De vorbă cu Dan Truția – Autor publicat, Coach și Chief Unlearning Officer

De vorbă cu Dan Truția - Autor publicat, Coach și Chief Unlearning Officer

Ne-am întâlnit cu Dan Truția, autorul cărții de succes „Un bărbat iubește mai mult decât o femeie”, publicată de către editura Bookzone, carte ce se află deja la al patrulea tiraj, pentru a descoperi câteva din secretele acestuia. Cu un parcurs extrem de interesant, de la corporație la coaching, Dan Truția a reușit să își lege numele nu doar de cărțile scrise dar și de seminariile pe care le ține în toată țara. Cu un program pe care el îl numește „ Program de Unlearning”, îi ajută pe cei care apelează la el să își atingă potențialul maxim în toate planurile. În prezent, lucrează cu împortanți CEO, nume mari în România, pentru branduri care nu au nevoie de nicio prezentare. Dar hai mai bine să aflăm direct de la el cum putem aplica sfaturile despre care el vorbește în cărții și seminarii.

Vorbiți despre o schimbare în viața dvs! Despre faptul că nimic nu va mai mulțumea și că încă de lunea așteptați weekendul. Cum ați ajuns acolo și cum ați ‘scăpat’ din această situație?

Perioada aceea a fost pentru mine un mentor și un prieten. Eram angajat într-un job care nu-mi plăcea, dar pe care totuși îl făceam zilnic. Detestam faptul că nu eram stăpân pe timpul și pe activitățile mele, pe faptul că alții decideau pentru mine. Această presiune mental-emoțională se răsfrângea negativ și asupra relației pe care o aveam. Îmi dispăruse energia și pofta de viață, mă simțeam secătuit și abia așteptam weekendul ca să îmi mut gândul la alte lucruri. Trăiam așteptând sfârșitul de săptămână, trăiam așteptând salariul și puținele vacanțe. Era clar că în acest ritm voi claca în curând.

Ulterior am înțeles că de fapt toate acestea erau doar circumstanțe externe care îmi semnalau faptul că viața mea este pe un drum greșit. Nu munca era problema. Era responsabilitatea mea să îmi aleg o activitate care să îmi aducă satisfacții și pe care să o fac cu plăcere. La fel și în relație, faptul că o lăsam să se deterioreze era un semnal că de fapt nu mi-o mai doream și astfel o sabotam inconștient. Dar îmi era frică de schimbare și de necunoscut. Îmi era frică să risc ce aveam deja. Iar când am avut revelația că drumul spre libertate și fericire trece chiar prin miezul fricii și nu pe lângă ea, nu a mai fost cale de întoarcere.

În momentul în care am conștientizat toate acestea, am avut de luat o decizie dificilă. Dar am luat-o, mi-am asumat toate consecințele și riscurile iar din acel moment totul s-a schimbat radical. Am pus punct lucrurilor nocive, mi-am reorganizat activitățile și viața, iar rezultatele nu au întârziat să apară. A fost greu la început însă acum, când mă uit în urmă, realizez că am luat cea mai bună decizie posibilă.

Cum ați ajuns să scrieți cărți și care este mesajul pe care ați dorit să-l transmiteți prin acesta?

Am scris două cărți până acum. Prima este despre dieta alcalină, iar cealaltă este proiectul meu de suflet, cartea numită „Un bărbat iubește mai mult decât o femeie”.

Această carte este inspirată din relația care mi-a schimbat viața și care a contribuit enorm să ajung omul care sunt astăzi. Am constatat astfel că o femeie de calitate este esențială pentru un bărbat și cât de mult pot evolua amândoi în aceste condiții. Am simțit că trebuie să aștern aceste lucruri pe hârtie, să ajungă la cât mai multă lume și astfel să transmit valorile autentice ale unei relații împlinite.

De vorbă cu Dan Truția - Autor publicat, Coach și Chief Unlearning Officer

Mesajul cărții este că nu trebuie niciodată să ne ferim de iubire. Nu trebuie să construim ziduri și să devenim prizonieri în celulele în care ne-am închis din frică, din teama de a nu fi răniți. Dimpotrivă, iubirea este atât de prețioasă încât atunci când apare în viața noastră trebuie să o cultivăm, să ne bucurăm de ea și să o folosim pentru a construi ceva frumos alături de persoana dragă. În carte sunt 21 de povestiri, iar fiecare dintre ele are un mesaj sau o idee pe care cititorii o pot aplica imediat în relația lor. Sunt fericit că, de când am lansat cartea, am primit foarte multe păreri la superlativ și majoritatea s-au regăsit în rândurile scrise acolo.

Există vreo legătură între felul în care aratăm (greutate) și succesul personal și profesional? Ne influențează în mod negativ kilogramele în plus?

Răspunsul scurt este nu. Răspunsul lung este: da, poate exista, în măsura în care noi ne îndoim de propriile puteri și abilități și le subordonăm aspectului fizic. Noi suntem creatorii realității noastre și totul pleacă dinspre noi spre exterior. Dar tocmai pentru că avem această imensă putere, de multe ori alegem în mod greșit să o predăm celor din jur. Îi lăsăm pe ceilalți să devină stăpâni peste emoțiile noastre sau peste abilitățile noastre. Îi lăsăm pe alții să decidă ce putem noi să facem și ce nu. Și acest lucru nu face decât să provoace suferință și, evident, să ne influențeze negativ în toate domeniile vieții.

Exceptând cazurile grave și cele patologice, o persoană care suferă de problema greutății trebuie să caute în ea răspunsul la întrebarea: „sunt bine cu mine însumi, sau părerea mea despre mine este influențată de ce spun alți oameni?” Răspunsul sincer la această întrebare are puterea de a schimba viața și echilibrul emoțional. A avea câteva kilograme în plus nu este o condamnare la moarte sau la suferință veșnică. Unii bărbați chiar preferă așa. Dar principala diferență și sursa fericirii sau nefericirii stă în părerea noastră despre noi.

Corpul uman are extraordinara capacitate de a răspunde stimulilor emoționali și mentali iar stresul pe care ni-l dezvoltăm singuri prin gândurile și emoțiile noastre, prin comparația cu ceilalți, prin golurile pe care ni le creăm în noi, se răsfrâng negativ asupra corpului. Luarea în greutate este printre altele și o reacție de apărare a organismului, prin care corpul se învelește ca o formă de protecție împotriva atacurilor.

Cum facem să ne schimbăm viața? Ce putem să facem să arătăm așa cum ne dorim și să ne simțim bine în pielea noastră?

Calitatea vieții noastre este dată de convingerile pe care le avem. Aceste convingeri nu sunt altceva decât idei pe care le-am adoptat ca fiind adevărate și au devenit astfel bazele identității noastre. Ele dictează modul în care alegem să percepem realitatea înconjurătoare. Schimbarea profundă, de durată, începe cu schimbarea acestor convingeri.

Ca un mic exemplu, când cineva are convingerea că nu se simte bine în pielea sa, că are o problemă cu kilogramele în plus, primul impuls este să se ducă la sală. Și se duce luni de zile, uneori cu mare dificultate în a-și păstra motivația și energia. Asta, deoarece convingerea limitativă e încă activă și lucrează constant. Abia poate după multe luni de efort și sacrificii, uitându-se în oglindă și văzând schimbările, persoana respectivă începe să fie mulțumită de cum arată și încet-încet și convingerea se schimbă. Dar poate dura luni sau ani.

Abordarea pe care o am eu prin metoda UNLEARN pleacă de la schimbarea convingerii și adoptarea unui nou rol. În loc de „sunt gras deci nu am de ales, trebuie să mă duc la sală că râde lumea de mine” devine „mă simt foarte bine în pielea mea și mă duc la sală pentru a-mi menține această stare”. Dispare stresul, dispare încărcătura negativă și cel mai important, te poți simți bine imediat, nu peste jumătate de an. Iar cu acest impuls, tot ceea ce inițial părea sacrificiu, acum se face de plăcere. Corpul, nefiind intoxicat cu emoții negative, răspunde mai rapid și mai eficient exercițiilor și noului stil de viață.

Ce părere aveți despre diete și despre efectul lor YOYO și pe care le recomandați ca să reușim într-adevăr să avem parte de schimbarea mult dorită?

Eu unul nu mai folosesc termenul de dietă ci cel de lifestyle. Doar cuvântul dietă presupune restricții și psihologic vorbind, restricțiile perpetuează adicția. Pe de-altă parte, un stil de viață sănătos presupune o alegere conștientă a alimentelor bogat nutritive. Trebuie înțeles un fapt simplu: problema alimentației moderne este lipsa nutrienților de calitate. Pur și simplu organismul flămânzește deși pare hrănit bine. De aceea îi lipsesc resursele pentru a lupta cu bolile iar una dintre reacții este să creeze rezerve pentru viitor, adică depozite de grăsime.

Și ce fac oamenii? Se înfometează, numără caloriile deși acestea nu au relevanță decât în contextul mâncărurilor nesănătoase, masa devine un stres în loc de ceva plăcut, iar ulterior se întreabă de ce au pofte, de ce au probleme de sănătate și de ce vor dulciuri care să le suplinească necesarul de energie.

Pentru a avea parte de o schimbare sustenabilă, trebuie schimbată compoziția meselor. Este nevoie de nutrienți de calitate precum legume, plante cu frunze verzi, fructe, semințe, uleiuri sănătoase. Modul în care se combină alimentele este iarăși foarte important și un factor determinant în sănătate și greutatea corporală. Mâncărurile goale trebuie reduse cât mai mult dar nu până în punctul în care o simțim ca pe o restricție. Cam acesta este tot secretul: o schimbare aparent mică dar cu două avantaje uriașe. În primul rând organismul are tot ce-i trebuie pentru a se repara, pentru a-și întări sistemul imunitar și pentru a da jos natural grăsimea în exces. În al doilea rând, este o schimbare mult mai ușor de adoptat și de menținut decât o dietă clasică, restrictivă fizic și psihic.

În aproape zece ani de când am adoptat acest stil de viață, singurele probleme de sănătate au fost vreo 2-3 răceli ușoare care nu au durat mai mult de două zile fiecare. Mi s-a redus numărul de ore de somn necesare, am energie toată ziua și nu simt niciun fel de restricție alimentară.

Ce sfaturi aveți pentru mămicile care după ce au nascut s-au îngrășat, nu mai au timp de ele, nu se mai iubesc etc. Pot face ele ceva să fie și mame excelente și femeile frumoase care erau înainte?

A fi proaspătă mămică este unul dintre momentele în care feminitatea este în deplina ei frumusețe. De aceea, este păcat ca o femeie să se devalorizeze tocmai acum. Nașterea este un lucru extrem de greu și este normal să lase urme adânci. Dar în același timp, ce poate fi mai feminin de-atât? O femeie nu ar trebui să uite niciodată acest lucru.

Aspectele negative precum lipsa iubirii sau îngrășarea decurg din schimbarea centrului de interes. O femeie este astfel construită încât să își dăruiască majoritatea energiei de care dispune copilului, mai ales în perioada imediat următoare nașterii. Este o formă de sacrificiu suprem, dar este o alegere.

O dată cu nașterea, femeia intră într-un nou rol, acela de mamă. Greșeala și sursa problemelor apare atunci când se uită de rolul original, acela de femeie. Secretul este să nu uite niciodată că înainte de a fi mamă, o femeie este femeie. Și este o formă de iubire și respect în principal pentru ea însăși să fie femeie în continuare.

Am văzut că sunteți raw-vegan. Ce v-a determinat să faceți acest pas? Care sunt benefiicile acestei alimentații. Credeți că și cei mici ar trebui să fie raw-vegani?

Eu urmez acum o dietă personalizată, bazată pe cea alcalină, care la rândul ei este o formă de raw-vegan. Am adoptat-o într-un moment în care am fost pe punctul de deveni bolnav de diabet, iar această dietă mi-a salvat sănătatea și viața. Am ajuns astfel să o recomand tuturor celor care suferă de probleme de sănătate, celor care își doresc mai multă energie sau persoanelor preocupate de silueta lor. Eu însumi am slabit natural și fără niciun efort aproape 10 kg, deci este mai mult decât eficientă.

De vorbă cu Dan Truția - Autor publicat, Coach și Chief Unlearning Officer

În cazul copiilor, ei nu se nasc cu dorința de a mânca carne. Ei nu își pot imagina că acel animal, indiferent care este el, sfârșește într-o farfurie. Dar ulterior, educația își spune cuvântul și acceptă ideea. Eu nu sunt adeptul extremelor așa încât consider că o dietă preponderent alcalină dar care să conțină și o cantitate mică de produse animale este cea mai potrivită pentru majoritatea copiilor cât și pentru adulții care nu-și doresc un stil de viață „extrem”. În viață contează mult echilibrul, acel tao despre care vorbesc chinezii – calea de mijloc. Cunosc și destule cazuri de copii hrăniți preponderent vegan, care se bucură de o sănătate, vitalitate și inteligență de invidiat. Totul se reduce deci la o alegere.

Am vazut că sunteți și mentor și coach. Vă rog să ne oferiți câteva sfaturi nouă, părinților, care să ne ajute să fim părinți “de success” , dar și câteva sfaturi care să ne ajute să avem o cariera de succes.

Cel mai important lucru pe care un părinte îl poate face pentru copii lui este să nu le îngrădească visurile, imaginația, ideile și dorința de explorare. În primii ani de viață se formează circuite emoționale extrem de delicate și care vor rămâne active toată viața viitorului adult. Așadar, copilul trebuie lăsat să exploreze, să se joace, să cadă, să învețe și în consecință, să fie cât mai puțin îngrădit. Părinții sunt ghizii care ar trebui să sprijine personalitatea nativă a micuțului, nu să o impună pe a lor. Foarte important iarăși pentru copil este să se simtă iubit, să vadă că părinții îi acordă timp și atenție. Toate aceste lucruri contribuie la formarea lui și la un sistem emoțional sănătos atunci când va fi adult.

Ideal vorbind, cariera de succes ar trebui să urmeze unei munci plăcute și aducătoare de satisfacții. Este esențială alegerea unui domeniu pentru care să existe pasiune și interes, altfel nu vom avea energia necesară pentru a depăși momentele mai dificile. La fel, nu vom avea energia pentru a susține activitatea pe termen lung, astfel încât să devină o carieră de succes. Problema este că mulți oameni nu știu ce le place și astfel se complac într-o activitate goală, fără niciun fel de satisfacție.

Iar ca un ultim punct, se poate întâmpla ca munca pe care o facem să nu ne mai ofere recompense emoționale. În acest caz, este de preferat să se caute noi activități. A persista într-o carieră lipsită de satisfacții doar pentru avantajele materiale și pentru falsa siguranță, este o condamnare pe viață la nefericire, frustrare și îmbătrânire prematură.

Spuneți asta: ‘Am avut alături femei speciale care mi-au schimbat viața, dar și perioade în care am fost singur și nu înțelegeam de ce. Acum știu că o relație este de fapt reflexia relației cu tine și abia mai apoi cu partenerul. Am înțeles cât de importantă este o femeie de calitate pentru un bărbat și cum înflorește o femeie atunci când are o relație cu un bărbat autentic.” – Ce înțelegeți dvs printr-o femeie de calitate? Ce trebuie să facem să avem o relație cu soțul bună, care sa-i mulțumească pe ambii parteneri și care să rodească frumos, astfel încât cei mici să trăiască în pace și armonie? Cât de mult sunt afectați copilașii de o relatie toxică a adulților. Ce recomandați când un soț și o soție care au copil și o relație toxiă să facă? Să se despartă sau există și alte soluții?

Totul pleacă de la relația pe care o avem cu noi înșine, fie că suntem femei sau bărbați. Trăsăturile noastre de personalitate vor fi amplificate în relația de cuplu. Să luăm ca exemplu gelozia. Este evident că daca sunt un om gelos dar sunt singur, aceasta trăsătura nu va fi vizibilă întrucât nu este activă. Dar atunci când ajung să formez un cuplu, orice eveniment cât de mic va declanșa gelozia mea latentă care se va materializa în certuri și o atmosferă de cuplu nocivă. Partenerul nostru este ca o oglindă care ne activează diverse aspecte ale personalității noastre, mai bune sau mai puțin bune.

O femeie autentică este acea femeie conștientă de esența ei feminină, care este stăpână pe ea și pe sexualitatea ei, independentă, care știe ce își dorește de la viață și de la bărbatul de lângă ea. Ea nu are nevoie de prezența masculină pentru a se simți completă, ea alege un bărbat pentru a-i fi partener egal. Femeia autentică nu se mulțumește cu mediocritatea, ea va căuta un bărbat autentic alături de care să poată evolua și construi o familie. Cuplul ideal este format dintr-un bărbat autentic și o femeie autentică. Asta nu înseamnă că nu vor apărea probleme, însă vor avea amândoi maturitatea de a le înțelege și de a le rezolva mai ușor.

La vârste mici, copiii asimilează rapid tot ce văd și aud. Acesta este modul lor de învățare și de formare. Dacă între părinți este o relație toxică, acest lucru îi va afecta negativ puternic pentru toată viața. Am observat asta la clienții mei și am ajuns în punctul în care, după câteva minute de discuții, îmi dau seama de relația pe care au avut-o părinții, dacă persoana a crescut cu ambii părinți sau doar cu unul, precum și alte aspecte ale copilăriei sale.

Când cei doi soți nu pot asigura un cadru armonios și confortabil în prezența copilului, atunci cea mai bună soluție este să se despartă, dar să aibă amândoi posibilitatea de a petrece, chiar și independent, timp cu cel mic. Copilul are nevoie atât de figura maternă cât și de cea paternă, altfel poate avea ulterior probleme emoționale, iar acest lucru se va vedea în tipologia relațiilor pe care le va construi la vârsta maturității. Dacă, spre exemplu, băiatul crește fără tată, îi va fi mai greu mai târziu să formeze o relație sănătoasă cu o femeie. În cazul în care o fată crește fără tată, ea va avea tendința de a compensa acest lucru prin dezvoltarea laturii sale masculine în detrimentul celei feminine.

Sunteți terapeut Theta Healing – ce presupune acest lucru și la ce poate fi folositor?

Creierul uman poate fi împărțit în mintea subconștientă și mintea rațională. Subconștientul este precum o colecție de programe care funcționează automat și care determină cum percep lumea, experiențele noastre și modul în care ne raportăm la ele. Convingerile sunt înmagazinate în subconștient și cel mai simplu de lucrat cu ele este să le accesăm direct de acolo.

ThetaHealing oferă un număr de instrumente prin care se pot determina convingerile profunde pe care le avem. Odată identificate corect, putem să le schimbăm cu altele benefice pentru noi. Schimbarea unei convingeri poate avea efecte profunde, precum dispariția rapidă a unor fobii sau probleme cu care ne-am confruntat toată viața.

Această înlocuire a unei convingeri vechi cu una nouă se face prin intrarea în starea theta (între 4 și 7.5 Hz). Creierul este aproape adormit iar mintea rațională, care în mod normal stă vigilentă, este mai puțin activă. Astfel, creierul primește și integrează mult mai ușor sugestiile. În acest mod se pot obține foarte rapid schimbările dorite, spre deosebire de alte tehnici care presupun repetiție pe termen lung, până ce noile convingeri se fixează la nivelul profund necesar.

Metoda UNLEARN, despre care vorbeam mai devreme, îmbină tehnici din Theta Healing dar și alte instrumente pentru a crea un sistem simplu, eficient și puternic prin care transformările să aibă loc rapid și cu un minim de efort pentru client.