De ce să dezvoltăm copilului abilităţi sociale şi emoţionale?

Inteligența emoțională la copii

Educația copilului din societatea actuală trebuie adaptată la noile rigori, iar metodele clasice de învățare nu se mai pliază pe nevoile generației de astăzi. Curricula sistemului de învățământ din România s-a concrentrat aproape integral pe dezvoltarea intelectuală a copiilor, dar reușește de foarte puține ori să-l determine pe copil să opereze cu acele noțiuni învățate și să-l ajute să-și înțeleagă emoțiile și să le gestioneze corespunzător.

Psihologii, pe de o parte, și specialiștii în educație, de cealaltă parte, consideră că inteligența emoțională nu mai reprezintă doar un moft al societății civilizate, ci și o necesitate urgentă a sistemului educațional actual, necesitate care i-ar putea ajuta pe copii să se dezvolte armonios, nu doar intelectual, dar mai ales afectiv. Chiar dacă la ora actuală cursurile de dezvoltare socio-emoțională se predau în afara sistemului educațional instituționalizat, efectele acestor cursuri au fost extrem de benefice asupra copiilor, iar pentru viitor specialiştii iau în calcul predarea lor în cadrul învățământului de masă. Inteligența emoțională, supranumită și EQ este fundația pe care se construiește personalitatea și împreună cu IQ creează un adult adaptat la viață.

Ce este un curs de dezvoltare socio-emoțională și cum îi ajută pe copii?

Dezvoltarea socio-emoțională este un curs în care grupul în sine creează oportunităţi de exersare de abilităţi sociale şi emoţionale. În cadrul cursului, copiii au oportunitatea să observe, să demonstreze, să experimenteze, să modifice şi să fie recompensaţi pentru achiziţii, ceea ce facilitează utilizarea lor în contexte sociale. De asemenea, cursul de dezvoltare socio-emoțională îi ajută foarte mult pe copii, mai ales pe cei din gimnaziu, să se adapteze mult mai bine la mediul social, să-și facă mult mai ușor prieteni de joacă și să relaționeze mult mai eficient cu profesorii și colegii. Dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale influenţează dezvoltarea cognitivă, pregătirea şi adaptarea la mediu şi previne apariţia problematicii datorate dezechilibrelor emoţionale şi comportamentale.

Inteligența emoțională, o oră pe săptămână în curricula școlară, mai ales în gimnaziu

Dacă acest curs va fi implementat în planul de învățământ, acesta nu ar trebui să depășească o oră pe săptămână susțin specialiștii în educație. În acea oră, copiii ar trebui să învețe prin joc să recunoască și să-și exprime emoțiile, să învețe despre inițierea și menținerea unei relații, să învețe echilibrul între a da și a primi.

Ministerul Educaţiei nu este pregătit pentru o astfel de schimbare, iar lipsa de resurse nu le permite implementarea, având în vedere  numărul redus al psihologilor şcolari specializaţi, dar ar putea realiza parteneriate cu centrele de  psihologie specializate . Cursul este important să fie obligatoriu mai ales în gimnaziu.