168.226 de cereri pentru înscrierea în clasa pregătitoare

inscrieri clasa pregatitoare

În prima etapă pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2016-2017 (fixată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în intervalul 29 februarie – 18 martie), au fost completate şi validate, la nivel naţional, 168.226 de cereri.

Potrivit unul comunicat al Ministerului, dintre acestea, 138.411 (82,3%) cereri vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 29.815 (17,7%) cereri, copiii cu vârsta de 6 ani, împlinită începând cu data de 1 septembrie 2016. Precizăm că anul trecut, în prima etapă au fost depuse 170.837 de cereri.

Elevii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în intervalul 25 – 26 martie, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB.

A doua etapă de înscriere începe pe 30 martie

A doua etapă de înscriere se va desfăşura în perioada 30 martie – 8 aprilie, urmând ca în data de 15 aprilie să fie afişate rezultatele finale. Între 19 – 22 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după a doua etapă de înscriere.

La Iași au fost cele mai multe cereri

Judeţele în care au fost întregistrate cele mai multe cereri pentru înscrierea în clasa pregătitoare sunt Iaşi (7.602 de solicitări), Suceava (6.402) şi Constanţa (6.174). Cele mai puține cereri s-au înregistrat la Tulcea (1.643). În Bucureşti, în sectorul 2 sunt cele mai multe cereri de înscriere – 3.163, urmat de sectorul 6, cu  3.160 de cereri. În sectorul 5 sunt cele mai puține solicitări din București – 2.214.