Cum ne dăm seama de ce plânge un sugar

Cum ne dăm seama de ce plânge un sugar

Plânsul unui sugar are cu totul alte semnificaţii decât plânsul unui copil mai mare. Aceasta este principala formă de comunicare a micuţului şi poate avea multiple semnificaţii.

Dacă cel mic plânge doar într-o anumită parte a zilei – dimineața, prânz sau seara- este foarte posibil ca acesta să aibă colici, însă dacă acesta plânge şi se agită în orice moment al zilei, putem considera că aşa este el ca şi bebeluş. Plânsul agitat şi care nu poate fi oprit de nicio acţiune a părinţilor este normal doar până la vârsta de trei luni. Se accentuează pe parcursul primelor şase săptămâni apoi scade treptat. Perioada de la naştere până la vârsta de trei luni este o perioadă de adaptare a sistemului nervos şi digestiv al copilului, imatur pentru noile condiţii de viaţă. Această adaptare poate fi mai uşoară sau mai dificilă pentru copil.

Părinţii pot observa care este cauza plânsului la copil, recunoscând anumite tipare şi încercând să facă diferite lucruri. În cazul în care copilul plânge la mai puţin de două ore după ce a mâncat, este posibil să îi fie foame. Copiii mici pot avea nevoie în mod special de senzaţia fizică de a fi ţinuţi în braţe şi legănaţi. De asemenea, unii copii pot plânge imediat după masă şi nu pentru că nu s-au săturat, ci pentru că au arsuri retrosternale. În această situaţie, copilul ar trebui să fie ajutat să eructeze. Este necesară observarea copilului, pentru a vedea dacă suferă de reflex gastro-esofagian.  Adesea, plânsul unui copil, poate semnala o stare de indispoziţie, care alături de semnale fizice poate determina o stare de rău. Copilul poate plânge şi ca semn al oboselii. În situaţia în care încerci să îi distragi atenţia, jucându-te în continuare cu el nu vei reuşi decât să înrăutăţeşti lucrurile. De asemenea, copilul poate să plângă şi dacă nu a fost schimbat la timp.

Copilul încetează să mai plângă după ce este luat în braţe, datorită mişcării şi distragerii atenţiei, dar şi a presiunii calde aplicate asupra abdomenului său.

Unii părinţi lasă un copil să plângă o noapte sau două, iar atunci când copilul nu mai plânge, consideră că problema s-a rezolvat. De fapt, problema copilului de a se simţi în siguranţă nu s-a rezolvat deloc. El a acceptat că această nevoie nu a fost îndeplinită, lucru ce mai târziu poate duce la un sentiment de lipsă de încredere în sine şi în lume.

Liniştirea copilului prin îmbrăţişare, mângâiere, legănat uşor, reprezintă o investiţie în relaţia pe care părintele o va avea mai târziu cu copilul său. Acesta nu va fi un copil răzgâiat, ci un copil care se va simţi în siguranţă în mediul înconjurător.

Copilul care a fost învăţat să primească foarte multă atenţie şi să fie ţinut în braţe în perioada în care avea colici, va dori acest lucru şi după perioada critică.

Este necesară stabilirea unor limite în ceea ce priveşte dorinţele copilului. Astfel, deşi este nevoie de voinţă, copilului îi se poate spune clar “nu”. Dorinţele copilului vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai excesive. Va fi mult mai frustrant să îi poţi refuza lucruri mai târziu. Este important ca cel mic să simtă un anumit grad de frustrare- puţin câte puţin, deoarece va fi mult mai dificil să înveţe acest lucru mai târziu.

Despre autor

Emilia Popa

Psiholog, absolvent al unui master de Psihologie Educaţională, finalizat cu lucrare de dizertaţie Program de educaţie parentală, realizat în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului (unde a lucrat ca şi psiholog, susţinând şedinte de parenting) şi prezentat în cadrul a două conferinţe Naţionale de Psihologie.
0766631839
psiholearn.blogspot.ro