Cum să eviți certurile

Discuții cu adolescenți

Am o fiică adolescentă. Mai are puțin și va împlini 18 ani, deci ar trebui să se considere un adult. Acum ceva vreme, pe când treceam împreună (și separat) prin criza adolescenței n-aș fi crezut nici în ruptul capului că maturizarea va veni înainte de 18 ani. Mă gândeam undeva, spre 25, dar era o speranță extrem de vagă. Mi se părea aproape imposibil ca din adolescenta rebelă de la 15-16 ani să renască o fată cu capul pe umeri care știe care îi este calea de urmat!

Dar până aici a fost drum lung! Au fost ani în care multe discuții se transformau în scandaluri. Au fost nopți nedormite și sute de întrebări fără răspuns. Au fost mirări peste mirări, pentru că, deși sunt coach de peste 10 ani, deși am fost în tinerețe profesoară, iar pedagogia și psihologia mi-au fost prietene dintotdeauna, vedeam cum aproape nimic nu funcționează.

Adolescenții exersează procese de gândire pe care nu le-au avut în copilărie, își dezvoltă propriile idei și sunt foarte pătimași când își exprimă gândurile. Iar din acest punct de vedere (deși poate părea frustrant) este mai ușor să calmezi o adolescentă care ține neapărat să spună ce are de spus, decât să convingi o adolescentă introvertită să vorbească despre ceea ce simte. Ce voiam eu era ca ea să exprime ceea ce simte într-un mod adecvat și respectuos, iar ea voia doar să fie lăsată să se exprime! Descoperise o vâltoare de senzații, sentimente, gânduri, percepții care o dăduseră peste cap, emisese câteva gânduri și își formase câteva idei despre ele iar acum doar voia să fie ascultată. Pentru ea toate erau o noutate, iar eu mă gândeam de ce naiba ține cu tot dinadinsul să se exprime atât de radical… Ei bine, pentru că la vârsta asta aproape totul este radical!

Am învățat cu greu că prima regulă pentru a evita un scandal este să ascult. Atât! Era extrem de simplu, însă în mintea mea era prea multă „corectitudine” și multe reguli: „lucrurile se întâmplă așa și nu invers” era propoziția care mi se învârtea continuu în minte. Se duseseră naibii toate cărțile și experiențele trecute cu alți adolescenți, practica din propriul cămin „ne omora”… Da, am învățat să o ascult deși eram departe de a fi de acord cu ea. Iar asta durea cel mai tare! În momentul în care am ascultat-o cu adevărat și am încetat să o mai judec a început instant să aibă încredere și să vorbească despre gândurile și sentimentele ei. Ce am mai învățat a fost să „mă lupt” doar pentru „bătăliile” extrem de importante, nu pentru orice fleac. În fond și la urma urmei avea și ea dreptatea ei și era normal să i se dea!

În momentul în care a înțeles că, deși avem viziuni diferite, sunt destul de deschisă ca să înțeleg și punctul ei de vedere, atunci am început să fiu și un exemplu pentru ea. Adolescentele vor doar să devină cât mai repede mature și independente și evident, să își poată exprima gândurile și sentimentele într-un mod liber.

Pentru evitarea scandalurilor am învățat că întrebarea „pe unde ai umblat până la ora asta?”, urmată de multe ori de „ești pedepsită” este cea mai proastă alegere. De fapt și de drept eu voiam doar să o știu în siguranță și, din păcate, îi comunicam cu totul altceva… În momentul în care am reușit de fapt să exprim exact ceea ce simțeam lucrurile s-au schimbat radical.

Tot pentru evitarea scandalurilor – aici mi-a fost mai ușor pentru că asta experimentez deja de ani buni cu soțul – am evitat de fiecare dată să aduc în discuția prezentă greșelile din trecut. Discuțiile axate pe „aici și acum” dau mult mai bine rezultate decât înșiruirea unor fapte trecute care oricum nu mai schimbă nimic, decât în rău.

Am învățat să nu mai fiu critică atunci când stabilesc regulile. O făceam ca și cum regulile se întâmplă nu pentru că așa era normal, ci pentru că fără reguli ea nu poate funcționa. Extrem de greșit! Am învățat să o laud chiar și atunci când o făceam mușcându-mi limba pentru că restul comportamentului ei în ziua respectivă, din punctul meu de vedere, lăsase mult de dorit…

Am învățat să îmi mut accentul pe dorințele și sentimentele ei, am învățat să o ascult, am învățat să o înțeleg… Dar toate s-au întâmplat când am învățat să accept toate lucrurile negative pe care nu le puteam suferi și care erau undeva, în mine… Când eu m-am acceptat toată exact așa cum sunt, cu bune și cu rele, schimbarea ei a fost radicală! Și pot spune cu mândrie că am o adolescentă de doar 17 ani care a renăscut și și-a descoperit aripile și frumusețea!