Cum crești un băiat într-o lume roz

Baietii si rozul

*Acest material nu este despre optimism sau succes, ci despre lucruri mult mai simple, mai de fiecare zi

Nu cu multă vreme în urmă, mă întreba cineva cum e să fii mamă de baiat. Atunci am zis că e cam la fel cu a fi mamă de fată, doar că fără agrafe de păr. Și acum cred la fel. Mai puțin când ajung la raionul de copii dintr-un supermarket, oricare ar fi el.

Ați făcut vreodată experimentul să vă opriți în fața raionului de copii, la o oarecare distanță, și să încercați să cuprindeți întreaga imagine în ansamblu? Vă propun să încercați și veți ști exact despre ce vorbesc. Probabil că mamele de băieți știu deja.

Deci, lucrurile stau cam așa. Te duci și tu, ca orice om, la cumpărături de diverse. Și, dacă tot ești în supermarket, inima de mamă nu te lasă: ”hai să ne uităm și după ceva pentru copil”. Inevitabil, de fiecare dată! Nu știu cum sunt alte mame, ceva îmi spune că nu sunt foarte diferite, dar eu trebuie neapărat să mă uit și la raionul de copii, chiar dacă pe lista mea de cumpărături nu e nimic din această categorie. Nu trebuie să cumpăr ceva, dar trebuie să mă uit, că … cine știe.

Și, cum spuneam, ajung la raionul de copii. Nu cred că a fost vreo ocazie să nu mă întreb “de ce”. De ce trei sferturi din raion este dedicat fetelor? Și, mai ales, de ce hăinuțele pentru băieți te duc cu gândul la cea mai înnorată zi, dacă nu chiar la o înmormântare.

Fac o paranteză. Nu mă refer la hainele de bebeluși, dar mamele de băieți ar trebui să știe la ce să se aștepte începând de la vreo 4 ani, hai 5.

Să revenim. Ați văzut ce culori au pantalonii sau bluzele pentru băieți? Păi, negru, gri, bleumarin, poate ceva albastru și verde și … cam atât. A, și alb, probabil ca să-i putem identifica și când se lasă seara. Oamenii preocupați de învățământ se contrazic pe tema uniformelor școlare. Mi se pare că își răcesc gura degeaba; băieții au tot un fel de uniformă în orice moment al zilei!

Știți cât de greu este să găsești o bluză roșie, galbenă sau portocalie pentru un baiat? Deci eu sunt în permanentă la vânătoare de culori. Dacă se întâmplă să zăresc o astfel de bluză o iau chiar și cu două mărimi mai mare, că nu am nicio garanție că mai găsesc ceva similar când o să crească.

Și știți cât de greu este să găsești o cămașă mov închis pentru băieți? Cât să îți tocești flecurile două luni și, în final, să soliciți schimbarea culorii vestimentației pentru băieți din cadrul unui spectacol.

Știu că mamele de fete s-au săturat de roz; înțeleg perfect, e culoarea care mă ia de cap de cum ajung la raionul de copii, dar decât bleumarin, cred că prefer roz.

Dar cel mai mult la raionul de copii îmi place zona de accesorii. Pentru fete avem: clame cu maimuțoi, clame cu fundițe, agrafe, coliere, inele, brățări, baticuțe, eșarfe, pălărioare. Mov, roz, roșu, alb, galben, portocaliu.

Știți care sunt accesoriile pentru băieți? De fapt e doar unul. Căciula. Cu ciucure, fără ciucure, cu urechi, fără urechi, cu dungi, fără dungi, în aceleași nuanțe predominante kaki și bleumarin, dar atât: căciuli. Și, în cel mai fericit caz, o bască.

La un moment dat erau și niște cravate. Au dispărut. Cică nu se vindeau. Păi la ce culori aveau, cred și eu. A, și îmi aduc aminte, că acum câteva luni, am văzut alături de cămășile pentru băieți (care erau albe sau bleu deschis, deci uniformă) niște papioane galbene cu paiete. N-am știut dacă să râd sau să plâng.

Nu de puține ori, am sfârșit prin a pleca de la raionul de copii cu agrafe de păr. Noroc că avem prieteni cu fetiție. Pentru al meu m-am întors la raionul de cărți.

Și ca să închei, să vă spun ceva despre încălțăminte. Când era mai mic, băiatul meu plângea că vrea și el cizme cu buburuze. Îi înțelegeam perfect durerea. Nici mintea mea nu putea pricepe de ce pentru fetițe încălțămintea – fie cizme, ghete, pantofiori sau sandale – este accesorizată cu fluturași, fundițe, buburuze și altele, iar pentru băieți e simplă, în aceleași culori triste. Așa am uneori pornirea să lipesc niște autocolante cu ursuleți, mașinuțe, Michey Mouse… Când am găsit o pereche de papuci în formă de mașină, care mai erau și roșii, m-am bucurat de parcă dădusem peste un munte de aur. Și copilul, la fel. I-a purtat până când chiar nu s-a mai putut – îl dureau degetele, pentru că îi rămăseseră mici.

Mă gândesc că poate, când va fi mai mare, va fi un rocker pletos și-atunci toate hainele astea întristate i se vor potrivi la fix (deh, trebuie să vedem o parte roz în orice, nu?).