Când merge copilul singur în tabără?

copii singuri tabara

Prietena mea are doi copii. Și au fost în tabără, șapte zile, departe de casă, la patru și respectiv cinci ani. La vremea aceea eu aveam copil mic și mă gândeam: „Ai ei sunt mari, când o fi mai mare, o s-o las și eu pe-a mea!”. Pe de altă parte, mă tot gândeam că-s prea mici să stea atâtea zile singuri, chiar dacă într-o comunitate, într-un eveniment organizat de profesioniști.

Întrebam, într-o perioadă, pe toată lumea când și-a lăsat copilul în tabără. Eu îmi amintesc că am fost abia prin clasa a opta (bine, alte vremuri!). O mămică doctor (reumatolog, nu pediatru) și-a lăsat odorul în cantonament în clasa a cincea, o alta, casnică, mi-a spus că fiica ei a avut o experiență (de doar o zi) de felul acesta când era în clasa a doua. Deci, cum o fi mai bine? Că eu am ajuns cu fiică-mea la șase ani și nu cred că o să fie prea curând pregătită pentru așa un eveniment. Sau poate mi se pare!

Evident, nu pot să spun că nu-mi admir prietena care și-a lăsat copiii mici în tabără, preț de șapte zile. Și nici nu pot să uit cum unul dintre ei, cel mic, evident, a sunat-o și a plans nițel în telefon când era în tabără. Iar ea i-a explicat că mai sunt câteva zile, că o să se distreze și că o să fie bine și se va bucura la final de așa o aventură. Și gata, chiar a rezolvat problema! Păi, eu în locul ei mă urcam în mașină și nu mai ridicam piciorul de pe accelerație până la capătul pământului. Of, grea mai e despărțirea asta de mamă (sau de copil!).

Plus că intervin și multe alte frici – nu prea știe să-și lege șireturile, nu nimerește tot timpul apa caldă la duș, nu se îmbracă prea repede, plânge din orice, n-are valoarea banilor… Lista ar putea continua și în altă direcție – profesorul coordonator are prea mulți copii de supravegheat, nu are cum să se uite la toți, sau, mai rău – nu se uită nimeni la ei, s-au întâmplat atâtea nenorociri…

Direcția cea mai bună, cred eu, e însă aceea pozitivă: copilul, chiar dacă nu știe să facă perfect multe lucruri, va avea foarte mult de câștigat din experiența unei tabere sau a unui cantonament. Rămâne însă de stabilit, de fiecare familie, când e vârsta potrivită pentru a pleca în lume doar cu colegii. Pentru că dacă el nu-și dorește să meargă singur, dar totuși este trimis, atunci o experiență ce ar trebui să-i crească stima de sine și încrederea în propriile puteri se poate transforma radical într-un nedorit eșec.

Zic și eu… Greșesc?