Cum un gest al părintelui transformă copilul în „ciudatul clasei”

Cum un gest al părintelui transformă copilul în „ciudatul clasei”

O colegă a scris, recent, despre o fetiță care la nici doi ani a fost „pedepsită” de doamna de engleză pentru că nu a vrut să vorbească în cadrul orei. Cum? Lipsind-o de obișnuita steluță de la finalul cursului pe care cei mai cooperanți dintre micuți o primeau drept recomensă. Nu e oare cam mult să pedepsești așa un pici, chiar și cu buna intenție că – dorindu-și steluța data viitoare o să renunțe la încăpățânare/timiditate și o să răspundă la întrebări fără să protesteze? Nu vreau să demarez o întreagă dispută dacă este bine sau nu să fie folosite aceste metode de bonusare (bulinuțe, steluțe, inimioare). Dar de aici și până la răsplătirea cu bomboane Haribo (așa cum povestea o mămică într-un comentariu de la finalul articolului), mi se pare mult prea mult. Cum e posibil ca un cadru didactic să ia decizia de a folosi bonusuri comestibile și să le dăruiască copiilor buni comunicatori? Mi se pare și mai revoltător că sunt lăsați să mănânce dulciurile chiar în timpul orei, în fața celor mai timizi. Cumva e ca o pedeapsă și față de cei care nu au cooperat în timpul cursului și nu mai contează că acestora din urmă li s-au îmuiat ochii, iar saliva li se prelinge pe la colțurile gurii și nici că se aude cum aceștia înghit în sec! Cum să încurajezi acest lucru, fie și cu gândul că dorindu-și acele bomboane micuții vor fi mai responsabili și mai cooperanți, dar să nu te gândești că astfel sacrifici fericirea lor, sănătatea lor psihică…

A mai fost un comentariu postat pe un grup de mămici de pe facebook la articolul amintit care mi-a lăsat un gust amar. Și cumva mă imaginam în situația mămicii care a povestit și sincer vă spun că nu știu cum aș fi gestionat această situație.

Să vă povestesc totuși despre ce este vorba și poate, împreună, o să găsim o metodă mai bună de a gestiona un astfel de eveniment. O mămică a refuzat să-și înscrie băiețelul la un concurs (organizat la grădiniță) de încondeiat ouă, concurs desfășurat sub ”umbrela” Bisericii. Premiul „pus în joc” era o Biblie, pe care însă o primeau toți participanții. Această mămica despre care vă povestesc a fost singura care nu și-a înscris copilul la concurs. Când s-au decernat premiile, evident, băiețelul ei nu a primit nimic. Normal că au urmat lacrimi, urlete, suferință. Aceasta abia a reușit să-și calmeze copilul.
De ce a refuzat mămica să-și înscrie copilul la această activitate? „O dată cu această Biblie începe și spălarea pe creier a micuților, a tuturor” – s-a justificat pe forum mămica. A procedat corect? Sau și-a făcut copilul inutil să sufere? Sunt curioasă câți părinți din cei care citesc articolul ar fi procedat la fel și câți consideră că a fost o greșeală și ar fi luat o altă decizie!

Întrebarea însă care mă „macină” încă de când am citit acest comentariu este dacă e sau nu ok să se ofere la o vârstă atât de mică ca și premiu, la un concurs școlar, o Biblie? E clar că la 6-7 anișori nu poate să înțeleagă de ce părinții săi nu i-au dat voie să participe la această activitate și în mintea lui a rămas că este singurul din școală care nu a putut lua parte la acțiune și, mai ales, care nu a primit fabulosul dar. Din păcate, din toată această „mascaradă” copilul este singurul care suportă consecințele și îl pot afecta serios, iar efectele se pot vedea chiar și atunci când micuțul devine adult! Ce se poate întâmpla imediat după această neparticipare? Colegii îl pot cataloga pe copil ca fiind „ciudatul clasei/școlii”, există riscul să fie exclus din grupul din care făcea parte sau să nu mai vrea nimeni să se joace cu el. Toate acestea nu vor face decât să transforme un copil normal, poate cu un potențial uriaș, într-unul care să nu-și mai dorească să socializeze, să se închidă în el și chiar, mai târziu, să devină un religios fanatic sau, din contră, să treacă în cealaltă extremă și să se înscrie în vreo sectă satanică. Evident că am exagerat cu unele  exemple! Am făcut acest exercițiu tocmai ca cei care nu cred în religie/Dumnezeu etc. să-și dea seama la ce își supun micuții print-un gest care s-a vrut să aibă cu totul și cu totul o altă direcție. Pe de cealaltă parte, cred că în creșe, grădinițe, școli ar trebui interzise astfel de cadouri, ba chiar și orele de religie. Nu, nu sunt ateu!  Așa cum poate vă așteptați. Sunt ortodoxă! Dar cred că trebuie să respectăm dreptul de decizie al fiecăruia. Și introducerea istoriei religiilor ar însemna ca fiecare individ să poată urma drumul pe care-l consideră cel mai bun, asta după ce a avut șansa să învețe despre toate cărările!

Articolul inițial a scos la suprafață multe dileme. Chiar mama despre care v-am spus că a trecut prin această „încercare” se află acum în fața uneia noi. Urmează un alt concurs: Piciul. Și de această dată părinții și-au înscris micuții în competiție. „No, zău dacă știu ce să fac. Să îl înscriu și eu să nu se simtă exclus, cu riscul să fie ultimul clasat (aici se acordă puncte și de întocmește clasamentul); deci tot nu va primi premiul. Sau să nu-l înscriu deloc și, la fel, nu va primi premiul și se va simți exclus”. M-am întrebat de ce nu lucrează cu micuțul ca să aibă șanse să și câștige. Dar mama avea și de această dată o explicație. Categoria din care face parte băiețul ei (de doar trei anișori) este trei – cinci ani și cumva crede că cei mai mărișori au șanse mult mai mari să se claseze în vârful competiției.  Adevărat sau nu, nu știu. Voi ce credeți că ar trebui să facă mămica aflată în această situație?

O singură concluzie am tras după toate cele citite – cea mai grea meserie este fără doar și poate cea de părinte!