Recompensa alimentară în educarea copilului

Recompensa alimentară la copii

Din dorinţa de a-l atrage pe copil în diferite activităţi, de multe ori îi oferim recompense.

Oferirea unor recompense este şi un mod de manipulare ca acesta să facă ceea ce noi ne dorim, dar şi de “şantaj” – “nu ieşi afară dacă nu îţi faci temele”, “dacă îţi faci curat în cameră, îşi dau o prăjitură”. Oferirea de recompense se dovedeşte uneori a fi şi o cale comodă şi “rapidă” de a obţine rezultatul dorit la un moment dat.

Deşi s-au scris multe cărti şi articole pe această temă – atât pro cât şi contra recompenselor şi a motivaţiei extrinseci prin recompensă – nu intenţionez cu acest articol să condamn sau să laud acet tip motivare prin recompensă, ci doar să atrag atenţia asupra pericolelor recompenselor alimentare (în special).

[crp limit=”2″]

Oferirea unor recompense alimentare este foarte periculoasă. Copilul va integra acest obicei şi va învaţa să se autorecompenseze în acest fel atunci când are o reuşită, dar există riscul să se “autorecompenseze” cu “o ciocolăţică, o prăjiturică” şi atunci când are un eşec pentru a-şi “îndulci ziua”, pentru că “merită ceva bun pentru efortul depus, indiferent de rezultat”.

Pe măsură ce copilul creşte există riscul ca atunci când se simte rău, când este trist, dezamăgit să se refugieze în mâncare pentru a căpăta o stare de bine, stare pe care o asociază – mai mult sau mai puţin conştient  – cu starea de bine resimţită în copilărie atunci când era recompensat pentru un anumit lucru cu “ceva dulce”, iar refugiul în mâncare poate deveni un pericol real.

Oferirea de recompense alimentare poate duce la obezitate (şi să nu uităm de obezitatea infantilă), la instalarea bulimiei care duce la declanşarea în serie şi a altor afecţiuni ale aparatului digestiv, ale inimii, dar şi la depresie sau dezvoltarea unor dependenţe.

Deşi sunt situaţii în care apelăm la motivaţia extrinsecă oferind steluţe, buline colorate este bine să începem să educăm copilul în spiritul motivaţiei intrinseci (a stării de bine pe care ne-o dă faptul că a făcut curat în cameră şi a fost lăudat – de exemplu).

Deşi este nevoie de mai mult timp şi implicare pentru a dezvolta un tip de motivaţie intrinsecă la copil, este de preferat ca în cazul în care apelăm pentru o perioadă de timp la recompense acestea să fie de tip recompensă socială (laudă, apreciere) sau în activităţi favorite (mers în parc, jocul la calculator pentru 30 de minute, mers la film) în defavoarea recompenselor materiale – bani, jucării, dulciuri.

În tot ceea ce am spus mai sus m-am referit în special la educarea în familie.

În ceea ce priveste şcoala, notele şi calificativele obţinute în cadrul instituţiei de învăţământ sunt şi ele o recompensă, dar, deşi la prima vedere încurajează o motivare extrinsecă, faptul că acel copil a învăţat şi a luat o notă mare, duce la primirea unor aprecieri şi laude verbale din partea celorlalţi, fapt care îl face să se simtă valorizat (pentru seriozitate, implicare, timpul acordat învăţării), caz în care vorbim de o recompensă pozitivă, care va duce la încurajarea motivării intrinseci, stimulând dezvoltarea unui tip de gândire de genul “învăţ, sunt apreciat, voi putea să îmi aleg orice profesie în viitor, voi fi independent şi voi face ceea ce îmi place”.

Şi în cazul performanţelor şcolare vom evita lucruri de genul “Poftim cea mai mare felie de prăjitură pentru că ai luat o notă bună” sau “Hai să îţi cumpăr o tabletă nouă”, ci mai degrabă o îmbrăţişare, apreciere verbală, valorizare prin gesturi şi cuvinte. Pentru că gândurile, gesturile şi emoţiile sunt hrănitoare şi potenţatoare pe termen lung.

Până data viitoare aveți grijă de voi şi de copilul vostru!