De ce e important să le citim zilnic copiilor, chiar de la vârste foarte mici?

De ce e important să le citim zilnic copiilor, chiar de la vârste foarte mici?

Succesul la școală și, mai târziu, în viață, începe acasă, cu 20 de minute de lectură zilnică împreună cu copilul dumneavoastră.

Copiii cărora li se citește începând de la vârste mici vor învăța să citească mai ușor și mai repede decât cei cărora nu li s-a citit. Să le citim copiilor este cea mai ușoară și mai puțin costisitoare metodă prin care îi putem ajuta să aibă succes la școală. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca părinți.

Copiii învață să citească la școală, dar de multe ori asociază cititul cu lecțiile și nu cu o activitate distractivă. De departe cea mai eficientă metodă de a-i încuraja pe copii să iubească lectura și cărțile este să le citim de mici, și cu cât începem mai devreme, cu atât șansele de succes sunt mai mari.

S-a prezis, la un moment dat, sfârșitul cuvântului tipărit. Dimpotrivă, internetul a făcut cititul o parte și mai importantă din viața noastră. Internetul în sine este o uriașă sursă de informații și de divertisment, bazată pe umilul cuvânt scris. Pentru a utiliza internetul în mod eficient, pentru a evalua corect valoarea informațiilor de pe web, capacitatea de a citi și de a gândi critic este vitală.

Cititul este o abilitate foarte importantă pe care trebuie s-o învețe copiii noștri. Vă imaginați cum ar fi să treacă o zi fără să citiți? Cititul este necesar nu doar pentru a supraviețui în lumea școlii sau a universității, ci și ca adult. Abilitatea de a învăța despre subiecte noi și de a găsi informații utile depinde de competența de a citi și de a analiza materialul citit. Copiii cărora li se citește de mici vor învăța să fie ei înșiși buni cititori. Cu cât li se citește mai mult copiilor, cu atât sunt mai interesați să învețe să citească.

Important este ca și copilul dumneavoastră să ajungă să deschidă o carte de plăcere, singur, fără să-i recomandați dumneavoastră și fără să i se spună de la școală.

Cititul zilnic copiilor:
– contribuie la crearea unei relații strânse între copii și adulți;
– ajută la dezvoltarea capacității de exprimare, a memoriei și creativității;
– îi expune pe copii la cuvinte noi și îi învață structura gramaticală corectă a limbii;
– îi ajută să învețe să gândească și îmbunătățește capacitatea de concentrare;
– îi ajută să învețe mai ușor și să aibă succes la școală;
– îi învață valori morale;
– previne excesul de televizor sau calculator;
– ajută la crearea dorinței de cunoaștere și de a învăța pentru tot restul vieții.

Sursa: Editura Cartea Copiilor