grijile noastre. Poate sunt neîntemeiate. Poate acel „ceva” din temerile noastre nu se va întâmpla sau, pur și simplu, nu se va întâmpla nimic. Sau se vor întâmpla multe lucruri bune și copilul nostru nu va fi unul obișnuit. Va ieși oarecum din tipar. Se va remarca prin sau cu ceva. Îngrijorați de sistemul de valori actual, reușim de cele mai multe ori cu brio să îi arătăm lui, copilului, că suntem părinți puternici. Nu ne expunem grijile. Oferim copilului soluții practice pentru alungarea grijilor lui (legate de doamna, copiii de la grădi sau somnul de după-amiază, notele de la școală, prieteni sau felul în care arată), îl încurajăm așa cum este normal.

Încercăm să ne convingem copilul să-și folosească atu-urile pentru a ieși din situații dificile. Pentru a alunga grijile. Nu ne plângem de propriile noastre neajunsuri și suntem adevărate modele de curaj pentru el. Suntem relaxați în fața lui și măcinați de grijile noastre pe interior. Cu toate acestea ne dorim tot ceea ce este mai frumos și mai bun pentru puiul nostru. Așa că urăm „noapte-bună” sărutându-l pe frunte, sperând că mâine se va descurca mai bine decât astăzi. Încercăm să spunem mai curând „da”  decât „nu” pentru a nu-l îndepărta emoțional și pentru a păstra o relație „deschisă”.

Încurajăm sentimentul că are părinți prosperi și fericiți pentru a se simți în siguranță. Îl învățăm că lucrurile nu contează. Doar oamenii. Ne bucurăm să îl știm fericit. Că se simte mai încrezător. Argumentăm că, pentru noi, el contează mai mult decât orice altceva. Sperăm că așa va reuși să se descurce mai ușor, mai eficient într-o lume plină de griji și de competiții de tot felul. Dacă vrem să se bazeze pe deciziile pe care le ia, trebuie să-i oferim modelul nostru de acțiune în acest sens. Oricât de îngrijorați am fi, copilul nostru nu trebuie niciodată să ne vadă panicați, complexați, stresați sau neîncrezători. Copiii cărora li se cultivă încrederea în sine și un spirit relaxat vor deveni adulți siguri pe ei, lipsiți de griji inutile.