Policolor a amenajat în sediul companiei un spațiu special pentru copii, deschis full time pe timpul vacanțelor

Policolor a amenajat în sediul companiei un spațiu special pentru copii, deschis full time pe timpul vacanțelor

Copiii angajaților Policolor vor beneficia, începând cu vacanța de vară, de un spațiu special creat pentru ei, chiar în incinta sediului companiei. Proiectul ”Camera Copilului” a demarat în variantă pilot în timpul vacanței de Paște și, pentru că a fost un succes, va fi inaugurat oficial și va funcționa full time pe parcursul întregii vacanțe de vară.

   ”Ideea ne-a venit după ce am aflat că foarte mulți părinți își consumă concediile de odihnă în timpul vacanțelor copiilor pentru că nu au în grija cui să-i lase. Grădiniţele şi şcolile de stat se închid atunci când nu se fac cursuri, şi, din păcate, nu oferă programe alternative pe aceste perioade”, declară Andreea Ion, HR manager, în cadrul Policolor.

Camera Copiilor are o suprafață de 30 de metri pătrați și o capacitate de 12-15 copii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Încăperea are mobilier adaptat la nevoile celor mici, are o hartă interactivă cu repere europene  și este plină cu jucării, creioane colorate, planșe pentru colorat, jocuri pentru dezvoltarea aptitudinilor, lego-uri și puzzle-uri.

Sperăm că am găsit cea mai bună metodă pentru părinții angajați Policolor astfel încât să aibă copiii aproape, cu atât mai mult cu cât  aceștia beneficiază de activități educative și recreative. Vara cei mici  vor avea parte și de o serie întreagă de activități outdoor. Vom organiza pentru ei workshop-uri, ateliere de pictură, teatru și dans”, mai spune Andreea Ion.

Policolor are 450 de angajați cu o vârstă medie de 41 de ani, iar 43% sunt femei.

Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei – sub brandurile SPOR, DEKO Professional, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor – sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur și Silverpol – în cadrul Policolor Automotive și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilitate, aflate în cadrul Policolor Industrial Coatings.

Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. Compania dispune în prezent de o reţea de 11 magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

Mai multe informaţii pe: www.policolor.ro