Cum îți dai seama dacă micuțul tău chiar este bâlbâit?

Cum îți dai seama dacă micuțul tău chiar este bâlbâit?

Îmi amintesc de prima dată când copilul meu a început să repete cuvinte: “Vreau, vreau, vreau o mașină“, a strigat el cu hotărâre în timp ce se îndrepta cu pași stângaci către coșul cu jucării. La început, nimic din ceea ce se întâmpla, nu mi-a trezit bănuieli. Obiceiul său a fost remarcat de doctorul nostru, motiv pentru care ne-a îndrumat către un logoped. Acesta ne-a recomandat să-l observăm și, din fericire, cuvintele repetate au dispărut fără nicio intervenție în câteva luni.

Ce este normal?

Ceea ce mulți dintre părinți denumesc bâlbâială este, deseori, un stadiu normal al vorbirii și al dezvoltării limbajului. Scurta repetare a cuvintelor sau frazelor, pronunțarea sunetelor ca “um” sau “ah” și reluarea propozițiilor sunt tendințe normale, regăsite la preșcolarii care învață vorbirea rapidă. “Se întâmplă atunci când un copil forțează vorbirea către limitele ei de-a lungul unei perioade scurte a dezvoltării ”, spune Deryk Beal, directorul executiv al Institutului de Cercetare și Tratament al Tulburărilor de Vorbire, Univesitatea Alberta din Edmonton.

[crp limit=”2″]

Dacă vorbirea copilului este întreruptă de frecvente repetări ale silabelor (ba-ba-ba-ba-balon), prelungiri (a mmmmea, sssspune) sau blocaje temporare (când are loc o tensiune fizică și o reducere a presiunii, încât aerul sau sunetul sunt incorect emise), acestea pot fi simptome ale tulburării de expresie verbală.

“Bâlbâiala apare când creierul întâmpină o problemă de coordonare a tuturor mecanismelor implicate în vorbire – pornind de la controlul respirației, până la mișcările limbii, dinților, buzelor și bolții palatine”, spune Suzanne Martin, un logoped din Toronto. Aproximativ 5% din copii cu vârste între doi și șase ani sunt afectați. Stresul și anxietatea sunt factori care pot înrăutăți, dar nu sunt cauze ale apariției acestei tulburări iar incidența este de trei ori mai crescută la băieți decât la fete. Copiii cu dizabilități în dezvoltare, inclusiv autismul și sindromul Down, sunt mai predispuși bâlbâielii decât restul copiilor.

Cum poți ajuta?

Dacă observi că micuțul tău are o tulburare la nivelul aparatului fono-articulator, Beal îți recomandă să-ți ajuți copilul imediat și să nu  abordezi un comportament de tipul “așteaptă și vezi”, intervenția timpurie fiind decisivă în procesul corectării ei. Înregistrează video manifestările verbale care te îngrijorează și solicită o evaluare a copilului de către logoped. Terapeutul va monitoriza copilul și te va învăța cum să interacționezi cu el pentru o încurajare prudentă a vorbirii. “În mod normal, într-un an sau doi de la instalarea bâlbâielii, între 80% și 90% dintre copii au îmbunătățiri prin terapie sau, în mod surprinzător, de la sine“, mai spune Beal. Un lucru esențial când vorbești cu un copil care se bâlbâie, este de  “a te focusa pe ceea ce spune, și nu pe felul în care pronunță”, adaugă el.

Recomandări privind comunicarea cu un micuț care suferă de această afecțiune oferite de Asociația Canadiană a Logopezilor și Audiologilor:

  • Fii cât de relaxat se poate,
  • Vorbește încet și liniștit,
  • Exclude întreruperea sa, dar solicită clarificări dacă este nevoie,
  • Evită cerința de a încetini pronunțarea sau de a repeta ce-ți spune. Asta le poate transmite existența unei probleme.