Chiar de suntem mici copii / Citiți-ne zi de zi – Ce citim copiilor?

Ce citim copiilor

Am început articolul cu o rimă, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Suntem curioși să aflăm… pediatrul copilului vostru v-a sfătuit vreodată, la vizita medicală, să îi citiți celui mic, zilnic, povești sau poezii chiar de la doar câteva luni?

Noi, cei care acum suntem deja părinți, am crescut într-o vreme privilegiată, în care părinții sau bunicii ne citeau din fragedă pruncie. Acum, la rândul nostru, pentru că lucrurile s-au schimbat, uităm să facem același lucru pentru copiii noștri. Ne găsim mereu timp să citim un mail sau postările site-urilor de socializare, dar mai rar găsim timp să le citim copiilor noștri.

Albert Einstein ne îndemna să le citim celor mici povești, cât de multe putem, tocmai pentru că acest lucru le dezvoltă și stimulază creativitatea și imaginația. Astăzi, pediatrii ne sfătuiesc să începem cât mai devreme și să le citim copiilor încă de la câteva luni, pentru că acest lucru le stimulează dezvoltarea limbajului.

Noile descoperiri legate de beneficiile cititului pentru copii de la vârste cât mai fragede au fost transmise către cei 62.000 de membri ai Academiei Americane de Pediatrie care au fost sfătuiți să le transmită mai departe părinților. Acest lucru va duce la o dezvoltare armonioasă a creierului și a limbajului. De altfel, membrii Academiei Americane de Pediatrie au fost incluși într-un program de prevenire a analfabetismului la nivel național prin intermediul căruia oferă cărți de povești acelor familii care nu își permit să și le cumpere.

În 2007, s-a descoperit că mai puțin de jumătate dintre copiii americani citesc zilnic. Nici copiii români nu sunt cu mult mai harnici, ne uităm în jur și putem observa cu toții câți au cărți în mână și câți au tablete. Câți adolescenți scriu un eseu în 20 de minute, pentru că sunt tot timpul stimulați, au idei și abia așteaptă să le scoată din căpșor și să le aștearnă pe hârtie? Și câți sunt aceia care nu știu să facă un eseu în limba engleză, pentru că nu au idei despre acel lucru nici în limba română?

Și totuși ce le citim copiilor?

Dr. Pamela High, medic pediatru și profesor la Facultatea de Medicină Alpert în cadrul universității Brown a declarat pentru The Huffington Post “… a citi celor mici este o  modalitate excelentă de a relaționa cu ei, de a forma cu aceștia o relație sănătoasă și de a le stimula dezvoltarea limbajului.”

Iată câteva lucruri pe care Dr. Pamela High ne sfătuiește să facem pentru copiii noștri:

  1. Citiți celor mici, zilnic. Acest lucru poate fi atât distractiv cât și plin de recompense pentru ambele părți. Citiți pe voci diferite, rar, accentuând cuvintele, făcând puțin teatru de păpuși și faceți din asta o rutină a petrecerii timpului împreună, în mod distractiv. Puteți să alegeți cărți cu povești în ediție bilingvă, ca să împușcați doi iepuri dintr-o lovitură. Astfelm, cei mici rețin și povestea, dar și vocabular nou într-o limba străină. Pe YouTube veți găsi povești spuse în engleză, iar un exemplu găsiți aici.
  2. Învățați-i poezii rimate, pentru că acest lucru le va dezvolta un altfel de simț al ritmului. Copii care încep de mici să asculte cântecele într-o limbă străină sunt de cele mai multe ori cei care mai târziu, la școală, înțeleg cel mai ușor gramatica unei limbi străine, iar pronunția lor este impecabilă.
  3. Fredonați-le cântecele pentru copii, ceea ce englezii denumesc “nursery rhymes” atât în română cât și în engleză sau franceză, pentru că îi ajută să rețină cuvintele mai ușor.
  4. Drăgăliți-i toată ziua și lăudați-le eforturile și reușitele pentru a le stimula încrederea în sine. Noi am mai vorbit despre acest lucru aici. Care copil nu strălucește de fericire când este tratat cu iubire, înțelegere și răbdare?
  5. Stabiliți-le o rutină a meselor și a dormitului, acest lucru vă va ajuta și pe voi, ca părinți, să aveți o eficiență crescută, dar îl va ajuta și pe cel mic, pentru că va aștepta cu drag somnicul de prânz, știind că părinții sau bunicii îi citesc o poveste.

Încheiem cu un ultim sfat, acela de a căuta, chiar și la vârste foarte mici, activități distractive pe timpul verii care să îi ajute să socializeze cu alți copii, să învețe lucruri noi, să le stimuleze dezvoltarea limbajului atît în română cât și într-o limbă străină. Pot învăța, de exemplu, engleza într-un mod distractiv, cu marionete și alte instrumente de joc interactive, jocuri didactice, scurte dialoguri care consolidează noțiunile proaspăt introduse și competiții în echipe, așa cum sunt cursurile Shakespeare School. Lecțiile includ jocuri de rol și dramatizări ale diferitelor povești dar și materiale video și audio, tradiționalul suport de curs și caietele de lucru, dar și tabla interactivă, care îi familiarizează cu tehnologia computerizată.