Cum să le cultivi copiilor spiritul antreprenorial și care este vârsta potrivită pentru a începe educația financiară

Cum să le cultivi copiilor spiritul antreprenorial și care este vârsta potrivită pentru a începe educația financiară

Educația antreprenorială este foarte importantă pentru fiecare persoană în parte, de aceea este esenţial să înceapă cât mai devreme.

Carmen Iorgulescu, coordonator Ken Academy – program complex de educaţie financiară şi antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 şi 13 ani , susține că, până la vârsta de șapte ani, copiii au deja formată modalitatea în care se raportează la bani și, de aceea, educația financiară a celor mici trebuie să înceapă foarte devreme, chiar de la vârsta de trei ani. Încă de atunci, copiii ar trebui să asiste la discuțiile despre planificarea bugetului familiei, să meargă la cumpărături cu părinții, să li se explice de ce aceștia din urmă au luat decizia de a achiziționa un anumit produs, și nu altul.

Începând cu vârsta de opt ani, copiii își pot însuși cunoștințe despre antreprenoriat. „Accentul pe care îl punem în permanență este că nu banii sunt scopul în sine. Scopul în sine este ca tu să poți să își definești visele și să ai puterea și cunoștințele să ți le transformi în realitate în proiecte antreprenoriale de pe urma cărora poți să câștigi și bani, pentru că și banii sunt importanți. Nu poți să ajungi să fii extrem de bun dacă nu ești destul de pasionat de lucrul acela și dacă nu-l faci cu dăruire.”, crede Carmen Iorgulescu.

Copiii trebuie sa asimileze o serie de abilități pe care le vor folosi pe tot parcursul vieții: capacitatea de a lucra în echipă, respectul față de ceilalți, asumarea responsabilității.

„Un lucru care necesită foarte multă perseverență este să asociezi libertatea cu responsabilitatea. Este un triunghi magic: libertate, responsabilitate și încredere. Apoi mai este partea de a găsi soluții. Sunt foarte multe blocaje. Avem o problemă, lucrez pe partea de găsire de soluții. Ce facem? Nu voi veni eu în locul tău cu soluții, eu sunt aici să te ajut, să te sprijin, dacă tu mi-o ceri. Dacă vii cu o problemă, vino și cu două trei soluții pe care le discutăm împreună.”, spune Carmen Iorgulescu.

În final, nu toți copiii vor ajunge antreprenori, însă spiritul antreprenorial le va fi de folos orice ar face. „Spiritul antreprenorial poate fi manifestat și prin proiecte antreprenoriale, și prin proiecte de freelancing sau prin proiecte de intraprenoriat: ești în interiorul unei organizații, dar ai nevoie de acele abilități, de găsire de soluții, de project management. Este un model de educație care te pregătește pentru oricum va arăta piața muncii.”, susține Carmen.

Ken Academy, oferă  un program complex de educație financiară și antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 și 13 ani. Noutatea adusă de KEN Academy o reprezintă componenta aplicată a programului – vizitarea unor companii (menită să ajute copiii în înțelegerea noțiunilor de business, dar și a procesului de producție), construirea propriile afaceri și derularea unor evenimente de vânzare; astfel, ei intră în contact direct cu piața, ajung să cunoască personal clienții, să își exerseze curajul, abilitățile de vânzare și învață să lucreze în echipă.

Părinții își pot înscrie copiii pentru anul școlar 2018-2019 la Ken Academy începând de acum, completând formularul de pe site: http://kenacademy.org/inscrieri-ken/

 

Despre Carmen Iorgulescu

Carmen Iorgulescu este Coordonator KEN Academy, psiholog, trainer de educație financiară și antreprenorială pentru copii, speaker la conferințe de educație financiară pentru părinți. Este mama nazdrăvanului Andrei, care știe din sursă sigură că banii nu cresc în copaci.

În  2012, a pus bazele KEN Academy (www.kenacademy.org), cel mai complex program de educație financiară și antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 – 13 ani.

Carmen se bucură și susține curajul, spiritul de inițiativă și încrederea copiilor de a acționa pentru a-și transforma visele în realitate.

Este activ implicată în proiecte educaționale, știind cu tărie că “ inteligența financiară ” este un “must have” al zilelor noastre, în timp ce ”spiritul antreprenorial” este un motor pentru creșterea viitoare, acel element “cheie” ce îi ajută pe copii să se descurce în viață indiferent ce vor alege să facă.

Despre KEN Academy

KEN Academy este o organizație non-profit,  un program complex de educaţie financiară şi antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 şi 13 ani, dezvoltat de Asociaţia KEN Institute.

Academia KEN prin programul KEN Business funcţionează şi ca un “incubator de afaceri” unde cele mai bune idei de business ale copiilor sunt încurajate şi sprijinite.

Până în acest moment, peste 2100 de copii au absolvit unul dintre Programele Academiei: KEN Academy, KEN Business, KEN, Start sau KEN Money.