Cu teme sau fără teme, aceasta-i întrebarea

temele pentru acasa

În ultima perioada, am văzut și am auzit nenumărate discuții despre temele de la școala. Dacă sunt într-adevăr necesare. Dacă fac diferența pentru rezultatele școlare. Dacă nu le răpește copiilor prea mult din timpul liber. Dacă… Dacă…

Noi suntem la început de drum, adică abia la nivel de clasă pregătitoare. La clasa la care este fiul meu nu se dau teme, caietele de lucru rămân de fapt în clasă toată săptămâna. Dar am auzit despre alte clase unde copiii primesc deja teme și chiar și calificative, deși la clasa pregătitoare acestea nu apar în programă.

Personal, încă dinainte de a începe școala, am încercat să îmi dau seama, întrebând în stânga și-n dreapta, cum e mai bine.

Cele mai multe păreri ale părinților de copii din clase primare susțin că temele sunt uneori prea numeroase. Cele mai multe plângeri le-am auzit de la părinți ai căror copii erau în clasa a doua sau mai mari.

Am încercat să trec peste mesajele de tipul ”prea multe teme” sau ”ar trebui să nu avem teme deloc” și să evit comparațiile cu alte țări. Am încercat, pe cât mi-a stat în putință, să găsesc motivele din spatele acestor teme.

Am ajuns la programa școlară. Am aflat că în fiecare săptămână manualele prevăd un capitol nou. Și aproape la fiecare oră o nouă pagină de lucru. Ceea ce înseamnă că în fiecare oră se face predare. Sau, hai să o numim mai drăguț, prezentare de informații noi. Ba chiar am auzit de la unii părinți că, la tabla înmulțirii spre exemplu, ”învățarea” s-a derulat astfel: luni – înmulțirea cu 1, marți – înmulțirea cu 2, miercuri – înmulțirea cu 3 și tot așa, astfel că în două săptămâni tabla înmulții era gata. Gata de predat, aș zice eu. Că despre învățat și aprofundat, nu prea cred că poate fi vorba.

Nu-i de mirare că sunt cadre didactice care sfătuiesc părinții, la finalul clasei I, să profite de vacanța de vară și să îi învețe pe copii tabla înmulțirii și, daca se poate, și tabla împărțirii înainte de a începe clasa a II-a.

Știu părinți care s-au revoltat în fața unei astfel de recomandări, că nu e treaba părintelui să-l învețe pe copil în vacanța de vară, că de-aia merge la școala… Dar dacă ai știi ce urmează, cum arată programa și cum va trebuie ca al tău copil să învețe în două săptămâni o poezie numită ”tabla înmulțirii”, pentru că nu cred că se poate obține în acest ritm o înțelegere și o gândire logică…

Chiar și la clasa pregătitoare nu ar trebui să ne grăbim să punem un mar ”nu” în fața temelor pentru acasă. Am auzit voci cum că la clasa pregătitoare copiii sunt prea mici. Majoritatea au peste 6 ani. Iar cei care au ales să meargă la școală înainte de 6 ani au făcut-o, presupun, considerând că cel mic este suficient de dezvoltat cât să facă față provocărilor școlare.

Să ne amintim că la 6 ani, noi mergeam direct în clasa I și învățam să citim și să scriem caligrafic.

Iar clasa pregătitoare de azi nu presupune nici citire, nici scriere caligrafică. Ba seamănă destul de mult cu grupa mare de la grădiniță, unde programa prevedea oricum recunoașterea literelor mari de tipar, scrierea propriului nume cu litere mari de tipar, recunoașterea și scrierea cifrelor, ba chiar și exerciții cu mulțimi și descompunere de numere până la 10.

Știu, nu toți copiii au fost la grădiniță și nu toți recunosc litere sau scriu cifre. Dar tocmai de aceea, poate n-ar strica un studiu individual acasă. Chiar și sub formă de ”teme”. Atâta vreme cât clasele nu sunt compuse din copii cu același nivel de cunoștințe, nu putem nici să avem așteptări ca acei copii care au învățat niște lucruri la grădiniță, conform programei, nu neapărat suplimentar, să stea și să coloreze la nesfârșit până recuperează ceilalți. Nu e nimeni vinovat că sunt copii care n-au fost la grădiniță sau în grupe de grădiniță unde nu s-a respectat programa. Învățătorul care trebuie să îi aducă la un nivel similar, nici atât.

Când a fost introdusă aceasă pregătitoare, cu vreo 20 de ani în urmă, era de fapt ”grupa pregătitoare”, la nivel de grădiniță, și era obligatorie pentru toți copiii. Nu puteai să înscrii copilul la școala, dacă nu fusese la această grupă pregătitoare, la grădiniță. Tocmai pentru a aduce în școală copii la nivel cât de cât apropiat ca nivel de cunoștințe și abilități practice. Nu e treaba mea să spun că e bine sau nu că grupa pregătitoare a fost transformată în clasă pregătitoare, dar în forma aceea de atunci mie mi se părea mai logică.

Astăzi, le povestim copiilor că merg la școală. Că nu mai e ca la grădiniță. Că au program. Că nu mai au jucării. Că trebuie să fie mai serioși sau mai conștiincioși.

Și ajung la clasa pregătitoare. Fără teme. Fără note. Ok, stau în bănci și respectă niște pauze. Dar e foarte ușor, cum spun foarte mulți copii, mai ales dacă au fost la grădiniță.

Și după o clasă pregătitoare ”floare la ureche”, vine clasa I. E tot la școală, nu? Da, dar acum e cu teme, care cresc cantitativ de la o zi la alta. Și cu note. Și cu presiune pe note. Și cu presiune pe ”cine nu și-a făcut tema”. De ce? Nu e tot școală?

Da, poate că ar trebui să schimbăm denumirea acestor exerciții de acasă. Și poate nu ar trebui să fie toate la fel pentru toți copiii. Poate că ar trebui mai mult accent pe ideea de studiu individual și mai puțin pe teme. Dacă vrei performanțe.

Gândiți-vă la un sport sau la cursuri de pian. Poți oare să speri să participi cu succes la un concurs dacă nu studiezi și acasă? Dacă nu muncești suplimentar orelor de pregătire de la antrenamente? Dacă am privi școala așa, dacă am accepta că pentru note mari, pentru performanță, este nevoie de muncă individuală, poate că nu ne-am mai speria atât de tare de temele pentru acasă.

Mai ales că, la cum arată programa, orele de la școală de cele mai multe ori nu pot asigura o înțelegere și o aprofundare a cunoștințelor.

Nici măcar evaluarea nu poate fi mai prietenoasă decât faimoasele ”lucrări de control”. Pentru că într-o clasă sunt 30 de copii. Iar ora, în multe școli, are doar 45 de minute. Și cum aproape fiecare oră implică predare, rămân undeva la 20 de minute de relație directă cu elevii. Adică nici măcar un minut pentru fiecare. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că, la clasa pregătitoare, fiecare oră ar trebui să implice și activități interdisciplinare. Unde mai încape deci relația unu la unu copil-învățător? Poate oare un învățător să afle, la fiecare oră, care elev nu a înțeles ceva sau cât de mult a reținut un altul?

Poate că temele pentru acasă nu ar trebui să fie obligatorii pentru toți. Sau poate ar trebui să fie în trepte. În funcție de cât de mult vrei să aprofundezi un subiect, faci mai multe sau mai puține exerciții acasă. Dar cred că și pretențiile privind notele copiilor ar trebui să fie proporționale.

Da, poate că rolul unui învățător este să îl învețe pe copil să citească, spre exemplu, dar nu și să-i umple biblioteca de acasă cu cărți.