10 lucruri greșite pe care le faci ca părinte

Parintii gresesc

Recunoaște – şi tu faci aceste lucruri! Și e în regulă! Dar poate – doar poate – e timpul să te gândeşti să schimbi lucrurile un pic, de dragul sănătăţii tale, relației cu copiii tăi și pentru că viața e prea scurtă.

  1. Să nu judeci alţi părinți. Ştim cu toţii părinți care ţipă la copii, mame care îşi târăsc micuții prin McDonalds pentru cină sau tați care le permit copiilor să stea treji până în noapte, deşi aceștia trebuie să meargă la școală în dimineaţa următoare. Da, ai dreptate! – părinții ar putea să facă alegeri mai bune. Dar, în loc să-ţi concentrezi energia pe greșelile lor poți să petreci mai mult timp concentrându-te pe ceea ce faci tu corect. De fiecare dată când obţii o „victorie părintească”, acordă-ţi un pic de timp pentru a savura momentul. Bucură-te de măreția ta parentală!  Nu lasă întâmplări „externe” să te afecteze!
  2. Negativitatea personală. Spui vreodată ceva despre tine care nu este atât de măgulitor? ″Offf, mă simt atât de grasă azi!”. Cu toții avem momentele noastre de nemulțumire, dar gândeşte-te de două ori înainte să vorbeşti negativ despre tine – mai ales atunci când copiii sunt în raza auditivă. Micuții noștri ne admiră, noi suntem cei care le oferim confort și siguranță. Deci, cum ar fi ca un copil să știe că propria mamă sau propriul tată nu se consideră ei înșiși ca fiind deosebit de inteligenţi sau minunaţi, chiar și pentru o clipă? Nu prea bine! Și dacă puștiul tău aude aceste lucruri destul de des, nu fi surprins dacă începe să spună același lucru despre el însuşi. Și nu este cazul să proiectăm propriile noastre nesiguranţe către copiii noștri, nu-i așa? Fiţi îngăduitori cu voi înşivă!
  3. Prea multă tehnologie în viața noastră. Când a fost ultima dată când ai petrecut un week-end fără telefon mobil lipit de ureche sau cu ochii pe tabletă? Suntem mai ocupaţi ca niciodată și am devenit uimitor de multi-tasking, ca părinți. Acest lucru poate afecta relația ta cu copiii și chiar şi pe tine, personal. Încearcă să pui gadget-ul deoparte pentru o vreme. De exemplu, ar fi minunat să faci un obicei ca în fiecare zi după ora 19:00 să nu existe niciun moment tehnologic. Conversează cu familia! Fă o plimbare! Ai putea fi surprins de ce experiențe minunate ai putea să trăiești și cât de mult s-ar îmbunătăți starea ta de spirit. În plus, așa te vei simţi mult mai conectat cu cei pe care îi iubeşti.
  4. Nu îi vorbi de rău pe cei pe care copiii îi iubesc! Fie că este vorba ex-ul/ex-a , fratele tău, profesorul copilului, rude – sunt șanse ca unii dintre aceştia să facă ceva enervant și să îţi ieşi din fire. Fă-ți o favoare și nu reacționa când copii sunt în apropiere. Ei nu au nevoie să audă lucruri rele despre oamenii care le sunt dragi, indiferent de situaţie. Păstrați asta între adulți și oferiți copiilor posibilitatea de a se bucura de modele lor fără să se simtă vinovaţi.
  5. Încercarea de a controla totul. Nu ne dorim să vedem cum copiii noștri esuează, sunt răniţi sau dezamăgiţi. Însă, toate aceste lucruri fac parte din viață și încercarea de a controla fiecare lucru pe care îl fac, îl spun sau experimentează ar fi un exerciţiu inutil. Fiind excesiv de strict, vine la pachet cu un „bonus” – vei deveni părintele unui copil care se va răzvrăti împotriva ta! Și chiar vrei să faci asta? Oferă-le copiilor tăi un pic de spațiu pentru a face greșeli. Asigurându-le condiții de siguranță faci un lucru bun, dar să le controlezi gândirea și fiecare mișcare este altceva. Lasă-i să învețe din experiențele lor de viață – îi vor îmbogăți pe termen lung.
  6. Înregistrarea tuturor momentelor. Ok, acum probabil că îmi voi atrage multe antipatii, dar o voi spune: fă mai puţine fotografii! Nu sugerez să vă lăsați camera acasă la petrecerea de ziua lor sau în vacanţa de familie. Desigur, doriți să păstrați amintiri speciale! E normal. Dar, uneori e mai bine să laşi camera jos și doar să te bucuri de moment. Altfel, pierzi tot spectacolul. Am devenit atât de obişnuiţi să fotografiem fiecare lucru mic și să postăm totul pe social media, încât mi-e teamă că nu mai simţim de fapt bucuria momentului. Oare merită?
  7. Asumarea rolului pozitiv. Este atât de ușor să cheltui nişte bani pentru a-i lua copilului ceva ce ştii că îşi doreşte, însă care nu îi trebuie neapărat. Sau o porţie de înghețată în plus. Și da, este frumos să faci asta pentru copii! Desigur, vrei ca ei să aibă mici plusuri, pe care poate că tu nu le-ai primit fiind copil. Dar rezistaţi tentaţiei! Nu faceţi asta zi de zi! Altfel, în curând veți avea un copil care nu va accepta un refuz din partea voastră. Este în regulă să îl răsfeți din când în când, dar nu spune da la orice dorință, chiar dacă asta vă face temporar nefericiţi. Stabilește limite și vei vedea copiii înflorind!
  8. Prea mult confort!  Dacă nu îți place montagne-russe-ul, probabil că nu vei duce niciodată copiii la unul. Dacă nu ești fan sushi, sunt șanse mari ca nici copiii tăi să nu fie. Este foarte ușor să evităm situațiile care ne forțează să ieşim din propria noastră zonă de confort. Dar poate copilului îi place altceva – poate micuțul tău ar iubi cu adevărat parcul de distracții care pentru tine este oribil. Sau poate are o afinitate pentru mâncărurile picante. Petrece un pic de timp pentru a încerca lucruri noi și observă ce le place micuților tăi,  lasă-i să-şi formeze propriile concluzii și, în acest sens, ţi-ai putea schimba chiar tu opiniile.
  9. Falsul timp de calitate! Tu și copilul tău vedeţi un film, în living. Tu scoți telefonul pentru a verifica adresa de email sau a trimite un mesaj text sau pentru ″a sta″ puțin pe Facebook. Dar tu crezi totuși că te bucuri de o seară de film cu copilul tău. Poate că faci şi o poză  cu micuţul și o pui pe Instagram,  cu menţiunea: timp de calitate. Sună cunoscut? Da, am făcut asta: atunci când nu sunteți pe deplin angajaţi în aceeași activitate pe care ai fost de acord să o faci cu copiii tăi, ei simt. Știi când spun: „Mamaaaa, tu nu te uiţi”? Ei știu că nu ești în acest moment cu ei! Așa că ar fi bine să fim mai atenți atunci când le dedicăm copiilor timp. Haideți să  ne bucurăm de timp de calitate real și să contruim amintiri reale mai degrabă, decât să le rămână întipărită în minte doar postarea despre aceste evenimente.
  10. Nu spui „Te iubesc”.  Te iubesc  – practic sunt doar niște cuvinte. Și totuși atunci când nu ești obișnuit să le fi auzi des acestea nu sunt la fel de ușor de spus. Însă, pentru cei mici să ştie că sunt iubiţi este un cadou prețios. Și da, asta înseamnă atât acțiuni, cât și cuvinte. Așadar, spune-ţi-le că îi iubiți. Lăsaţi-i să audă acest lucru! Este valabil pentru copii şi adulți, de asemenea – niciodată nu e prea târziu. Spune mai des „Te iubesc!”.