Campioana căreia îi pasă cu adevărat de copiii noștri!

Cursuri Ju Jitsu pentru copii

Vreau să vă povestesc despre o tânără care pe 9 iulie împlinește 24 de ani, dar care e un model de urmat pentru oricare dintre noi. Sfaturile ei pentru părinți sunt mult mai pertinente decât multe dintre cele oferite de specialiștii în parenting. Și sper să reușesc să-i fac un portret pe măsură.

Deși este foarte tânără, ea merită din plin admirația mea. Lucrează cu micuți cu vârste între trei și 14 ani încă de câțiva ani și le insuflă acestora dragostea pentru sport și pentru artele marțiale (una dintre ramurile predate de către sensei este Ju Jitsu). Iar din mâna ei ies mici campioni. Îmi place foarte tare că pentru sensei nu contează atât de mult ca elevii ei să câștige o competiție, pe cât de mult contează dacă acestora le place să practice această disciplină și cât sunt de fericiți că se află în sală, la antrenament, în loc să se joace cu păpuși sau mașinuțe.

Cătălina muncește enorm cu și alături de cei mici. Nu-i învață la ore doar Ju Jitsu sau altă ramură din artele marțiale. Îi ajută să fie curajoși, să se simtă importanți, să aibă încredere în ei, îi învață ceea ce înseamnă respectul, regulile și foarte multe altele. Să nu mai spunem faptul că nu e deloc ușor să-i înveți arte marțiale pe niște puști. Cât de bine își face sensei treaba se vede la orice copil care-i frecventează cursurile. E profesorul pe care-l îndrăgesc cel mai mult, cumva e normal acest aspect. Cum vin eu însămi din lumea sportului și am avut de-a face cu mulți antrenori de-a lungul timpului, îmi pot da seama că sensei Cătălina este un om deosebit. Impresia mea nu s-a format într-o ședință. Sunt șase-șapte luni, poate chiar opt de când fetița mea de 3 ani și 8 luni practică această disciplină. În fiecare marți și joi. La Centrul Mini Me (Fundația Nadia Comăneci). Iar rezultatele sunt fantastice. Nu-i de ici de colo pentru un copil de vârsta ei să facă un antrenament de 50 de minute. Și cu atât mai mult să-l facă cu plăcere și să aștepte cu nerăbdare următoarea oră. Să-i placă sportul și să ceară ca acesta să facă parte din viața ei!

Toată lumea la linie! Rei! (Salut!), se aude o voce puternică. Micuți îmbrăcați în kimonouri albe – în jur de 12-14, se înclină în fața antrenorului și strigă toți în cor: Sensei – Ni Rei (salutul către antrenor). Acesta e semnalul că antrenamentul a început! Alergare ușoară, rotim brațele, mersul păianjenului …. acum facem serii de câte 10 genoflexiuni: Yoi (pregătește-te!). Ichi, ni, san, shi, go, roku, shichi, hachi, kyu, ju. Matte! (așteaptă). Să vedem cine știe cum se numește această lovitură … se aude din sală. La final de antrenament, sensei ia o minge și îi invită pe copii să joace Rațele și vânătorii. Cei care au mai jucat se arată extrem de fericiți de această propunere, iar ceilalți întreabă care sunt regulile jocului. “Majoritatea copiilor acestei generații petrec foarte mult timp la tabletă, telefon, calculator…. Eu nu sunt de acord cu această metodă de relaxare și încerc la finalul antrenamentelor să le arăt micuților cât de frumoase sunt jocurile clasice, jocurile copilăriei noastre. În plus, prin jocuri îi învăț să și piardă și le explic că nu întotdeauna se întâmplă să câștigi. Pentru că cei din această generație sunt învățați să iasă tot timpul pe primul loc. Primesc diplomă, bulinuță, medalie și trofeu pentru orice activitate, indiferent cât de nesemnificativă este aceasta. Și s-ar putea ca cel puțin o dată să piardă, în momentele esențiale ale vieții lucrurile să nu iasă fix așa cum își doresc ei, și atunci consecințele să fie devastatoare”.

„Nu sunt adepta bulinuțelor după fiecare ședință de Ju Jitsu. Nu e ok ca un copil să facă un antrenament doar pentru că la final primește ceva. Trebuie să-și dorească să fie în sală, să-și dorească să muncească și să facă sacrificii ca să ajungă la rezultatele pe care le visează. Un sport nu se rezumă la o medalie. Plăcerea de a-l practica trebuie să primeze tot timpul. Iar pentru o medalie este multă muncă, foarte multă muncă și un drum extrem de lung. Doar cei serioși pot ajunge acolo și cei care nu-și pun ca țintă medalia în sine. Ei trebuie să-și dorească să fie mai buni decât au fost ieri”, ne explică sensei.

Frumoasă, micuță de înălțime, slăbuță, cu o privire blândă și, totodată, cu o personalitate extrem de puternică, sensei este un om care știe foarte bine ce își dorește de la viață, calea pe care vrea să o străbată și modul în care poate ajunge în locul dorit. Nici nu se putea altfel. E unul dintre sportivii țării noastre pentru care s-a auzit Imnul României la un Campionat Mondial. E cea mai bună din lume la Ju Jitsu, o ramură sportivă extrem de frumoasă. Este vorba despre Mihaela Cătălina Mihalache. Cătălina conduce împreună cu Mihai Ioniță clubul de arte marțiale Invictus București. De asemenea, Cătălina predă Ju Jitsu la Centrul Mini Me (Fundația Nadia Comăneci). Vreau să vă spun că rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană atât de muncitoare, implicată 100% în ceea ce face și cu atât de mult bun-simț! La Centrul Mini Me nu numai că îi instruiește pe micuți, dar își ajută și colegii profesori atunci când este nevoie.  Chiar dacă ea este Campioană Mondială. Se poartă de la egal la egal cu oricine. Și asta e mare lucru.

În cadrul clubului pe care-l conduce – Invictus București, Mihaela Cătălina Mihalache și Mihai Ioniță predau copiilor și alte ramuri de arte marțiale, precum Wushu Kung-Fu, și au și clase de auto-apărare dedicate femeilor. V-am mai spus că este extrem de modestă. Și nu are nici pagină de facebook și nici site. O puteți găsi la adresa de e-mail: mihalache_catalina_mihaela@yahoo.com.