Alegerea școlii, o loterie

alegerea scolii

Anul trecut, pe vrea asta, eram tare agitată. Căutam o școală bună pentru copilul meu. Citeam grămezi de articole de specialitate, puricam paginile web ale școlilor, calculam timpul consumat pe drumul școală-casă, întrebam vecinii, vizitam școli, studiam topuri cu medii de admitere, căutam “doamne” potrivite… Ce să zic, aproape toată luna februarie a fost o continuă frământare. La un moment dat, chiar obosisem, pentru că, nu-i așa, nicăieri nu era pe placul meu.

Am fost și la Ziua Porților Deschise, am vizitat aproape toate școlile din cartier (cu o viteză record, pentru că, deși teoretic sunt “zile”, practic e doar o singură zi, în care cu greu poți vizita trei-patru școli, și alea apropiate între ele).

Nimic nu mă mulțumea. Peste tot era ceva care nu-mi plăcea – unele erau prea departe de casă, la altele nu-mi făcuse o impresie prea bună doamna… Unele școli mult lăudate semănau cu niște multinaționale (aveau chiar opt clase zero, lucrau în trei schimburi…), altele păreau ancorate în trecut (una avea chiar toaleta în curte – da, da, în București).

Iar timpul trecea, înscrierile se apropiau, decizia era tot mai greu de luat. Mămicile prietene cu care discutam aveau păreri bine conturate, ferme – unele voiau o doamnă “la care se intră greu”, chiar severă, care “face carte” cu copiii, altele ținteau școli de fițe, unde “nu învață chiar oricine” (indiferent cât de departe ar fi fost de casă). Eu tot nu găseam o soluție.

Atunci am întrebat mămicile cu copii mai mari: “Voi cum ați ales și, în cele din urmă, cu ce v-ați ales?”. Și așa am aflat că unele au mers “la pomul lăudat”, dar că au fost nevoite să facă meditații cu copiii (clasele erau suprapopulate, doamnele nu aveau timp destul, elevii rămâneau în urmă). Altele mi-au spus că au descoperit că doamna perfectă la care-și înscriseseră copiii îi punea la colț, cu mâinile sus, atunci când aceștia erau mai năzdrăvani…

Una dintre amice era tare dezamăgită că strădania ei de a înscrie copilul la “cea mai bună școală” a fost inutilă atâta vreme cât conflictele și bătăile între colegi sunt la ordinea zilei. Ca să nu mai spun că altă prietenă mi-a povestit că nu poate să țină pasul cu costurile ascunse ale școlii de stat – de la fondul clasei și caiete speciale până la petreceri și serbări fastuoase.

Unele situații erau, cumva, chiar amuzante – o mămică și-a făcut viză de flotant că să ajungă la o anume școală, la o anume doamnă, iar în timpul anului școlar învățătoarea a plecat în străinătate. În locul ei a venit o suplinitoare.

Ei, cum să iei toate astea în calcul și să alegi și ce e mai bine? Imposibil. Pe fondul oboselii căutării, am decis să primeze dorințele copilului – să aibă în clasă foști colegi de grădiniță (cum bine ne-a sfătuit și educatoarea), să nu meargă prea mult până la școală, să nu fie nevoită să se trezească foarte devreme. Așa am ajuns la o școală foarte aproape de casă (15 minute maximum de mers pe jos, cu un copil somnoros, sau cinci minute cu tramvaiul, o stație), într-o clasă unde cel puțin cinci copii îi erau deja amici.

Și în privința învățătoarei am ales tot după placul copilei: “Doamna aceea cu voce blândă, de la porțile deschise”.

Acum, la cinci luni după începerea școlii, pot să zic că, deocamdată, am fost norocoși la loteria asta. Nu știu cât o să țină, însă cert este că din toată tevatura cu înscrierea, am priceput câteva lucruri:
– la orice școală sunt probleme – mai mari, mai mici, nu contează – ele există;
– degeaba găsești “doamna ideală” dacă în clasă copiii nu au cei șapte ani de acasă;
– chiar dacă școala nu are super dotări, nu se află în “Top 10”, iar învățătoarea nu este una pentru care “se bat părinții”, copilul poate să fie foarte fericit la școală. Și, în definitiv, nu ăsta ar trebui să fie singurul criteriu care să conteze?

P.S. Aveți copii care o să înceapă școala la toamnă? Până pe 16 martie se primesc cererile de înscriere la clasa zero. V-ați hotărât?