Calculatorul, o joacă de copil

Calculatoare pentru copii

Gătisem una din mâcarurile preferate: ciulama de pui. Aveam şi desert. Bun şi aromat. Exact pe gustul copilului, budincă de vanilie. Ce mai, mă descurcasem repede şi chiar în timp record pentru masa de prânz.

– Toată lumea la masă! Spălaţi-vă mâinile şi haideţi să păpăm, strig din bucătărie, preocupată să tai pâinea. Nimic. Linişte. Aşez farfuriile, pun şerveţelele. Da, totul este în regulă.

– Haideţi la masă!, repet îndreptându-mă spre camere.

– Te rog, pot să mănânc la calculator? Dacă întrerup acum jocul îmi pierd armele pe care abia le-am câştigat, mă roagă copilul. Are acea privire pe care o ştiu atât de bine. Şi care mă enervează de fiecare dată. Se simte vinovat, ştie că rugămintea lui nu este tocmai în regulă, dar speră să nu fie refuzat. Mă gândesc să-i mai dau 5 minute, dar chiar înainte de a deschide gura, se aude vocea lui tati.

– Toţi mâncăm împreună la masă. Acum!

Lacrimi deja îi apăruseră în ochi. Şi-a spălat mâinile şi s-a aşezat supărat la masă…

Din păcate, în prea multe case, calculatorul a devenit obiectul preferat. Atât părinţii, cât şi copiii, îl folosesc. Face parte din viaţa noastră. Şi este un subiect foarte controversat în creşterea şi dezvoltarea copiilor. Uneori, copiii pot să-şi completeze temele online. Alteori, înainte de a citi o carte cu imagini şi cuvinte corespunzătoare fiecărei vârste, ei învaţă să citească folosind jocuri pe calculator.

E și bine, e și mai puțin bine. Dar unde ar trebui să ne oprim? Să lăsăm copilul mai mult la computer (că ăsta-i viitorul) ori să-l limităm (adică să-i facem un program)? Sau să-i dăm voie cât vrea, poate se satură? Statisticile din ultimii ani, referitoare la copiii care folosesc calculatorul, arată că aceştia sunt mai inteligenţi. Chiar aşa o fi?

La voi acasă cum e? Cât timp petrece copilul vostru, zilnic, în faţa calculatorului?