Când avem copii

Corina Neagu

S-au petrecut multe lucruri în viața mea în ultimul timp care mi-au scos în față prietenii adevărați, oamenii de încredere, cei care mi-au fost și-mi vor fi mereu alături. Sunt cei care cred în ei și în mine și în ceea ce putem face împreună.

Am avut și o dezamăgire profesională cumplită, peste care am reușit să trec pentru că familia a fost lângă mine. Când dragostea te inspiră și este tot ce ai stabil și puternic, simți cum poți face absolut orice.

Când ai copii, responsabilități, credite și planuri mari, nu-ți poți permite să dai greș. Vorba unei bune prietene, trebuie să fie bine pentru că nu ai de ales. Este perfect adevărat că atunci când ești pus în fața unor decizii radicale, simți că-ți cade cerul în cap. Și că nu mai ai aer. Este exact ca atunci când ești în avion și sunt turbulențe și ești la mâna destinului și îți trece viața prin fața ochilor și nu-ți dorești decât să atingi, viu și nevătămat, pământul.

Când ai copii centrul universului tău este altul. Și motivația principală se schimbă. Asta în cazul în care ești suficient de matur și de responsabil pentru a acționa înspre fericirea acestora….

Când ai copii și unul dintre ei este campion la înot, lucrurile iau o cu totul și cu totul altă întorsătură. Mai ales dacă e cu adevărat talentat, pasionat, dornic să ajungă cât mai sus. Vorbesc cu foarte mulți părinți care, din lipsa posibilităților financiare, au avut o decizie greu de luat, și anume aceea de a abandona pasiunea copilului. Devine tragic când îi tai elanul și când îi frângi, la modul cel mai dur cu putință, aripile și viitorul. Ca să nu mai vorbim de suferința în urma aplicării deciziei….Și totuși se întâmplă de atâtea ori. Sunt și părinți care nu descoperă niciodată talentele copiilor lor. Motivele sunt diverse și nu sunt de judecat aici. Sunt și părinți care trăiesc prin copiii lor, impunându-le un stil de viață și o educație pe care ei nu au avut-o, dar pe care copiii lor “trebuie” să o aibă. Pentru că așa trebuie.

Când avem copii tindem să credem că viața noastră s-a terminat și că trebuie să le dedicăm lor totul. Complet greșit. Dar viața noastră, fericirea noastră, intimitatea noastră, împlinirea noastră? Nu totul se limitează la a crește și educa acești copii. Perfect adevărat că iubirea pentru copii, necondiționată și imensă, ne determină să facem multe lucruri pentru ei. Uneori totul. Doar pentru ei. Dar nu e indicat să uităm de noi – pentru că un copil e fericit cu adevărat când părintele este fericit și viceversa. Altfel viața nu ar avea rost, un echilibru trebuie găsit în toate. Riscăm să devenim rutinați, frustrați, dezamăgiți, chiar debusolați sau suferinzi dacă ne concentrăm atenția doar într-o singură direcție. Uităm de noi în detrimentul unei relații într-un singur sens care nu duce nicăieri pentru nimeni. Pentru că, la un moment dat, păsările părăsesc cuibul….și ne trezim singuri și cu viețile risipite, incapabili de a mai da timpul înapoi…

Când ai copii doare al naibii de tare să nu poți face anumite lucruri pentru ei sau cu ei. Dar pe de altă parte asta îi determină să învețe că nu totul li se cuvine, că și ei trebuie să-și asume responsabilități și că trebuie să lupte pentru ceea ce-și doresc.

Când ai copii e imposibil să nu vrei să-i răsfeți, să vrei să stai cât mai mult cu ei, să le oferi tot felul de lucruri. Dar uneori și distanța sau limitele, cât și disciplina sunt absolut necesare în dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a unui copil. Astfel de situații îi învață să se descurce, să se mobilizeze și să judece corect valoarea oamenilor și a lucrurilor din jur. Expunerea la situații noi, chiar la conflicte pe care să și le rezolve singuri, jocurile, sportul, metodele alternative de educație sunt metode de dorit și care dau rezultate foarte bune dacă sunt aplicabile corect și la timpul potrivit.

Nu există garanții, nu există rețete, nu există părinți sau copii perfecți. Dar avem posibilitatea, cu mijloacele pe care le avem la dispoziție, uneori nu cele mai dezvoltate, să ne formăm copiii să învețe să fie fericiți. Mai întâi de toate trebuie să fim noi, ca părinți, deschiși către schimbare și să ne dorim să ne (re)descoperim și să învățăm împreună cum să facem asta.

Maestrul Radu Beligan spunea atât de frumos și realist în #Între acte#:

Majoritatea zdrobitoare a oamenilor nu au parte de marile recompense – premiul Nobel, premiul Oscar, medalia olimpică de aur și așa mai departe – dar micile plăceri ale vieții sunt la îndemâna tuturor. O bătaie prietenească pe umăr, un sărut pe obraz, prinderea unui crap de două kilograme, o lună plină, un loc liber ca să-ți parchezi mașina, un foc care arde în vatră, o masă bună, un apus de soare magnific…

Nu vă încăpățânați sa cuceriți marile premii. Mulțumiți-vă cu bucuriile mărunte. Ele există pentru fiecare dintre noi. Din plin.