Copiii și nevoia de motivare

Copiii și nevoia de motivare

Unul dintre cele mai importante aspecte care îl preocupă pe un profesor este să învețe cum să își motiveze cursanții. Dacă reușești să îi motivezi la ora, să predai un curs care să-i ”prindă”, pur și simplu, copiii vor reține informațiile, se vor implica în activitățile din timpul orei, iar cei care, de obicei, nu au stare nu vor mai deranja ora.

Care sunt motivele lipsei de motivație a cursanților?

Motivele pot fi numeroase, fie simt că nu sunt interesați de materie, fie nu rezonează cu metodele profesorului, fie atenția lor este distrasă de factori externi. Am observat din experiența proprie că, din păcate, un copil care este nemotivat la curs întâmpină dificultăți în a învăța și are nevoie de ajutor suplimentar.

Deși motivarea elevilor poate fi o sarcină dificilă, o dată îndeplinită, recompensele sale sunt foarte mari. Copiii motivați sunt plini de entuziasm să învețe și participă la ora transformând toate activitățile într-o adevărată aventură. Mai simplu spus: predatul la o clasă plină de cursanți motivați este o plăcere atât pentru profesor cât și pentru copii. Unii dintre ei sunt automotivați și simt o dragoste naturală de a învăța. Dar chiar și cu elevii care nu au această pornire, un profesor bun poate să facă procesul de învățare să fie distractiv și poate să îi inspire să ajungă la potențialul lor deplin.

Iată care sunt cele mai importante patru lucruri de reținut și aplicat de orice profesor pentru a păstra interesul și motivația cursanților pe parcursul orelor:

  1. Copiii simt nevoia de încurajare

Cursanții caută în profesori aprobare și încurajare și sunt mult mai entuziaști să învețe dacă simt că munca lor este recunoscută și valorizată. Este foarte important ca profesorul să încurajeze comunicarea deschisă și gândirea liberă pentru a-i face pe copii și tineri să se simtă importanți. Entuziasmul este cheia. Dacă ei sunt lăudați și li se recunosc contribuțiile, atunci sala de clasă va deveni un mediu prietenos unde copiii se simt ascultați și respectați.

  1. Cursanții vor să se implice

O modalitate de a-i încuraja pe copii – și de a-i învăța ce înseamnă responsabilitatea – este să îi implicăm în clasă. Activitățile în grup devin foarte distractive dacă fiecare copil are câte un lucru de făcut. Printre aceste sarcini pot fi păstrarea ordinei sau decorarea clasei.

  1. Cursanții vor să primească ”recompense”

Setarea așteptărilor și cererile rezonabile încurajează elevii să participe, dar uneori ei au nevoie de un impuls suplimentar. Oferirea de mici recompense face ca învățatul să fie distractiv și îi motivează pe copii să își depășească limitele. Recompensele oferă copiilor un sentiment de împlinire și îi încurajează să lucreze având un scop în minte.

  1. Copiii reacționează la creativitate

Monotonia din clasă poate fi evitată schimbând diverse lucruri prin clasă. Includerea unor jocuri și discuții în metoda de predare, în locul prelegerilor lungi și plicticoase, încurajează copiii să participle la dezbateri. Activitățile pot fi înfrumusețate cu ajutorul diverselor materiale vizuale. Ora nu trebuie să fie niciodată plictisitoare: pot fi de folos posterele, modelele, proiectele cu care se poate, apoi, decora clasa.

Din mulți ani de experiență în lucru cu copiii și tinerii, știm că motivarea cursantilor este unul dintre cele mai importante lucruri din cadrul procesului de învățare și acesta este motivul pentru care obținem cele mai bune rezultate.

Despre autor

Andreea Păunoiu

Profesor de limba engleză la Shakespeare School