Copiii, cei mai valoroși traineri de dezvoltare personală

Sunt pe calea descoperirii mele și știu că o să dureze toată viața. Spun asta nu din perspectiva sarcinii care nu va fi niciodată terminată ci din perspectiva bogăției nesfârșite pe care ți-o oferă impredictibilitatea vieții.

În 2007 am început conștient și declarat să caut să aflu mai multe despre cine sunt eu. Nu după multă vreme am conștientizat că viața mea îmi aparține. Banal,  nu? Însă pentru mine a fost un uriaș și profund salt în modul în care îmi trăiesc viața. Acela a fost momentul în care am ales să cred că viața este atât de frumoasă cât îi dăm noi voie să fie.

Îți recomand să mergi puțin pe stradă, să te uiți la oameni și să vezi ce aleg ei să creadă despre viața lor. Se vede în primele secunde în care te uiți la ei. Pentru unii viața este grea, pentru alții „viața este greu” 🙂 , pentru cei mai cool viața este doar reflectarea în ochii celorlalți „cum arăt, cum mă văd alții”, pentru alții, puțini din păcate, viața este frumoasă și asa mai departe. Pentru copii însă viața este miraculoasă.

Seara majoritatea oamenilor veniți de la serviciu merg obosiți și împovarați cât mai repede la culcare și dimineața, „la naiba” sună ceasul și trebuie să se dea jos din pat :(. Ei bine cu copiii e altfel, culcă-i seara dacă poți și dimineața la prima geană de lumină au sărit din pat și au început să își continue explorarea acestei vieți miraculoase.

Oamenii însă s-au cam plictisit, ei știu deja cum e viața …

Sunt tată și am doi copii cu care mă joc și petrec cât mai mult timp posibil. Îmi aduc aminte când urma să se nască Matei. Abia așteptam să simt dragostea de tată. Făcusem cursul de naștere și eram pregătit, acolo cu Oltea în sala de nașteri și „ajutam” la împins. Matei a iesit și tin și acum minte șocul pe care l-am avut când l-am văzut. Mic, vânăt cu ochii strâns închiși și gălăgios. Mă așteptam să mă îndrăgostesc de el și … nimic. Panică! Oare de ce nu îi iubesc? – mă întrebam la câteva zile după naștere, uitându-mă la el. Apoi, miraculous, viața mi-a arătat că e frumoasă și cândva m-am surprins scriind un mail mai multor prieteni în care le spuneam că mă pregătesc să plec de la birou spre casă și că am fluturi în stomac fiindcă sunt îndrăgostit! Da! Sunt îndrăgostit de copiii mei și nu mai am răbdare până o să ajung acasă și o să îi strâng în brațe.

Vă mai spun două lucruri înainte să închei:

1. Copii îmi dau șansa să trăiesc viața pe care vreau să o trăiesc. Niciodată nu o sa le pot cere copiilor mei să facă ceva ce eu nu fac. Spre exemplu o rugam odată pe Dora să strângă lucrurile de pe masa ei și ea mi-a răspuns, „de ce să le strâng, uite e ca la tine pe masă”. Atunci am înțeles că Dora va fi cu mine tot timpul să îmi arate în oglindă cum sunt eu și ce fac acum. Iar dacă vreau să le cer să fie altfel trebuie întai eu să fiu altfel.

2. Copiii sunt cei mai valoroși traineri de dezvoltare personală. Într-o zi urma să plec cu Matei spre parc și el tot întârzia. Eu mai știam că dacă nu plecam în următoarele minute se va face prea târziu, o să i se facă foame, se întunecă etc. După multe sforțări și presiuni, cu mine la limita răbdării, eram în sfârșit în holul casei și deschideam ușa. Matei îmi spune că vrea să facă pipi. Am crezut că explodez, dupa ce îmi luase jumătate de oră să ajung cu el la ușă, acum trebuia să o iau de la capăt. Îi smulg cizmele din picioare, îl iau pe sus, mă duc cu el la baie, îi dau jos chiloțeii, face pipi, sus chiloțeii, fuga în hol, îl înfig în cizme și… Matei începe să plângă. „De ce plângi Matei?”. Matei printre lacrimi: „tată lasă-mă să nu vreau!”. M-am oprit și mi-au dat lacrimile. L-am luat în brațe și am stat așa ceva vreme. Vedeam ca într-un film, că exact așa cum sunt cu Matei sunt și cu mine. „Știu eu” ce e mai bine pentru mine și mă forțez să fac repede și ca la carte anumite chestii fără să îmi dau timpul și spațiul să văd ce vreau de fapt, fără să accept că poate am alt ritm decât cel pe care „trebuie” să îl țin.

Uite așa am început să descopăr în copiii mei cei mai valoroși traineri de dezvoltare personală și să văd că de fiecare dată când au o problemă copiii trebuie întâi să mă uit la mine, să vad ce din mine îmi oglindesc ei prin disconfortul lor.

You are welcome in this life please enjoy!