Adolescenta

Dana Burghel

Pot spune că acum sunt una dintre puținele mame fericite ce au în dotare una bucată adolescentă. Pentru că, slava Domnului, doar după 3 ani și jumătate de răzvrătire adolescentină, s-a născut o domnișoară cu picioarele pe pământ, care știe foarte clar ce facultate vrea să urmeze și care mi-a declarat că și-a dat seama că goana multora după bani, case, mașini etc. este doar o iluzie și că tot ce contează în viață este propria ta dezvoltare. Înainte de a împlini 18 ani! Și după luni si luni de frământări în care orice am fi încercat vedeam că dacă funcționează, este pentru termen extrem de scurt sau scurt.

Ce am învățat în toți acești ani?

1. În primul rând am observat că ceea ce mă deranja la ea, erau mai mult sau mai puțin lucruri care de fapt mă deranjau și la mine. Evident că eram pusă în temă, știam, integrasem și trăiam cele 4 ‘oglinzi’ care ne reflectă propriile convingeri interioare: comportamentul propriu, comportamentul dorit, comportamentul evitat si amintirea. (Pentru mai multe detalii vă invit sa citiți cartea Metoda Mohr de Barbel Mohr si Clemens Maria Mohr). Mă deranjează minciuna și furtul, de exemplu, iar ea exact aceste comportamente avea. Am fost zile la rand, poate săptămâni plină de furie pentru ceea ce se întâmplă lângă mine, însă în momentul în care m-am văzut și pe mine având comportamentele respective în adolescență (o mică minciună legată de locul unde ma găseam sau câțiva lei sustrași din portofelul părinților) m-am liniștit. Mi-a fost greu să accept că așa am fost și eu și că și ea are tot dreptul din lume să se comporte la fel. Sau chiar mai rău! În fond și la urma urmei este alegerea ei! Ușor de gândit, greu de pus în practică. Dar, ca prin minune, lucrurile legate de comportamentele pe care le regăseam, într-un fel sau altul și la mine, s-au rezolvat încet-încet și la ea.

2. Că atunci când regulile sunt neclare oricine profită de situație, mai ales un adolescent. Sau, mai rău, dacă regulile sunt încălcate de părinți, evident că un copil abia așteaptă ocazia. Am descoperit în timp că regulile noastre erau mereu incomplete pentru că de fiecare dată ea descoperea o portiță de scăpare. De exemplu lipsa de respect poate să însemne înjuratul sau folosirea cuvintelor urâte, dar… dacă am plecat de lângă tine în timp ce mă băteai la cap, n-am știut ca și asta e lipsă de respect pentru tine!’ Și uite așa am mai învățat lucruri noi legate de comunicarea clară pe care, pe vremea experienței mele în multinaționale știam foarte bine să o pun în practică, însă acasă… mai uitam… Ce a funcționat la noi au fost ‘contractele’ semnate cu reguli foarte clare. Așa am rezolvat și problema ordinei și curățeniei, și a orei de venit acasă și a absențelor, și a notelor etc.

3. Că principiul plăcerii este normal la vârsta lor. Și că trebuie să mă obișnuiesc cu asta și doar să observ și să stabilesc și mențin niște limite. Mulți dintre noi fumează sau sunt sedentari în ciuda faptului că știu foarte bine că pe viitor aceste lucruri le vor aduce neplăceri în starea de sănătate. Și totuși, de ce continuăm să o facem cu toate că avem o vârstă? Pentru că funcționăm pe principiul plăcerii, potrivit căruia preferăm să trăim clipa și ceea ce ne provoacă o satisfacție imediată, decât să ne gândim la viitor. Așa gândesc și adolescenții tot timpul. Sau aproape tot timpul. Trăiesc în aici și acum cu o intensitate ieșită din comun. Ei au totul la îndemână aproape instant și sunt obișnuiți ca lucrurile să se întâmple foarte repede. De aceea raționamentul nostru logic, asumarea vinovăției sau pedepsele tradiționale dau aproape întotdeauna greș.

4. Că regula suntem suma celor 6 persoane cu care ne petrecem timpul funcționează 100% în cazul adolescenților. În ziua de astăzi, parcă mai mult ca oricând, gașca are un efect extrem de puternic asupra adolescenților. Pentru că au nevoie să fie acceptați de către prietenii lor, adolescenții recurg la aproape orice pentru a urma regulile grupului din care fac parte și a fi acceptați ca unul de-al lor. Dacă grupul are valori pozitive și standarde morale ridicate, ești un părinte fericit. Dacă grupul este unul de teribiliști este necesar să iei masuri. Ce a funcționat în cazul nostru? Picătura chinezească legată de faptul că ea merită prieteni mai buni decât o parte dintre cei pe care îi avea atunci, coroborată cu fiecare „prostie făcută de acel grup de prieteni de care ea era foarte conștientă, a făcut ca, în timp, să aleagă mult mai bine lângă cine vrea să stea.

5. Că întotdeauna, dar întotdeauna, părintele este cel care trebuie să facă primul gest. De multe ori suntem tentați să așteptăm ca ei să facă primul pas pentru că ei au greșit. Iar dacă îl fac le spunem (sau doar ne spunem în minte) că oricum sunt departe de a înțelege ceva din ce s-a întâmplat și vor face la fel și data viitoare. Drept pentru care, și părinte, și copil, amână momentul unei discuții deschise, de multe ori pană la… calendele grecești. Am învățat că părintele este cel care trebuie să facă primul pas. Copiii noștri mai au mult pană să ajungă la experiența și maturitatea noastră de a gândi că viața e mult prea scurtă ca să trăiești purtându-ți pică unul altuia, așa ca un regret sincer și o discuție deschisă legata de ce s-a întâmplat, dar ASCULTÂNDU-L cu adevărat pe adolescent chiar face minuni. În timp va aprecia faptul că tu îi ești mereu aproape orice s-ar întâmpla și i se va părea un lucru extraordinar, departe de a fi de la sine înțeles.

Da, a fost greu! Cu discuții și nopți nedormite, și plânsete, și amenințări, și câte și mai câte. Dar a trecut! Iar cea mai importantă lecție pe care am învățat-o a fost că atunci când eu m-am transformat, s-a transformat și ea. Și a devenit adolescenta minunată care este acum! Și de care sunt extrem, extrem de mândră!